Cimitirul Vesel, un muzeu românesc. În Cimitirul Vesel, orice trecere e o bucurie!

În nordul Carpaților, la nici 20 de kilometri de Sighetu Marmației, în pitoreasca zonă a Maramureșului, trecând de porțile de lemn și de satele unde tradițiile sunt încă păstrate vii, arta lemnului a atins valențe creative noi și a dat naștere unui loc devenit aproape legendar, cunoscut drept Cimitirul Vesel. Vizitatorul grăbit, obișnuit cu civilizația spectacolului, va fi, poate, nedumerit de această denumire. Ideea unui cimitir vesel i-a aparținut lui Ioan Stan Pătraș, localnic din Săpânța, sculptor în lemn și poet popular, care a transfomat cimitirul din sat într-un loc unde viața este „povestită” în rime, iar moartea este întâmpinată cu bucurie. Cimitirul, vechi de aproape 100 de ani, având aproximativ 800 de monumente, este singurul cimitir vesel din lume. De altfel, într-un clasament publicat de cotidianul The Huffington Post, acesta este considerat „cel mai impresionant loc de veci”, una dintre cele mai frumoase necropole din lume conform unor statistici internaționale, fiind comparat la nivelul importanței și al unicității monumentelor funerare cu Valea regilor din Egipt.

Cimitirul Vesel face parte din patrimoniul mondial UNESCO, devenind astfel o marcă identitară, protejată, specifică românilor. Crucile sunt colorate într-un albastru vibrant, cunoscut și ca albastru de Săpânța, iar viața „actorilor” principali este pictată în roșu, galben, negru, verde sau alb. Toate aceste culori celebrează viața, dar și bucuria trecerii în Lumea de Dincolo, către viața veșnică. Tehnica folosită este unică și se păstrează și astăzi, iar culorile sunt obținute din pigmenți naturali. Realizate din lemn de stejar, crucile preiau motive de inspirație tradițională care apar atât pe poarta maramureșană, cât și pe țesăturile folosite în zonă. Spre deosebire de crucile obișnuite, crucile din Cimitirul Vesel sunt mai late tocmai pentru a se crea spațiu pentru epitaf. Imaginile de pe cruce și versurile devin adevărate biografii vesele, oferind informații despre ocupația, pasiunile, statutul social al individului al cărui drum spre Lumea de Dincolo trece prin Cimitirul Vesel. În aceste împrejurări, urmașul inițiatorului cimitirului, Dumitru Pop, pentru a păstra autenticitatea ideii creatorului, dar și pentru a-l face mai cunoscut, a înregistrat crucile la OSIM, sub numele de Crucea de Săpânța. Astfel, oricine dorește că creeze, fie și o sculptură miniaturală, imitând modelul, trebuie să respecte drepturile de autor. Autenticitatea lor constă în nuanța albastrului folosit, în combinația de culori și în rimele sculptate. Nu întâmplător, Cimitirul Vesel a devenit unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România.

Versurile devin memorabile, stârnind uimirea în fața creativității creatorului popular. Cele care rămân în memoria vizitatorilor sunt cele care transpun relațiile interumane, cum ar fi relația stabilită cu soacra în cadrul familiei românești tradiționale: „Sub această cruce grea/Zace biata soacră-mea/Trei zile de mai trăia/Zăceam eu și cetea ea/Voi care treceți pă aici/ Încercați să n-o treziți/Că acasă dacă vine/Iară-i cu gura pe mine/Da aşa eu m-oi purta/Că-napoi n-a înturna/ Stai aicea dragă soacră-mea”. De asemenea, versurile pot fi dedicate unor categorii general-umane, cum ar fi omul leneș: „Am trăit 82 de ani/Aci eu mă odihnesc/Măuris Ion mă numesc/Câte zile am trăit/De lucru greu m-am ferit/Mi-au venit on ginere/Şi m-a fost tot binele/Alexandru cel vestit/De mine mult s-a-ngrijit/Să-l trăiască Dumnezeu/Mai mult cât am trăit eu”. Uneori, sunt lăudate anumite calități, cum ar fi hărnicia: „Cine vre strânge avere/Crească vită cu plăcere/Şi să scoale diminiaţă/Eu aşa am fost în viaţă”.

Trecerea cu bucurie spre Lumea de Dincolo pare să fie o reminiscență a unui obicei al dacilor care credeau că moartea reprezintă o trecere către zeul suprem, Zamolxe. Cimitirul Vesel împletește tradițiile dacice cu cele populare și cu cele creștine, devenind locul unde bucuria leagă viața de moarte. Poate că nu întâmplător, în interiorul cimitirului, se ridică o biserică a cărei turlă, acoperită cu motive tradiționale, se înalță asemenea unui axis mundi, către divinitate. Omul contemporan trebuie doar să ridice privirea către albastrul cerului care reflectă albastrul vesel al cimitirului din Săpânța, închipuindu-și, astfel, Lumea de Dincolo.

 

de Corina Hagiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.