Unde (ne) sunt valorile?

Indiferent de perspectiva din care am analiza noțiunea de valoare, cuvântul, în sine, ilustrează un lucru pozitiv. De exemplu, în teoriile argumentării, valorile comune reprezintă un obiect de acord care facilitează înțelegerea dintre participanții la actul comunicării. Fără să oferim o descriere mai amplă a evoluției acestor valori ne putem întreba „Care (ne) mai sunt valorile astăzi?”. Dacă nu le mai recunoaștem sub semnul universalității, cu ce le putem, oare, înlocui? Distrugem, zice-se, dar ce punem în loc? Este un lucru adevărat că valorile sunt determinate cultural. Ne gândim acum la ce valori mai promovează, oare, societatea românească actuală? Binele, adevărul și frumosul reprezentau idealul de valori al societății antice, un ideal care a rezistat peste secole și care ar trebui să dăinuie încă, atât la nivel individual, cât și la nivelul unei societăți. Bineînțeles, schimbările firești apar, dar niciuna nu justifică înlocuirea valorilor cu exact opusul lor. Putem cădea cu toții de acord că unele idei și modele se transformă, adaptându-se schimbărilor sociale și culturale, dar este greu de crezut că aceste schimbări le-ar transforma tocmai în perechile lor negative: răul, minciuna, urâtul.

Vedem cu toții, azi, valorile promovate de mijloacele de comunicare în masă sau de lumea politică. Sunt, mai degrabă, valori superficiale, naive, prefăcute. Binele se traduce în mare parte ca bine personal și imediat. Binele este, mai degrabă, material (să strâng cât mai mult –„mult” traducându-se în case, mașini etc.) pentru a-mi arăta puterea. În spatele ecranului, binele se traduce prin confort sau lejeritate. Adevărul „umblă cu capul spart”, așa cum am auzit deunăzi! Adevărul, ghiciți ce, a devenit și el relativ, manipulabil, cameleonic, instabil. Minciuna cu ale ei „picioare scurte” și-a făcut încetul cu încetul loc în societatea noastră. Despre frumos ce să mai vorbim? Locuri frumoase și autentice stau uitate de lume. Peste tot, frumosul umblă machiat, schimonosit, trecător, superficial.

Iată cum un ideal se poate altera într-o societate. Iată cum valorile se pierd, se diluează, rămân ascunse, aruncate într-un colț. Mulți ar invoca libertatea care presupune să faci ce vrei, când vrei, cum vrei, să distrugi când ai chef, fără să pui nimic în schimb. Acestor considerente li se poate adăuga o altă idee binecunoscută a lui John Stuart Mill „Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”. Valorile autentice par azi din ce în ce mai greu de găsit. Ceea ce se promovează nu mai este nicidecum valoare. Tabloidizate sau mcdonaldizate, binele, adevărul și frumosul rămân să fie construite la nivel individual deoarece societatea românească le refuză de la o vreme, temându-se, poate, de responsabilitatea față de ele. Să ne întoarcem măcar pentru o clipă și să ne gândim la modul cum am înțeles să aplicăm binele, adevărul sau frumosul în viața noastră și la ce valori lăsăm mai departe. La urma urmei, televizorul poate fi închis cu ușurință!

În lucrarea „Adevărul, frumosul și binele”, Howard Gardner analizează metamorfozele valorilor din zilele noastre, prezentând provocările pe care acestea le ridică în societatea contemporană. De exemplu, cum am mai putea deosebi adevărul de manipulare când ne informăm de pe canale de știri sau din bloguri anonime? Cum să mai judecăm frumosul când scopul artei moderne este de a șoca și nu de a persista? Și cum să mai deosebim binele de rău când, adesea, binele propriu se construiește pe răul celuilalt? O întrebare (salvatoare) care se pune este dacă aceste valori pot fi transmise prin educație. Da, ele pot fi cultivate și transmise, dar fără să fie aplicate în societate, ele nu pot dăinui. Iar și iar ne raportăm la o lume utopică, ne întristăm și ne revoltăm adesea față de o lume pe dos, pe care trebuie să o dăm mai departe. Astăzi, parcă, binele, adevărul și frumosul sunt doar niște cuvinte lipsite de sens sau doar niște teme literare, niște cuvinte frumoase care nu ne mai transmit nimic. Cei care se ambiționează să le promoveze sunt văzuți adesea ca naivi sau anacronici. La urma urmei, când ai binele, adevărul sau frumosul de partea ta, ce îți mai pasă de etichete și de priviri suspicioase?

 

de Alina Partenie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.