Oscar Wilde, 2017, DE PROFUNDIS, traducere și note de Luana Schidu, București, Humanitas

DE PROFUNDIS reprezintă o reeditare a cărții scrise în 1897 de Oscar Wilde, în timp ce autorul se afla în închisoare. Ediția de față face parte din colecția 12 cărți despre lumea în care trăim apărută sub egida editurii Humanitas în 2017. Cartea, care nu este structurată în părți ori capitole, reprezintă, mai degrabă, o scrisoare care îi este adresată lui Bosie, lordul Alfred Douglas, prietenul autorului. Relația celor doi a fost condamnată în acele vremuri, astfel încât autorul a ajuns să-și petreacă doi ani în închisoare, pentru săvârșirea actului de sodomie. Monologul DE PROFUNDIS, semnat de Oscar Wilde, constituie o expresie a suferinței și a pasiunii laolaltă, printr-o orientare spre trecut, în centrul căruia se află idila celor doi. Din punct de vedere tematic, epistola urmează o relatare cronologică, pornind de la apropierea dintre Bosie și Oscar până la o continuă reflectare a celui din urmă asupra consecințelor fizice și spirituale ale acestei legături.

Din punct de vedere tematic, prima parte a cărții este dată de retrospectiva prieteniei dintre naratorul-personaj și Bosie, care este evaluată negativ din punctul de vedere al influenței pentru parcursul intelectual al lui Oscar, dat fiind că Bosie nu era „un om care să se poate juca grațios cu ideile, ci unul care nu cunoștea decât violența opiniei […] când compar prietenia mea cu tine cu prietenia cu oameni mult mai tineri, precum John Gray, Pierre Louÿs, mi se face rușine. Viața mea reală, viața mea superioară a fost cu ei și cu alții ca ei” (p. 9). Condamnarea vine odată cu regretul și suferința lui Oscar pentru întreaga degradare pe care Bosie i-a adus-o nu numai în direcția unei vieți intelectuale, ci și prin cheltuielile zilnice suficient de mari încât l-au condus la ruină ori pentru așa-numita tiranie emoțională.

Cu maximă precizie, sunt prezentate momente-cheie, personale, din viața celor doi care duc la expunerea suferinței trăite de Oscar. Obsesiile lui Bosie îi erau fatale lui Oscar prin iresponsabilitatea faptelor primului. Acele multe dăți în care Oscar a încheiat relația de prietenie cu Bosie, fiindcă devenise bolnăvicioasă, erau urmate de rugăminți umile, de intervenții ale celor din jur și de nenumărate scrisori pentru a se împăca, ceea ce se și întâmpla în cele din urmă. Toate aceste momente sunt prezentate cu regret față de o afecțiune lăsată să ajungă atât de departe. Un exemplu este atunci când Bosie se afla în Egipt și, continuând să-i scrie telegrame lui Oscar, deși acesta era hotărât să rupă orice legătură cu el, Bosie i-a scris soției lui pentru a o ruga să-l determine pe Oscar să-i răspundă la telegrame. După răspunsul celui din urmă și exprimarea dorinței de a nu se mai vedea, Bosie recurge la șantaj, spunându-i că se va sinucide dacă nu se vor întâlni, astfel încât prietenia celor doi a mers mai departe. La scurt timp după, Oscar a fost părăsit de soția sa și de cei doi copii.

Descrierea prieteniei celor doi este întreruptă, deseori, de evidențierea situației reale, așa cum este percepută de narator, și nu de cei din afara contextului lor: „dacă viața noastră împreună ar fi fost așa cum și-a închipuit-o lumea, una doar de plăcere, desfrâu și distracții, nu mi-aș putea aminti nicio frântură din ea. Tocmai fiindcă a fost plină de momente și zile tragice, amare, sinistre în prevestirile lor, plictisitoare sau îngrozitoare în scenele lor monotone și violențele nedemne, pot vedea sau auzi în amănunt fiecare incident” (p. 24-25). Reproșul constituie sentimentul care primează și în următoarele descrieri din viața celor doi. Simțindu-se ca un obiect plasat între ura dintre Bosie și tatăl său, asupra căruia acționau amândoi, Oscar consideră că ura a fost cel mai mare defect al lui Bosie. Scurte reveniri în prezent au loc pentru a ilustra aceleași sentimente de neputință care l-au dus pe Oscar în temniță pentru doi ani.

Cea de-a doua parte DE PROFUNDIS continuă prin reliefarea zbuciumului interior al naratorului din închisoare. Lăsând la o parte efectele stilistice și poetice specifice altor opere, descrierile ce urmează sunt încărcate de afectivitate, prin furie și deznădejde față de propria persoană. Uneori, însă, fericirea și nefericirea sunt concomitente, printr-o puternică conștientizare nu doar a tragicului destin căruia i-a fost supus în temniță, dar și a reînvierii creativității de după ieșirea de acolo, prin eliberarea de orice sentiment de regret și dispreț: „Vreau să ajung la momentul în care să pot afirma, simplu și fără afectare, că cele două mari puncte de cotitură ale vieții mele au fost când tata m-a trimis la Oxford și când societatea m-a trimis la închisoare” (p. 74). Astfel, dorința cea mai aprigă a lui Oscar va fi să se lepede de orice sentiment de ură ori de neputință pentru a-i ierta pe cei care i-au adus prejudicii sufletești și pentru a-și regăsi pacea.

Următoarele pasaje sunt prezentate într-un mod mai apropiat de stilul estetic al autorului, cel din urmă renunțând la concentrarea asupra momentelor de suferință și îndreptându-se către meditația asupra scrierilor și, în general, asupra Artei. Scrisoarea lui Oscar începe să capete din ce în ce mai multe elemente de intertextualitate, prin referirile recurente la Dante, Goethe, Wordsworth etc. Viața artistică nu încetează niciodată, iar pentru Oscar, „viața artistică înseamnă autodezvoltare” (p. 86). Unul dintre cele mai captivante momente ale Artei sunt date de descrierea care cuprinde imaginea sau sufletul lui Cristos, imagine desăvârșită care constituie un centru al Artei pentru multă vreme: „El nu e numai în Catedrala din Chartres, în arta lui Giotto și Divina comedie a lui Dante […] El e în Romeo și Julieta, în Poveste de iarnă, în poezia provensală, în Balada bătrânului marinar […] lui îi datorăm Les Misérables a lui Hugo, Les fleurs du mal a lui Baudelaire, mila din romanele rusești, vitraliile, tapiseriile și opera de quattrocento a lui Burne-Jones și Morris […]” (p. 96).

În cele din urmă, scrisoarea aduce în vedere planurile lui Oscar după ce avea să fie eliberat din temniță, în mai 1897. Acestea aveau să fie atât de simple, încât toate se învârteau în jurul aceleiași dorințe: recâștigarea echilibrului. În continuare, o posibilă reîntâlnire între Oscar și Bosie avea să se întâmple într-o altă țară, la scurt timp după autoexilul autorului.

de Alina Roiniță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.