Radu Paraschivescu, 2018, Două mături stau de vorbă. Scene românești, București, Humanitas

Cartea lui Radu Paraschivescu, Două mături stau de vorbă. Scene românești, reprezintă o serie de texte pe care autorul le-a ales spre publicare „între coperte”, tocmai pentru cei care nu sunt adepții lecturii în mediul on-line. Cartea cuprinde 68 de articole scurte, precedate de Argument, în care Radu Paraschivescu explică, într-un mod specific umoristic, cum a început să scrie texte pentru site-ul www.Digi24.ro și cum a ales articolele pentru această carte, având tiparul actualității drept criteriu de selecție. Autorul ține să precizeze că ironia cu care prezintă fiecare dintre situațiile abordate în articole are doar rol de expunere a societății de astăzi, fără nicio „pornire vindicativă”.

Primul articol al cărții se numește Micul cel (mai) mare și aduce în discuție una dintre cele mai mari probleme ale societății românești: celmaicelismul, acest subiect fiind prezentat implicit și în alte texte de pe parcursul cărții. Celmaicelismul reprezintă dorința pentru excepțional ori patima pentru superlative. Problema societății românești nu o reprezintă tocmai invenția superlativelor, cum ar fi „înfruptarea din cel mai lung mic (de 64 de metri)” ori „binecuvântarea celui mai lung cârnat din lume”, acestea având doar o formă caraghioasă, ci punerea în discuție a acestor banalități în condițiile în care există multe alte lacune ale societății românești care merită dezbătute. Cu siguranță, autorul îi taxează atât pe autorii subiectelor de acest fel, cât și mass-media, cea care contribuie la propaganda celmaicelismului.

Simțul umorului și, implicit, ironia reprezintă elementele fine care precedă fiecare derapaj în parte. Totuși, doza dintre cele două pe care o folosește Radu Paraschivescu este atât de echilibrată, încât nu se poate discuta nici despre exagerare, nici despre superficialitate. Unele personaje anchetate sunt jurnaliști binecunoscuți, precum Octavian Hoandră, altele sunt diverși oameni ai televiziunii, ca Mihai Gâdea, Dan Capatos, Serghei Mizil, Mara Bănică etc. Autorul taxează și fraudele care sunt prezentate prin mass-media, în special prin televiziune, dar care nu sunt luate în considerare de CNA. În acest sens, un caz frecvent este cel al teleshoppingului, una dintre cele mai mari escrocherii ale lumii actuale. Fie că sunt discutate anumite personaje care iau parte la aceste acțiuni, ca Adela Lupșe, fie că sunt discutate diverse posturi TV care susțin această practică, cazurile prezentate merită studiate și chiar mai mult de atât.

Cu multă siguranță, Radu Paraschivescu etichetează unele posturi de televiziune ca fiind kitsch. Aici, este încadrat postul Inedit TV, dar și site-ul asociat acestuia. Autorul evaluează mottoul site-ului: „Televiziunea, poarta către suflet, fereastra către lume”, dar și alte titluri de pe site în contrast cu formele și culorile folosite, pe bună dreptate, ca o formă a societății fără fond sau, la fel de bine zis, a societății fără font. În scenele evaluate de autor, se poate observa că acesta se concentrează, în mare măsură, asupra calității limbajului, iar aici are în vedere mai multe criterii: normă vs greșeală, coerență, coeziune etc. Ceea ce vrea să evidențieze, de asemenea, este contextul, cel pe care Radu Paraschivescu îl ironizează tocmai fiindcă, în cele mai multe situații, nu este adecvat situației de comunicare. Dintr-un alt punct de vedere, erorile de argumentare reprezintă o sursă bogată de ironizare pentru Radu Paraschivescu. Fie că este vorba despre apelul la divinitate: „Dumnezeu îi sus și vede, să ne judece cum crede”, după cum un părinte afirmă pentru o situație deloc ușor de evitat, și anume racolarea de minori în scopuri sexuale, fie că e vorba despre o afirmație goală de tipul: „În ultimii zece ani, doar noi am spus adevărul” (premisa emisiunii Sinteza zilei) sau „Noi dăm știrea exactă” (România la raport), erorile de argumentare denotă raționamente invalide.

O serie întreagă de texte din carte fac referire la clasa politică actuală a României. Cu tact și, adeseori, într-un mod în totalitate zeflemitor, autorul clasifică, etichetează și evaluează derapajele și metehnele politicienilor din punctul de vedere al limbajului, al eticii și al raționamentelor, dacă se poate discuta și despre așa ceva, firește. De la discuții care se opresc asupra unor sentințe amicale, cum ar fi cazul lui Iliescu, sau analize care prezintă cazurile unor politicieni precum Gabriela Firea ori Șerban Nicolae și lipsa lor de logică, autorul arată limita dintre realitate și ficțiune în discursurile politicienilor. Unele dintre cele mai importante analize ale cărții lui Radu Paraschivescu sunt date nu numai de analiza limbajului și a contextului, ci de analiza problemelor societății și a mentalităților din spatele acestor probleme. Un exemplu potrivit în acest sens îl constituie articolul despre industria farmaceutică în care orice individ se vrea a fi bolnav și, mai departe, se vrea a fi tratat, tocmai fiindcă din sănătate se câștigă cel mai bine. Pentru promovarea sănătății sunt folosite tot felul de reclame de prost gust, așa cum sunt catalogate de autor și pe bună dreptate, dat fiind că multe dintre ele sunt parodiate și re-parodiate nu numai de analiști TV, ci și de consumatori de rând care au observat kitsch-ul din spatele ecranului.

„Televiziunea sufletului tău”, așa cum se recomandă mai multe posturi TV, printre care și 6 TV, cuprinde derapaje dintre cele mai dureroase, precum: „Ea, fără să știe că a murit, se tot învârte în jurul casei ăsteia”; „Am vorbit mai rar în ultima vreme cu regretata Mărioara Zăvoranu, fiindcă a trebuit să vorbesc concomitent și cu defunctul Vadim Tudor”; „Piața e un front în care fiecare luptă pentru părerea lui și toți pentru părerea celorlalți” (p. 68-69). Textele lui Radu Paraschivescu au o savoare dureroasă tocmai fiindcă, dincolo de amuzamentul produs, trezesc cititorul la realitatea cruntă cu care se confruntă societatea noastră de ceva vreme încoace. Inepțiile auzite la un individ în piață nu au, cu siguranță, același efect ca inepțiile auzite la un post de televiziune. Din păcate, cele din urmă sunt din ce în ce mai numeroase. Pe lângă acestea, în societatea românească s-au instaurat și cinismul, lipsa de scupule, aroganța și răutatea sub orice formă posibilă. Toate acestea constituie o formă a puterii actuale și un mijloc potrivit celor care vor să atingă anumite țeluri.

Două mături stau de vorbă reprezintă o sursă aproape inepuizabilă de exemple care merită dezbătute, iar câteva titluri sunt mai mult decât captivante: Tonomate cu vești bune, Cârligul cu senzații tari, Pelerinul papuaș, De la Vlad Țepeș la Vlad Țeapă, Lupta crainicului cu burtiera etc. Cel din urmă titlu prezintă un subiect destul de controversat, și anume burtiera TV sau, cum îl mai putem numi, textul multimodal. Deși rolul burtierei este de a capta atenția asupra unor detalii importante care sunt prezentate pe scurt, în ultima vreme, rolul acesteia a fost denaturat. Astfel, nu se mai poate discuta despre o modalitate eficientă de prezentare, ci despre ceva ȘOCANT! SENZAȚIONAL! Ca un joc umoristic, Radu Paraschivescu prezintă o situație a burtierei de la Digi24: „La știrile după-amiezii, Digi 24 încearcă să mobilizeze ambele burtiere cu informații serioase. Prima se referă la nominalizarea făcută de PSD pentru funcția de prim-ministru al României, a doua e despre o scriitoare asiatică stabilită în SUA. A doua informație fiind mai lungă, e nevoie de împărțirea ei în două secvențe, cu următorul rezultat: Burtiera 1: Viorica Dăncilă este noua propunere a PSD pentru funcția de premier. Burtiera 2: Ea este de origine chineză și a obținut cetățenie americană” (p. 220-221).

Cartea lui Radu Paraschivescu cuprinde o analiză limpede a stării societății actuale. Pe lângă derapajele limbii române, ale logicii ori ale valorilor umane, Două mături stau de vorbă indică și o mentalitate de mult timp depășită de orice principiu moral. Adevărul nu mai corespunde realității, normele de conduită fizică și morală sunt de mult depășite și învechite, iar singura regulă după care se ghidează omul TV este ținta. Scopul scuză mijloacele, iar prostia e ridicată adeseori la rang de artă.

de Alina Roiniță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.