Scruton, Roger, 2017, Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți, traducere de Dragoș Dodu, București, Humanitas

Ce este cultura? De unde provine, cum poate fi definită, care sunt legăturile dintre cultură și societate ori dintre cultură și individ? Tratând problemele culturale de la iluminism la avangardism, de la fantezie la religie, Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți reprezintă o sursă de cunoștințe care ajută la înțelegerea societății, studiul făcând parte din cadrul colecției 12 cărți despre lumea în care trăim. Cartea este structurată în douăsprezece părți care urmăresc a răspunde întrebărilor privind cultura în evoluția ei, urmate de note și de „o bibliografie destul de interesantă”.

Autorul încearcă să definească cultura, pe care o pune în relație cu religia, aceasta neînsemnând că trebuie să fii religios pentru a fi cultivat, ci că a fi cultivat nu poate fi explicat fără referire la natura și la valoarea religiei (p. 9). Cultura a desemnat un concept propus de Johann Gottfried Herder prin care se definea moralitatea unei națiuni. Pe de o parte, această abordare a fost preluată și continuată de Schiller, Hegel, Fichte și de alți romantici germani care o situează la același nivel cu limba, arta, religia și istoria, astfel încât nu există individ lipsit de cultură. Pe de altă parte, clericii au dat un alt sens culturii, printre care Wilhelm von Humboldt care a susținut că „nu oricine o posedă, deoarece nu oricine are timpul liber, înclinația ori capacitatea de a învăța ce e necesar” (p. 11). În acest sens, autorul ia în considerare ambele orientări asupra culturii, urmărind o clasificare mai nouă care face deosebirea între cultura comună, înaltă și cea populară. Astfel, cultura comună este desemnată de individul din interiorul societății nelipsit de cultură prin prisma coeziunii grupului, cultura înaltă e specifică indivizilor care au cunoscut o formă specializată de cunoaștere, iar cultura populară, moștenită sau dobândită, e cea care provine din identitatea individului, care însă a dispărut: „oamenii de azi pot fi fermecați de costumele populare, de dansul popular și de festivalurile folclorice, dar ei nu-și găsesc identitatea prin intermediul acestor lucruri […] folk-ul e un stil nou în muzica pop, dar fără rădăcini într-o comunitate moștenită” (p. 14).

Roger Scruton afirmă, cu o doză de scepticism însă, că nu se poate discuta despre cultură înaltă fără a se discuta despre religie dat fiind că arta, literatura și muzica formează filonul central al culturii înalte, al unei istorii care nu poate fi înlăturată (p. 32). Având un puternic spirit critic, autorul susține că acest aspect nu mai este valabil și în societatea postmodernă în care cultura înaltă a devenit „o meditație asupra lipsei sale” (p. 33) care are în centru tema alienării. Astfel, devine din ce în ce mai greu să explici celorlalți că există acea necesitate a canonului și a unui studiu aprofundat pentru a alege textele care trebuie studiate, muzica ce trebuie ascultată, ori arta care trebuie urmărită și care, deopotrivă, pun bazele artei înalte.

Odată cu dezvoltarea științelor moderne și a iluminismului, cultura a devenit „un produs secundar al forțelor materiale” (p. 43) așa cum este descrisă de Marx. Cu spirit minuțios de observație, autorul constată că estetica joacă un rol important în transformarea semnificatului în semnificant; de pildă, autorul oferă exemplul unei statui care înfățișează zeul unei culturi, însă care e privită de individ nu ca o imagine a divinității, ci ca o formă de piatră bine lucrată și finisată, individul orientându-se, mai degrabă, către detaliile sculpturii, astfel încât zeul devine o ficțiune, iar uimirea e pur estetică (p. 53).

Ca o reacție la iluminism, romanticii au căutat să dea sens unei noi culturi, una mai adâncă, înrădăcinată în mister, prin elemente populare. În cultura romantică, lumea naturii capătă iarăși importanță în viața individului ori a artistului, cândva distrusă de materialismul preexistent. Perioada romantică, spre deosebire de cea a Iluminismului, reprezintă un refugiu pentru natură și dragostea erotică. Totodată, autorul sugerează că romantismul poate însemna și o meditație asupra pierderii unei moșteniri spirituale, în timp ce „lumea reală era cea a comerțului și a industriei, cu propria ei cultură, în care publicitatea și spiritul negustoresc erau mai importante decât arta sau meditația” (p. 78). Urmărind mai multe direcții specifice fiecărei perioade în parte, Roger Scruton îi menționează, în mare măsură, pe toți cei care au influențat și au introdus viziuni noi în cultură, plecând de la arta fotografică, cinematografică, pictură, sculptură la muzică ori literatură.

Mai târziu, modernismul reprezintă cultura ca pe o direcție situată în afara celor existente și aceasta fiindcă lumea a devenit „ceva unde totul e de vânzare, unde valoarea este preț și prețul este valoare, unde se face troc cu sentimentele și falsul sentimental nu mai e distins de articolul veritabil” (p. 95). În acest sens, autorul îi aduce în prim-plan pe Baudelaire, Manet și Wagner, cei care au pregătit calea modernismului. Un rol pregnant îl deține Wagner, cel care a arătat că mitul nu e doar ficțiune, ci, desfășurându-se în fața individului, într-o formă alegorică, exprimă un adevăr despre condiția umană (p. 100). Asocierile pe care autorul le face sunt legate de mitologia greacă și de creștinism.

În cele din urmă, Roger Scruton ajunge la formele culturii postmoderne, explicând câteva fenomene care se bazează pe establishmentul modernist, kitschul și curentul pop. Autorul afirmă că „toate cele trei sunt forme care zac aruncate pe țărmul timpului liber atunci când cultura înaltă e în reflux” (p. 118). În viziunea autorului, din perioada modernistă a început deconstruirea tradiției, iar în postmodernism, limitându-ne la ultimele trei decenii, a început să se dezvolte o societate plină de snobism, care vrea să fie în pas cu moda, deși nu se înțelege care e ea. În final, autorul discută și critică deopotrivă deconstrucția și exprimarea unor idei conform cărora lumea reprezintă un construct, susținând că lumea actuală e una a negației, a idolilor vacanți, a absenței ori a desființării.

În concluzie, Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți reprezintă un amalgam de răspunsuri la întrebarea Ce este cultura?, urmărind societatea în evoluția sa, precum și cele mai importante schimbări care au avut loc, în special, de la Iluminism până în prezent. Fenomenele care susțin criza culturii sunt însoțite și de o lipsă de educație morală individuală, pe care Roger Scruton o definește, explică și judecă în același timp.

 

de Alina Roiniță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.