Societatea viceversa sau limba pe dos

Să încerci să construiești activități educaționale într-o lume în care normalul a devenit anormal ori în care societatea nu mai reprezintă un sistem cu rol de a consolida relațiile interumane, ci, dimpotrivă, constituie un sistem care se vrea destrămat din rădăcini înseamnă, după cum s-ar zice, a lupta cu morile de vânt.

În urma unor scurte cercetări, aflăm că în România 42% dintre elevii de 15 ani suferă de analfabetism funcțional, că 80% din populație nu deține cunoștințe șțiințifice, că România ocupă primul loc (sau printre primele locuri) din Uniunea Europeană la abandonul școlar, că România ocupă ultimul loc din Uniunea Europeană cu privire la activități culturale de orice fel, că și că (v. digitv, hotnews, adevărul). Dacă se încearcă a se găsi o soluție pentru aceste situații, cred că mai degrabă ar trebui căutate cauzele.

Fiindcă domeniul nostru de specialitate este limba și literatura română, o să începem prin a adresa întrebări cu privire la acest aspect: care este rolul limbii române în societatea României de astăzi? Cine mai e interesat de substantive și adjective când avem cancan, senzațional, scandalos, pont, bombă, excepțional și toate pot fi puse într-o singură categorie? De asemenea, dacă va fi să discutăm despre literatură, cine mai e interesat de Eminescu, Eliade, Blecher, Cărtărescu când, deși se vând cărți, nu se citește nimic? Când întotdeauna va fi mai simplu să apeși un buton și să deschizi o pagină de cancan decât să citești o pagină dintr-o carte?

În situația actuală, dacă închidem școlile și plecăm e cam același lucru cu mergem la școală și stăm. Nu mai este vorba despre a vorbi perfect o limbă, a înțelege textul, intertextul și contextul, a face legături, a înțelege expresiile și aluziile, după cum nu mai este vorba nici de a înțelege gramatica, ortografia, punctuația ori lexicul. Problema a devenit mult mai simplă, și anume a înțelege care este rolul unei limbi în dezvoltarea unei națiuni, faptul că prin limbă, în primul rând, exprimăm o realitate și este important să o exprimăm corect. În al doilea rând, la fel de important este să conștientizăm că evoluția noastră, a tuturor, vine din onestitatea fiecăruia dintre noi.

Cu siguranță, nu putem discuta despre plăcere ori onestitate pentru limba română uitându-ne la acele statistici ori chiar în jurul nostru și cu atât mai mult, cu cât nu putem discuta despre un minimum de onestitate între noi ca indivizi. În acest sens, avem un exemplu la îndemâna oricui, dorința de „a muri și capra vecinului”; aici nu mai este vorba de a te bucura pentru cel de lângă tine când are o reușită, de a-i da Cezarului ce-i al Cezarului, ci, dacă s-ar putea, a-l condamna sau a-l evita pe cât posibil. Societatea zilelor noastre nu numai că nu se bazează pe solidaritate, pe ajutor reciproc și pe meritocrație, ci mai degrabă se încearcă o desființare voită a reușitelor celuilalt. Dacă rolul nostru nu e de ajutor reciproc, de dorință de dezvoltare, de reușită împreună, de a învăța de la cei mai buni, atunci cum am putea să ne dorim o societate funcționabilă?

Revenind la limba română, bat-o vina, nu mai discutăm despre frumusețea și bogăția ei, ci discutăm de limbă ca un mijloc de comunicare care eșuează pe zi ce trece. Răspunsuri și soluții pentru toate pot fi date ori găsite doar printr-o dorință imensă de schimbare individuală, însă și așa, dacă preferăm să citim „nume mari de vedete TV” în locul unor „nume mici de oameni ai culturii”, cum vom putea depăși acest handicap?

 

de Alina Roiniță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.