(4. Muzeele Vaticanului) Artă din toate timpurile la Muzeele Vaticanului

Unul dintre cele mai reprezentative locuri ale artei la nivel global se află chiar în inima culturală a Europei, după cum ar zice unii. Muzeele Vaticanului (sau Musei Vaticani) reprezintă un complex de muzee, aflat sub acoperișul aceleiași clădiri care găzduiește unele dintre cele mai importante opere de artă ale lumii, dat fiind că au fost construite și completate de către reprezentanții Bisericii Romano-Catolice de-a lungul timpului. Pe lângă cele 10 muzee, se află și palatele papale alături de galeriile pictate de unii dintre cei mai cunoscuți artiști din toate timpurile, toate laolaltă atrăgând peste patru milioane de vizitatori anual. Cei care au pus bazele primelor muzee, încă din secolul al XVI-lea, au fost Papa Pius al VI-lea și Papa Clement al XIV-lea. Colecția de artă din interiorul muzeelor este, de departe, una dintre cele mai extinse și reprezentative din lume, dacă nu chiar cea mai importantă.

Printre cele mai vizitate și cunoscute muzee ale Vaticanului se află: Muzeul Pio Clementino (denumit după cei doi papi), Muzeul Gregorian Egiptean, Muzeul Gregorian Etrusc, Pinacoteca, Muzeul Etnologic, Muzeul Creștin, Colecția de artă contemporană, Camerele lui Rafael, Muzeul Profan, Muzeul Sacru, Galeria tapiseriilor, Galeria hărților geografice și Capela Sixtină. Cu siguranță, o zi nu este suficientă pentru a vizita îndeaproape fiecare muzeu și, poate, nici pentru a cunoaște, în mod superficial, toate muzeele. Complexul muzeal al Vaticanului cuprinde capodopere ale lumii de la un capăt la altul, de la colecțiile romane ori grecești la cele egiptene.

Turul Vaticanului începe, de regulă, în afara unei fortărețe care nu indică cu exactitate ce se află înăuntru, și anume unele dintre cele mai frumoase fresce ale vremii. Ajuns înăuntru, un prim muzeu care captează atenția este Muzeul Gregorian Egiptean, dat fiind că egiptenii au o cultură diferită față de culturile europene care sunt mai apropiate. Astfel, colecția egipteană este expusă în nouă camere, mai restrânsă față de colecția Muzeului Egiptean din Cairo, însă colecția din Vatican este destul de compactă, cuprinzând de la pietre și hieroglife, la mumii, sarcofage și diverse statui reprezentative. Interesante  sunt, de departe, hieroglifele în piatră, iar în prima încăpere se află Stela reginei Hatshepsut și a faraonului Thutmose al III-lea. Din interpretarea acestei stele, reiese că regina Hatshepsut, însoțită de viitorul faraon Thutmose al III-lea, oferă două vase zeului Amon-Ra. Regina Hatshepsut s-a autoproclamat faraon după moartea soțului ei, a domnit douăzeci de ani în care a construit mai multe complexe arhitecturale în Teba și în Egipt, remarcându-se pentru complexul funerar Deir el Bahari care este construit în totalitate în piatră, în apropiere de Valea Regilor.

De asemenea, Muzeul Gregorian Etrusc cuprinde 22 de săli, fiecare dintre ele având o altă tematică. Muzeul conține cele mai multe antichități etrusce care au fost găsite în urma săpăturilor desfășurate în vechea Etruria, în centrul Italiei, denumită astăzi Toscana. În urma acestor descoperiri și a unor donații ulterioare, este posibilă reconstituirea istoriei vechilor etrusci din secolul al IX-lea î. Hr. până în secolul I î.Hr. Colecțiile cuprind lucrări din sticlă, fildeș, bronz, ceramică ori teracotă.

În contrast, un alt muzeu căruia merită să îi fie alocată o bună parte din timpul petrecut la Vatican este Muzeul Creștin. Cuprinzând trei mari săli, Muzeul Creștin se reliefează prin structura sa masivă de marmură și prin numeroasele opere de artă, cu referire la conținutul creștin antic. Printre lucrări, se numără Tripticul din fildeș care cuprinde cele trei panouri lucrate la Constantinopol. Întreg ansamblul prezintă o imagine biblică în două părți: în partea de sus, cea superioară, se află Hristos (care binecuvântează și ține o carte în mână), Fecioara Maria și Ioan Botezătorul, pe când în partea de jos, cea inferioară, se află apostolii și martirii.

Trecând de la un muzeu la altul și, implicit, de la o sală la alta, aflăm că în Pinacoteca Vaticanului, care cuprinde 18 săli, numerotate în ordinea cronologică, sunt expuse picturi celebre ale lui da Vinci, Tiziano, Caravaggio, Perugino ori Rafael. Temele picturilor sunt religioase, de la Adam și Eva la Nașterea lui Hristos, Schimbarea la față, Răstignirea pe cruce, Învierea ori Judecata de Apoi. Trecând de la picturile lui Rafael din Pinacoteca la picturile lui Rafael din cele patru camere dedicate lui, vedem că încăperile sunt, de fapt, fresce care impresionează prin unitatea lor. Lucrările din cele patru camere au durat opt ani și, încă de la intrarea în Camera lui Constantin, putem observa luptele pentru întemeierea creștinismului, care se încheie cu o lucrare impresionantă, denumită Triumful religiei creștine. Tavanele celor patru încăperi cuprind mai multe peisaje biblice care sunt dominate de îngeri. De la Alungarea lui Heliodor din Templu la Școala din Atena, picturile lui Rafael indică un stil minuțios, alegoric și elitist.

Mai departe, trecând prin alte câteva muzee, ca într-un labirint al Vaticanului, se ajunge la Galeria hărților geografice, una dintre cele mai fascinante încăperi. Pereții sălii sunt decorați cu hărți ale Italiei și ale altor ținuturi din apropiere, încă din secolul al XVI-lea. Frumusețea galeriei provine, în mare parte, din tavanul acesteia, ale cărui picturi reflectă o culoare aurie întregii săli. La scurt timp după Galeria hărților geografice, urmează cea mai cunoscută încăpere, ultima din turul Muzeelor Vaticanului, și anume Capela Sixtină.

Fiind denumită după papa Sixtus al IV-lea și construită între 1472-1483, Capela Sixtină este cunoscută, pe de o parte, pentru picturile lui Michelangelo și, pe de altă parte, pentru conclavurile cardinalilor atunci când se alege un nou papă. Ce este mai puțin cunoscut despre Capela Sixtină este faptul că tavanul care astăzi reprezintă una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Michelangelo era înainte doar un plafon albastru cu steluțe. De departe, cea mai impresionantă parte a Capelei este dată de frescele lui Michelangelo. Pictorul, în afara efortului fizic pe care l-a depus pentru pictarea tavanului, petrecând zile întregi pe schele, a depășit așteptările papei, pictând peste 3.000 de imagini pe tavanul de 500 de metri pătrați. Unele dintre cele mai cunoscute pasaje de pe tavanul Capelei Sixtine sunt cele din centru, care înfățișează mai multe scene din Vechiul Testament, cum ar fi: Separarea luminii de întuneric, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Izgonirea din Rai, Potopul etc. Fiind cunoscut drept unul dintre cei mai buni pictori și sculptori ai Renașterii, Michelangelo, după cum ar spune și Irving Stone în Agonie și extaz, reprezintă artistul suprem:

„Își trăgea puterea din el însuși. Fiindcă amețea stând în picioare și pictând, cu capul și umerii dați pe spate, cu gâtul arcuit înapoi, astfel ca să poată privi drept în sus, cu brațele care-l dureau la fiecare încheietură de cât le ținea în sus, cu ochii împăienjeniți din cauza vopselei care picura, cu toate că se învățase să picteze cu ochii mijiți și să-i închidă la fiecare trăsătură de penel, așa cum făcea când se apăra de țăndările de marmură, îl puse pe Rosselli să-i facă a patra platformă, și mai înaltă, tocmai în vârful schelelor” (Agonie și extaz, 2013).

Capela Sixtină impresionează de la nord la sud și de la est la vest, însă o pictură memorabilă este Judecata de Apoi, pictată tot de Michelangelo între 1536 și 1541, cea de pe peretele de est al Capelei. Judecata de Apoi este una dintre cele mai mari picturi din lume, având 13,7 metri înălțime și 12,2 metri lățime. Cuprinzând mai mult de 300 de personaje, lucrarea este învăluită în măreție și frică, deopotrivă. Avându-l în centru pe Hristos atunci când urmează să îi judece pe cei vii și pe cei morți, partea de sus a lucrării cuprinde sfinții și pe Fecioara Maria, alături de îngeri în dreapta și-n stânga. În secțiunea centrală inferioară sunt îngerii care trezesc morții la viață. Dedesubtul lui Hristos, se află cei care se ridică la cer, fiind prezentată și lupta dintre îngeri și demoni. În partea de jos a picturii se află cei damnați care sunt conduși de Charon, care se afla într-o barcă, la judecătorul infernului al cărui corp este înfășurat de un șarpe. În Judecata de Apoi există două referințe: prima este dată de Charon din Divina Comedie a lui Dante Alighieri, în timp ce a doua este dată de Sfântul Bartolomeu, cel care se află în dreapta lui Hristos, fiind recunoscut ca un autoportret al lui Michelangelo. Trebuie menționat faptul că lucrarea a suferit modificări față de varianta originală, prin acoperirea unor trupuri considerate obscene în anul 1564. Judecata de Apoi este acea operă de artă în fața căreia s-ar putea petrece zile în șir, dat fiind că prezintă unul dintre cele mai importante momente ale creștinismului. Capela Sixtină încheie și turul Muzeelor Vaticanului și constituie o sursă de încărcare emoțională.

Locul în care s-a promovat arta de-a lungul timpului reprezintă unul dintre cele mai importante locuri ale religiei Romano-Catolice. Muzeele, sălile de expoziție, galeriile ori capelele cuprind colecții de artă impresionante care ne indică faptul că arta, în forma ei cea mai pură, este singura bogăție care se poate materializa în timp.

de Alina Roiniță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.