Katherine Verdery, 2018, Viața mea ca spioană, traducere de Anca Irimia Ionescu, București, Vremea

Katherine Verdery, cercetătoare binecunoscută în domeniul antropologiei și al etnologiei, a publicat anul acesta, la Duke Universiy Press din Londra, o carte inedită cu titlul „My life as a spy”. Cartea a fost tradusă și în română, la scurtă vreme, de către Anca Irimia Ionescu, pentru editura Vremea. Noua apariție editorială este, poate, una neașteptată pentru publicul obișnuit cu lucrările ei de până acum, fiindcă „Viața mea ca spioană” este o carte hibridă pentru stilul lui Verdery: nu are argument academic, iar cititorul va observa prezența a două voci narative, aspect care plasează cartea într-o zonă rezultată din amestecul obiectivității cu subiectivitatea, respectiv a romanului cu biografia. De această dată, cititorul are de-a face cu un exemplu de dedublare a cercetătorului care își privește trecutul profund subiectiv, dar îl și analizează obiectiv prin prisma informațiilor culese din propriul dosar de urmărire creat de fosta direcție a Securității.

„Viața mea ca spioană” reprezintă mai mult decât o analiză riguroasă a dosarului personal deoarece reconstituie traseul inițiatic al tinerei cercetătoare Katherine Verdery, urmărind calea de la o perspectivă marxistă naivă la maturizarea în realitatea totalitară a României comuniste. Cartea prezintă trei probleme care constituie un interes atât pentru cercetătorii din domeniu, cât și pentru cei interesați să înțeleagă dinamica relației dintre statul comunist, informatori, securiști și urmăriți. Prima problemă relevă complicațiile de ordin metodologic pe care un antropolog le poate întâmpina într-un mediu dominat de ideologie și de frică. A doua decurge din consecințele logice ale celei dintâi: cercetarea adaptată contextului politic și generațional al anilor ʾ60, marcată de o generație crescută în paradigma Războiului Rece. Ultima problemă abordată relevă metamorfoza personală rezultată în urma interacțiunii cu propriul dosar de urmărire. Această ultimă temă este cea mai complexă, deoarece impune acceptarea rupturii dintre trecutul aparent cunoscut și realitatea trăită într-un mediu dominat de informatorii securității, de duplicitate și, evident, de neîncredere.

Cartea poate fi considerată și un exemplu de antropologie a suspiciunii. Pe lângă scopul asumat de Verdery, anume acela de a arăta legătura dintre cercetător și subiecții din mediul rural, cercetarea oferă o imagine a intimității într-o societate totalitară. Prima interacțiune a lui Verdery cu Republica Socialistă România a avut loc în anul 1973, când avea doar 25 de ani. Își însușise limba română prin lecturile individuale și cele de curs, dar nu interacționase niciodată deplin cu mediul comunist. Inevitabil, prima parte a cărții relevă tonalitatea idealizantă și naivă a cercetătoarei care, fiind influențată de tendințele marxiste vestice, își crease o imagine complet diferită față de realitatea anilor ʾ70 în RSR. Din perspectiva duratei istorice îndelungate, se poate sesiza că, în termeni generali, cartea redă o consecință majoră a eșecului sistematizării sociale din anii ʾ50. Aspectul era profund vizibil în anul 1973, când Verdery lua contact, pentru prima oară, cu sătenii din Aurel Vlaicu, județul Hunedoara. Consecința imediată a fost o schimbare radicală a relației dintre antropolog și comunitate deoarece sătenii deveneau atât obiectul studiului antropologic, cât și subiecți ai anchetelor de urmărire inițiate de Securitate.

De ce a ales Katherine Verdery tocmai RSR pentru a face studiul antropologic? Răspunsul se află dincolo de convingerile marxiste ale unei cercetătoare americane de 25 de ani și poate fi regăsit în agenda politică deschisă de către Europa Centrală prin Charles de Gaulle. La nivel general, viziunea franceză viza umanizarea relațiilor dincolo de Cortina de Fier, fiindcă logica determinantă din spatele războiului ideologic Vest versus Est trebuia adaptată la noua realitate. Perspectiva franceză era împărtășită de Richard Nixon, însă de pe poziții diferite și mult mai pragmatice. Inevitabil, un conflict surd între poziția europeană și cea nixoniană a alimentat argumentele filo-marxiste ale tinerilor intelectuali americani, care propuneau o revizuire a atitudinii vestice față de Kremlin. Poarta deschisă spre finalul anilor ʾ60 a reprezentat pentru Verdery o modalitate de a-și exprima opoziția față de politica internațională americană concretizată prin Războiul din Vietnam, dar și o manieră de a cunoaște dinspre interior spre exterior un stat totalitar. Etapele integrării în spațiul comunist al RSR reprezintă prima voce a cărții, fiindcă realitatea anului 1973 i-a dovedit că era complet inadaptată pentru spațiul estic. Deși credea în aceleași valori marxiste, stilul de viață și, mai ales, cel vestimentar erau incompatibile cu sistemul comunist. Ca bursier Fulbright, Verdery era văzută de către Securitate ca un risc ideologic pentru regimul Ceaușescu. Posibilitatea ca activitatea de cercetare să evidențieze aspecte negative referitoare la RSR a reprezentat principalul motiv care a stat la baza începerii urmăririi. Astfel, Verdery reprezenta o sursă de risc pentru persoanele cu care relaționa. În satul Aurel Vlaicu, din județul Hunedoara, prezența informatorilor era mai redusă în comparație cu mediile urbane, însă demararea procedurilor de urmărire activase o celulă de securiști al căror scop era monitorizarea lui Verdery și a activității ei de cercetare. Cea mai gravă consecință a fost anularea completă a intimității prin folosirea informatorilor de profunzime, a microfoanelor și a camerelor foto. Coperta ediției americane a cărții prezintă o fotografie făcută în camera de hotel a lui Verdery, în timp ce aceasta, sumar îmbrăcată, își făcea patul. Nevoia de control a Securității transforma orice relație intimă și orice interacțiune umană într-o potențială sursă de informații compromițătoare.

Care au fost consecințele descoperirii informațiilor din propriul dosar de urmărire? Unul dintre multele aspecte, dar poate cel mai importat, a fost adaptarea antropologică la realitatea trăită. Acceptarea frustrării ca pe un fapt subiectiv și dezvoltarea unui mecanism de analiză a procedurilor de urmărire au fost bazele pe care Verdery a construit a doua voce a cărții sale; una matură, poate chiar revizionistă față de foștii informatori și securiștii trimiși să o supravegheze. În cursul anilor ʾ90, Verdery a avut ocazia să intervieveze pe unul dintre agenții trimiși în teren. Concluzia a fost că între ipostaza ei de antropolog și cea a unui securist trimis pe teren era o conexiune foarte clară, prin nevoia de informații și prin exploatarea materialului uman. Bineînțeles că scopurile și procedurile erau fundamental diferite. Această a doua voce își face simțită prezența prin asumarea rolului de interpret obiectiv al primei voci, cea a experienței directe, subiective. Utilizarea pârghiilor directe asupra oamenilor de rând (eliminarea din facultate, arestarea rudelor, internarea în aziluri psihiatrice etc.) asigura accesul direct la informațiile de profunzime, cele care relevau tiparul comportamental intim al unei persoane. Ceea ce înseamnă că oamenii de rând informau din nevoia de a supraviețui, ajungând să se manifeste în logica dublei măsuri: iubitul/turnător, prietena/informatoare, amicul/securist. Când Katherine Verdery a fost întrebată dacă are resentimente față de turnători, răspunsul ei a fost nuanțat, dar plin de semnificație: „Mi-am dat seama că au fost și informatori atât de proști prin felul în care relatau, încât am putut să fac diferența între persoanele care țineau cu adevărat la mine și cei care se prefăceau”.

Apariția cărții „Viața mea ca spionă” în România este importantă deoarece răspunde la o serie de întrebări care au fost puse în nenumărate rânduri odată cu fiecare apariție editorială a memoriilor scrise de foștii demnitari comuniști. Trăsătura comună tuturor biografiilor sau memoriilor acestora a fost crearea de confuzii referitoare la legăturile de putere din interiorul sistemului. Verdery evită să se plaseze în acest clișeu și prezintă ceaușismul în paradigmele realității sociale, unde domina frica, neîncrederea, turnătoria și specularea slăbiciunilor. Totul apare din perspectiva unui observator străin care descoperă, din interior, o Românie profund afectată de controlul ceaușist exercitat asupra relațiilor sociale. Cartea mai poate fi citită și în cheia interpretării realităților politice și sociale de astăzi care își au originea în anii dictaturii comuniste.

de Alexandru Cristian Groza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.