(9. Muzeul Național al Finlandei) O istorie și un Centenar la porțile Muzeului Național al Finlandei

Istoria nu este doar un domeniu de cercetare, ci reprezintă și o cheie a identității naționale, astfel încât, cu cât reușești să înțelegi mai bine trecutul, cu atât mai bine poți consolida un prezent mai stabil. Discutând despre un alt Centenar, mai precis despre 101 ani de la obținerea independenței Finlandei, se poate observa cum statul și-a dezvoltat identitatea națională sub presiunea constantă a Suediei, Danemarcei și Rusiei. Finlanda are o istorie modernă care se împarte între influența politică suedeză și dominația culturală rusă. Cum s-a putut dezvoltat ethosul național în acest context? Răspunsul la această întrebare îl putem găsi numai în Muzeul Național al Finlandei.

Clădirea în sine este construită în stilul național romantic specific Finlandei în deceniul zece al secolului XX. Poate fi considerată o formă de art-nouveau, însă se diferențiază prin includerea de elemente de construcție inspirate de modelele renascentiste de secol XVI. Acest amestec de stiluri a fost, de fapt, o reacție la forma art-nouveau care domina Europa Centrală. Arhitecții finlandezi Herman Gesellius, Armas Lindgren și Eliel Saarinen își doreau să creeze un stil definitiv care să  permită dezvoltarea ethosului național.

La intrarea în muzeu, holul central se deschide cu o cupolă pictată care întruchipează două elemente majore din identitatea finlandeză, mitologia și istoria. Pictorul Akseli Gallen-Kallela a ales să aducă la viață patru scene din poemul Kalevala: Lupta de apărare a artefactului magic (sampo), Câmpul cu vipereMarea Suliță și Crearea artefactului magic (sampo). Istoria Kalevalei se leagă de sentimentul național finlandez, deoarece, în 1845, Elias Lönnrot a publicat versiunea finală a poemelor mitologice culese din folclor. A rezultat un poem epic de peste douăzeci și două de mii de versuri. Rolul de a construi alteritatea finlandeză, în opoziție cu dominantele suedeze și rusești, s-a făcut prin utilizarea culturii populare ca element de coagulare națională, ceea ce era specific perioadei romantice. Reutilizarea scenelor din poemul Kalevala adaugă ethosului identitar noi conotații prin pictura lui Gallen-Kallela. Dacă privim alegoria murală în logica evenimentelor istorice, putem constata că sampo, acel artefact magic, devine sufletul finlandez.

Următoarele zone de expoziție tratează evoluția istorică a Finalndei din perioada preistorică, Evul Mediu, istorie modernă și contemporană. Vreau să atrag mai mult atenția asupra ultimei secțiuni, de istorie contemporană, pentru că reprezintă momentul-cheie în care naționalismul finlandez și-a atins maturitatea. La începutul secolului al XX-lea, Finlanda era sub controlul Imperiului Rus, sub autoritatea generalului Nikolay Bobrikov, care deținea statutul de guvernator. Presiunea coroanei rusești lăsase urme adânci în mentalul colectiv al elitei finlandeze care, din 1890, asistă neputincioasă la  Manifestul din Februarie prin care Finlanda își pierdea autonomia câștigată în 1809. Singurul rol al guvernatorului era de a asigura procesul de rusificare culturală a finlandezilor, tentative care odată aplicate vor determina radicalizarea elitelor. În acest context de gândire anarhică au fost elaborate nenumărate planuri pentru asasinarea guvernatorului, însă, pe parcurs, au fost fie dejucate, fie abandonate. Asumarea gestului violent a venit din partea naționalistului Eugen Waldermar Schauman, iar în 16 iunie 1904,  guvernatorul Boribrikov este asasinat în sediul Senatului. Schauman se sinucide pentru a nu fi prins și torturat de organele de anchetă, dar gestul lui a generat consecințe, în special, în rândul tinerilor naționaliști. Odată cu anul 1904 au apărut primele structuri premergătoare Gărzilor Albe, care își vor asuma misiunea de a păstra intact statul Finlandez.

Primul război mondial a atras, în mod inevitabil, și Finlanda, care, în primii doi ani, a acceptat direcția impusă de Imperiul Rus. Pe fondul conflictului mondial, politica de rusificare s-a intensificat din cauza neîncrederii țarului în fidelitatea finlandezilor. Consecința imediată a fost restructurarea rezistenței finlandeze în mișcarea Jägerilor care își asuma prin vocile și acțiunile expaților nevoia unei alianțe imediate cu Germania. Odată cu revoluția bolșevică, autoritatea imperială s-a pulverizat, iar Finlanda și-a declarat independența la 9 decembrie 1917. Recuperarea mândriei naționale și asumarea unei identități statale nu a însemnat și încetarea războiului, deoarece între ianuarie și mai 1918  s-a desfășurat un alt episod traumatizant pentru Finlanda: războiul civil. Conflictul s-a internalizat între Gărzile albe, care se erijaseră în protectori ai independenței, și Gărzile Roșii, cele comuniste. Este paradoxal cum schimbarea de regim, de la monarhie absolută la comunism, nu a modificat deloc perspectiva geopolitică a Moscovei. Astfel, Gărzile Roșii – din rândul cărora făceau parte muncitori, țărani finlandezi și un procent ridicat de copii cu vârste între 8 și 14 ani – au încercat să instituie doctrina leninistă prin forță. Statutul superior, atât militar, cât și numeric al Gărzilor Albe finlandeze, a dus la victoria decisivă de la Tampere. Întreaga campanie a războiului civil a afectat profund starea de spirit a finlandezilor, care au văzut cum bărbații, femeile și copiii, deopotrivă, prinși luptând de partea Gărzilor roșii, au fost executați.

Ultima etapă în construirea identității a fost stabilirea unui set de culori care va defini emblema națională: steagul Finlandei. Realitatea nu fost deloc simplă, pentru că de-a lungul a 60 de ani, Finlanda a avut aproximativ 14 versiuni care au fost inspirate de contextul istoric specific. De exemplu, blazonul de inspirație suedeză, creat în anul 1580 – un leu încoronat cu o sabie în mâna dreaptă –, a pornit de le nevoia de a asocia un simbol ethosului național. Blazonul s-a păstrat până în zilele noastre, fiind utilizat pe bancnote, clădiri oficiale, mașina prezidențială ori ștampile. În momentul în care a fost finalizată prima formă a steagului finlandez, crucea albastră pe fundal alb, reacțiile artiștilor, în special cea a lui Akseli Gallen-Kallela, au fost de ridiculiza modelul adoptat de Senat. În cele din urmă, formatul final a fost pictat chiar cu câteva ore înainte de prezentarea publică a modelului în 1918.

În anul 2017, Finlanda își serba Centenarul, marcând, astfel, o adevărată saga a sufletului finlandez, dominat de dorința de obținere a independenței. Rolul Muzeului Național este de a menține vii mărturiile trecutului și de a spune povestea Centenarului într-un mod în care să creeze conexiuni între generații; astfel că, la ieșirea din muzeu, când treci din nou pe sub cupola pictată de Akseli Gallen-Kallela, începi să înțelegi mai bine de ce alegoria celor patru scene din poemul epic Kalavela definește, de fapt, întregul ethos finlandez. De la prima pictură, Lupta pentru apărare a sampo, și până la Crearea sampo, conexiunile dintre poemul epic Kalavela și istoria Finlandei devin cu atât mai evidente. Sampo, sufletul finlandez, s-a pierdut de-a lungul secolelor în care s-a încercat obținerea unui stat independent, în acest sens locuitorii fiind forțați să se adapteze unui climat instabil, plin de riscuri (câmpul de vipere). Totul a avut loc până în secolul al XIX-lea, când nevoia de revoltă a căpătat o formă concretă sub influența romantismului, rezultând, în acest fel, sulița, care va fi folosită ca un instrument de luptă împotriva autoritarismului. În final, sampo, sufletul pierdut al finlandezilor, a fost reconstruit de înșiși oamenii care au fost persecutați sub controlul monarhiilor străine.

 

de Alexandru Cristian Groza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.