D’ale zilei: „E deștept prostul”

În limba română, o serie de unități frazeologice s-au creat pe baza unor perechi de antonime, cum ar fi frumos-urât, curat-murdar, prost-deștept etc. Cea din urmă pereche apare tot mai des folosită în contexte dintre cele mai variate în mass-media ori pe forumuri. Totuși, este interesant de observat punctul de plecare al acestor expresii, și anume alte unități frazeologice și proverbe în care antonimele prost-deștept sunt folosite, de cele mai multe ori, într-un mod ironic: „Decât cu un prost la câștig, mai bine cu un deștept la pagubă”, „Să fii prostul cel mai deștept”, „Deșteptul are limite, prostul n-are margini”, „Cu cât eşti mai prost, cu atât te crezi mai deştept” etc. Într-un mod umoristic, apariția grupului antonimic prost-deștept în același enunț nu și-a modificat sensul, însă structurile sunt mult mai variate și, uneori, pot stârni râsul: „Prostul nu e prost degeaba/ La deştepţi le strică treaba” (citatepedia.ro), „Râde prostul de deștept, dar nici el nu-i mai deștept”, „Deşteptul se înfrăţeşte cu prostul pentru că deşteptul speră, pe când prostul ştie” (ziarullumina.ro), „Pe scurt, prostul e previzibil, pe când deșteptul uleios nu e” (www.acum.tv.ro) etc.

Pe lângă acestea, una dintre cele mai interesante expresii este „E deștept prostul”, deoarece pune în antiteză însăși definiția prostului. De asemenea, sunt puse în antiteză și alte unități lexicale din familia semantică a cuvântului prost, cum ar fi prostie, prostănac: „Este mult mai confortabil să fii deștept la umbra prostiei” (femeiede10.ro), „Prostănacul, dacă ascultă, învaţă mai mult ca deşteptul care vorbeşte” (www.citatepedia.ro) etc. în care sensul cuvântului „prost” variază contextual, iar asocierea cu deștept devine o formă de evaluare atenuată. În aceeași zonă semantică, se află și expresiile „a face pe prostul” și „a face pe deșteptul”, unde, conform Dicționarului de argou (2007), sensul celor două este inversat, astfel încât „a face pe prostul” exprimă a simula prostia, a se preface că nu înțelege, pe când „a face pe deșteptul” denotă inversul, a simula inteligența ori a-și da aere. În mediul on-line, cele două expresii apar în contexte dintre cele mai diverse, precum: „Nu face pe deșteptul dacă ești prost”  (www.youtube.com), „un prost intuiește de multe ori când o poate face pe deșteptul”  (www.andreichira.ro), „Strategia de a o face pe prostul” (www.ioanaavram.wordpress.com), „face pe prostul cu înțelepciune”  (www.psychologies.ro), „Papahagi, nu face pe deșteptul! Fă niște gramatică!”  (www.ziardecluj.ro), „Iordache să nu mai facă pe deșteptul în fața colegilor”  (www.aktual24.ro) etc.

Mai mult, interesante de urmărit sunt și sintagmele deșteptul deștepților și prostul proștilor. În exemplele de mai jos, cele două construcții ajung să fie sinonime, dat fiind că structura deșteptul deștepților este folosită ironic. De altfel, pentru a indica intensitatea, se folosește marcarea expresivă a superlativului absolut prin repetiție: „deşteptul deştepţilor, adică Ulise, comite prostii cu grave consecinţe” (https://paleologu.com), „Ca să știi cum stă treaba! Deșteptul deștepților: Mihai Tabuleac!” (dorinbejenarublog.blogspot.com), „Și la urmă venea românul care era cel mai și cel mai, era deșteptul deșteptilor, soluția lui era cea mai tare” (www.m.jurnalul.antena3.ro), „Cu toții suntem adesea prostul proștilor” (www.doxologia.ro), „Sunt prostul proştilor din fotbalul nostru. Am avut prea mare încredere în jucători” (www.click.ro) etc.

Unitățile frazeologice antonimice din limba română, în particular, cele care se bazează pe unități semantice care exprimă anumite trăsături ori însușiri, reprezintă o clasă largă și variabilă. Caracterul variat pe care îl dezvoltă structura deștept-prost este un rezultat al capacității limbii de a adopta astfel de unități, fiindcă nu impune limitări normative, constituind, de asemenea, și o consecință a creativității lexicale individuale.

 

de Alina Roiniță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.