Universitatea, o comunitate?

Care sunt așteptările tale când urmează să pleci pentru prima oară ca student în SUA? În general, există un singur răspuns: neadaptare la ceea ce te așteaptă. Când mergi pentru prima oară la o universitate americană, ai impresia că diferența dintre europenismul tău și americanismul lor va constitui o barieră, iar tu nu vei face altceva decât să umbli între departamente, dând nas în nas cu o altfel de birocrație.

Prima interacțiune cu mediul universitar a avut loc în Idaho, într-un orășel ce poartă numele capitalei Rusiei, Moscow. Oarecum ironic pentru un european din sud-est să nimerească tocmai în Moscow, dar pot spune că experiența în sine a fost cel puțin interesantă. Un grup de profesori tineri coordona programul de orientare și integrare al nou-veniților; trebuie să recunosc că entuziasmul lor a fost de-a dreptul contagios. Am văzut cum Universitatea din Idaho-Moscow era, de fapt, o comunitate foarte bine închegată. Accentul pus pe comunicare și colaborare m-a făcut să realizez că dezvoltarea studenților ca membri activi ai comunității universitare ține de mentalitatea instituțională. Din păcate, această primă experiență a avut loc într-o lume ideală în care nu am avut şansa să locuiesc prea mult; poate, dacă aș fi stat mai mult de o lună în Moscow, aș fi ajuns să văd dincolo de aspectele mai puțin iconice ale unui peisaj dominat de palouse și de drumurile pitorești din valea Snake River. Universitatea din Idaho-Moscow are doar 11,372 de studenți înscriși, dar, în ciuda numărului mic de studenți, este prezentă în topul Forbes la poziția 196 în categoria cercetare.

Din Idaho am ajuns la Universitatea din California, Berkeley. Un spațiu complet diferit, unde tot ce am văzut în Moscow era răstălmăcit sau redimensionat la nivel departamental. De ce? Pentru că populația studenților este de 41,910, iar UC Berkeley este cotată numărul unu în rândul universităților publice din SUA. Optica se schimbă total când treci între state, de aceea am pus mai mult accentul pe diferența dată de numărul studenților. Privindu-le în oglindă, pot spune că logica universitară este aceeași: studentul este cel care creează dinamismul, nu profesorul. Ceea ce diferă este trecerea de la macro la micro din perspectiva comunității universitare, exact ca atunci când treci dintr-un orășel cu 2000 de locuitori într-o metropolă cu 200.000. Integrarea este mult mai dificilă, iar eforturile făcute de tine îți arată că în est-europenismul tău ai atât de multe bariere în comunicare, mai ales când vine vorba de falsa pudoare în relația profesor-elev. Mediul și comunitățile sunt extrem de diverse, de pildă, într-o singură zi au loc peste 500 de evenimente, în mare parte organizate de asociațiile studențești și de departamentele universității. Bineînțeles că se pune mereu accentul pe integrare și dezvoltare personală, iar tu te simți împins de la spate să devii mult mai sociabil și mai deschis decât ești obișnuit în mediul universitar originar. Acesta este adevăratul șoc cultural: viața universitară în care relevanța ta ca cercetător sau student depinde sută la sută de tine, nimeni nu te va trage de mânecă sau nu îți va cere opinia dacă tu nu vei manifesta vreo intenție în acest sens.

Am reușit în scurt timp să îmi fac prieteni în rândul comunităților de undergrad ale asociațiilor de studii umaniste și, mai ales, printre organizațiile-satelit ale departamentului. Cu toate acestea, am rămas cu un puternic handicap cultural (pentru mediul american): nu pot mânca nimic în timpul conferințelor și nu pot scrie un e-mail profesorului care să înceapă cu „Hello, Joe”. Poate părea straniu că subliniez tocmai aceste două aspecte, dar ele indică un grad foarte înalt de libertate pe care studenții și-l asumă în raportul lor cu profesorii. Este o politică a ușilor deschise și la propriu, și la figurat, care se observă din gesturile mărunte, dar semnificative: în timpul cursurilor, ușile sunt lăsate deschise, lucru care se repetă și în timpul orelor de consultație ale profesorilor. Cultura universitară est-europeană creează o barieră care oferă profesorului un statut impunător, iar studentului îi lasă opțiunea pasivă de a observa, participarea fiind o alternativă binevenită, dar rareori încurajată.

Am avut prilejul să particip la cursuri, de multe ori dintr-o curiozitate pedagogică. Ceea ce m-a frapat a fost tocmai sinceritatea unor profesori de a recunoaște că nu știu răspunsul la o întrebare sau felul în care elaborau cursul într-o asemenea manieră încât urmăreau să-i includă pe studenți ca participanți activi. Scena clasică a profesorului care spune la finalul cursului „Întrebări?”, fiind urmat de o liniște inconfundabilă și de câteva priviri spre fereastră, este atipică mediului universitar american. Reacțiile studenților americani variază de la întrebări naive până la curiozități de substanță. Cursurile sunt structurate într-un asemenea mod încât ai opțiuni în funcție de zona de specializare, indiferent de anul de studiu. Singurul lucru care contează este să atingi cumulul de credite necesare pentru anul universitar în curs. Cursurile sunt create de către departamente, iar fiecare program caută să atragă mai mulți studenți spre institutele care generează evenimente pentru comunitatea academică aferentă. Trecerea de la general la specific și invers are loc foarte rapid, iar abilitatea profesorilor și a studenților de a se adapta determină prestigiul universității în topul global al SUA, de pildă, în prezent, UC Berkeley este pe locul patru.

Un lucru care diferențiază UC Berkeley de universitățile publice europene este abilitatea de a reacționa politic la nivel comunitar, având această libertate încă din anul 1964, când au luat naștere primele activități Free Speech Movement. S-a păstrat o cultură a protestului, a flashmob-ului și chiar a anarhismului care poate căpăta forme violente. În august 2017, centrul orașului Berkeley a fost afectat de distrugerile cauzate de mișcările neo-marxiste și anarhiste. Reacția universității nu a fost să condamne grupările, fiindcă sunt protejate prin dreptul la liberă expresie, ci a criticat actul anti-social în sine. Grupurile politice ale studenților, republicani sau conservatori, se provoacă invitând personalități controversate, așa cum a fost cazul lui Milo Yiannopoulos pe 24 septembrie 2017. UCB este predominant orientată spre o politică de stânga, motiv pentru care mișcările de extremă dreaptă există, dar sunt periferice și foarte slab dezvoltate.

În Sproul Plaza, la intersecția cu Bancroft și Telegraph, vei auzi mereu un pastor cu un megafon prezentând citate prin care condamnă homosexualitatea, iar în spatele lui membri ai comunității LGBT făcând un flashmob spre amuzamentul mulțimii. La nici câțiva metri, un grup de tineri stau închiși în cușcă și protestează împotriva uciderii animalelor la scală industrială. Apoi, când treci de pestrița animație, primești un fluturaș care te invită la revoluție împotriva capitalismului, vineri de la ora cinci în Golden Gat Park. Dinamica poate părea haotică, fiindcă se face trecerea rapidă de la un univers departamental, unde comunici deschis cu profesorul tău, la ieşirea bruscă într-un mediu cosmopolit și piperat cu o sumedenie de elemente culturale, politice și de gen. Astfel, realizezi că fie iubești Berkeley, fie refuzi să îi înțelegi viața intelectuală. Toate acestea fac parte din viața universitară a UCB, aspecte pe care nu le poți separa, ele subsumând dinamismul, haosul și frumusețea unui loc californian care are un cu totul alt tempo cultural față de restul SUA.

Care au fost așteptările mele când am plecat din România? Sincer, nici nu-mi mai amintesc prea bine, fiindcă lucrurile pe care le-am experimentat în scurta mea perioadă aici mi-au schimbat complet perspectiva. Singura morală ar fi ca atunci când pleci într-un loc nou, fie că este un continent, fie că este un oraș aflat la 80 de km distanță, important este să fii deschis și să înțelegi că fiecare mediu universitar este complet dependent de cultura care l-a generat. Ar fi lipsit de substanță să subliniez necesitatea de a schimba sistemul românesc cu cel american, fiindcă o asemenea modificare ar însemna o mutație radicală în mentalitatea noastră. Putem compara sistemele la nesfârșit, dar modificarea lor nu se face prin adoptarea modelului american, francez sau englez, deoarece nu am face altceva decât să retrăim nefasta experiență Bologna. Schimbarea vine dintr-un singur punct: dinspre studenți. Cu cât vom fi mai cultivați, mai adaptați la diversitate și mai deschiși către noutate, cu atât vom vedea și mai mult rezultatele dorite la nivelul vieții universitare românești.

de Alexandru Cristian Groza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.