Boia, Lucian, 2017, Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine, București, Humanitas

Cartea lui Lucian Boia, Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine, a fost lansată de Ziua Europei, în 2017, și este al XXI-lea volum din seria de autor propusă sub egida editurii Humanitas. Aflată în continuarea preocupărilor autorului pentru impactul istoriei asupra societăților, aceasta este cartea scenariilor tuturor posibilităților și a probabilităților pe care istoricul le furnizează ca posibile soluții, deoarece nu există nicio certitudine cu privire la vitor. Cartea cuprinde nouăsprezece capitole și tratează problemele istoriei contemporane, corelate cu posibile secvențe ale unui viitor nu foarte îndepărtat. De-a lungul celor nouăsprezece capitole, istoricul român prezintă o succesiune de evenimente marcante ale lumii noi, ale evoluției istoriei, ale unui Occident risipit, ale Europei și ale Națiunilor Unite, rolul Chinei și al încălzirii globale, dar și rolul femeii și al unei utopii deficitare.

Încă din primul capitol, Lucian Boia prezintă o lume care se sfârșește, pentru că „așa ne-a fost dat: să trăim o epocă de răscruce. Fascinantă sau derutantă, în funcție de percepția și gradul de adaptabilitate ale fiecărui individ. O istorie se încheie și o alta prinde contur. Nu este sfârșitul lumii, dar este ceva ce oarecum îi seamănă: sfârșitul unei lumi. O lume apune și se întrevăd, ca prin ceață, contururile nedeslușite ale unei lumi noi” (p. 5). Autorul susține că, la baza acestei răscruci a lumii, „se împletesc două fenomene majore: accelerarea istoriei și egalizarea lumii” (p. 6).  Ele au rolul de a schimba societățile, astfel încât lumea de mâine să nu mai semene deloc cu cea de ieri, deoarece comportamentele individuale și viața socială ajung să fie modificate radical. Referitor la acest context, el oferă două exemple care au schimbat lumea în ultimele două decenii: telefonul și internetul. Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine arată cum istoria se construiește, de fapt, pe o suită de incertitudini, deoarece „viitorul nu există, este un spațiu complet alb, pe care urmează să se scrie ceva, dar nu știm ce anume” (p. 9). Din punctul de vedere al lui Lucian Boia, în raportul său cu istoria omul ocupă o poziție paradoxală. Scriitorul încearcă să deslușească tainele viitorului și ale istoriei de-a lungul a trei capitole, însă nu reușește să construiască o viziune concretă, deoarece „viitorul rămâne deschis” (p. 14) și „odată ce viitorul devine trecut, putem încerca să identificăm și să explicăm ceea ce înainte nu aveam cum anticipa” (p. 15).

În capitolul următor, Lucian Boia prezintă Occidentul ca un miracol, o lume altfel, devenită, contrar așteptărilor, poate, glorioasă: „S-a întâmplat la un moment dat ceva ieșit din comun. Ar fi putut să nu se întâmple? Cine poate ști? S-a ivit o civilizație altfel decât celelalte, care a împins omenirea pe drumul unde se află astăzi” (p. 17). De-a lungul întregii cărți, scriitorul oferă informații despre măreția și decăderea lumii occidentale, ajungând să prezinte un Occident tot mai mic, care, în realitate, a fost dintotdeauna nesemnificativ în raport cu restul omenirii.  Aceste idei care pot părea îndrăznețe sunt susținute de Lucian Boia cu ajutorul cumulului de statistici, și anume: „Occidentul cuprindea la anul 1000 cam 9,5% din populația globului, mai puțin de o zecime. În secolele următoare, ponderea sa demografică avea să sporească, odată cu creșterea economică: în jur de 13% între 1500 și 1800, iar apoi, socotind numai Europa Occidentală, 14,6-14,7% la 1870, respectiv 1913. Populația Statelor Unite, la 1913, atingea 5,4%, iar a celorlalte țări rezultate din emigrația occidentală (Canada, Australia,, Noua Zeelandă), 0,8%. Un total de aproape 21%, nu foarte mult, dar nici foarte puțin: nivelul maxim atins, în plan demografic, de civilizația occidentală… Altminteri, China singură a fost tot timpul mai mare decât întreg Occidentul…” (pp. 31-32). Condiția femeii nu este nici ea ocolită în schimbările istoriei: „Actualmente, Occidentul se află într-o continuă scădere demografică și plătește prețul bogăției, iar odată cu emaniciparea femeii, puterea lumii occidentale a ajuns să fie susținută de numărul mare al imigranților. Emaniciparea femeii este în continuă dezvoltare și câștigă teren, prin „evadarea ei din interior și intrarea, alături de bărbat, în spațiul public” (p. 47). Nici islamul și nici Occidentul nu se lasă destul de ușor de convins, cu această emanicipare, fapt demonstrat de polemica din jurul vălului islamic și de dificultatea cu care și-a câștigat dreptul de vot femeia occidentală. Exceptând statele scandinave, egalitatea efectivă, dintre sexe nu este dusă la capăt nici în prezent.

Următoarele capitole ale cărții prezintă situația Națiunilor Unite ale Europei, care, în opinia lui Lucian Boia, se află într-o continuă degradare și sunt expuse unei dispariții iminente, fiind „un proiect grandios și debil totodată” (p. 58), în condițiile monopolizării lumii de către China: „printre atâtea semne de întrebare avem totuși, mai bine zis, ni se pare că avem, și o certitudine. Se numește China. Noul hegemon al planetei, într-un viitor apropiat” (p. 91). Istoricul argumentează decadența unui spațiu multicultural, cu deficit utopic, și ascensiunea altuia. Uniunea Europeană „nu va rezista turbulenților actuale și (probabil) viitoare. Eurosceptismul este, de altfel, în creștere, ca și exasperarea unuia (Germania) și frustrarea altora (Grecia). Posibila retragerea a Marii Britanii s-ar putea să dea semnalul degringoladei” (p. 89). O altă temă abordată de Lucian Boia, de referință la nivel mondial, este încălzirea globală, care, conform opiniei istoricului, este un adevărat potop al epocii noastre. Această constatare se datorează, pe de o parte, unei încălziri a planetei, iar pe de altă parte, unei mitologii care vine din timpul Potopului. Cu tărie, Lucian Boia afirmă că există scenarii diferite care fac referire la această problemă, începând de la acceptarea sau negarea fenomenului de încălzire la nivel global, care sunt incertitudini ale unui viitor imprevizibil. Dacă se adeverește faptul că vom avea o planetă mai caldă, se vor produce transformări ale modului de viață și migrări către zonele prielnice vieții. În urma acestei încălziri, beneficiar va fi nordul.

Conform scenariilor gândite de scriitor, viitorul este ambiguu, dar poate ajunge la un consens relativ pentru că „deja nu știm nimic precis (nici măcar aproximativ) despre nimic. Dar când combinăm, în toate felurile, toate scenariile care se bat cap în cap, anarhia viitorului nostru virtual devine perfectă. Orice se poate întîmpla, în toate amestecurile imaginabile. Până la urmă, e drept, nu se poate întâmpla orice, ci ceva anume. Puțină sau mai multă răbdare și vom afla” (p. 107).  Consolarea ultimă în ceea ce privește viitorul denotă optimism, mai ales că „omul e ființa cea mai adaptabilă; așa că, nicio grijă, se va adapta perfect la oricare dintre istoriile posibile și nu va avea niciun motiv să regrete ce a fost cândva” (p. 122).  Prin urmare, Lucian Boia sugerează, în urma analizelor sale, că sfârșitul Occidentul nu înseamnă sfârșitul lumii, ci înseamnă doar sfârșitul unei lumi. Al unei lumi pe care am trăit-o. O epocă de răscruce, fascinantă sau derutantă, în funcție de gradul de adaptabilitate a fiecăruia. Și, în timp ce o lume apune, alta se întrevede. Tocmai, de aceea, Lucian Boia prezintă scenariile unei lumi posibile.

 

de Corina Hagiu

 

Cartea poate fi comandată aici: www.libris.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.