Institutul Național pentru Studierea Totalitarismului, un ideal democratic

Sursă foto: Raul Stef via Inquam Photos

 

Institutul Național pentru Studierea Totalitarismului, pe scurt INST, a împlinit 25 de ani de la înființare pe 20 noiembrie 2018. Evenimentul de celebrare s-a ținut în Aula Academiei Române și i-a avut ca invitați speciali  pe  Victor Spinei, Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu.  Numele ultimilor doi este important pentru că se leagă, în mod direct, de înființarea institutului și evoluția acestuia.

De ce a fost nevoie de un INST în România post-comunistă? Răspunsul dat de Radu Ciuceanu, directorul și fondatorul institutului, este unul tranșant și simplu: „Istoria comunismului românesc arată că noi ne-am luptat cu onoare, nu am fost lași. Scopul institutului este să readucă mereu aminte de mărturiile de luptă”. Așa cum se poate observa și din numele institutului, zona de cercetare nu este adresată numai comunismului, ci și mișcărilor de extremă dreapta din perioada interbelică. Indiferent dacă ne place sau nu, istoria nu poate fi cosmetizată pentru a șterge anumite etape sau acțiuni care au determinat prezentul. România anilor ’90  trecea printr-un amplu proces de tranziție în care trecutul era cunoscut și urât, iar libertatea și democrația erau incerte. Într-un astfel de climat socio-politic, Radu Ciuceanu și-a asumat acțiunea de a crea un institut care să aibă rolul de păstrător al memoriei. În perioada 1993-2018 au fost publicate peste 146 de volume de studii și peste 49 de reviste ale Arhivelor Totalitarismului, toate dovedind că timpul a fost folosit pentru a dezvolta cercetarea istorică a totalitarismului românesc.

Cine este Radu Ciuceanu? Un istoric specializat în arheologie, care provine dintr-o familie aflată la a treia generație de absolvenți ai Facultății de Istorie. La numai 20 de ani  a devenit membru activ în Mișcarea Națională de Rezistență, riscându-și viața în anii de instaurare a comunismului în România. Între 1947 și 1949 este implicat în formarea grupurilor de rezistență, menținerea comunicării și informarea lor, dar este arestat în 1949 și închis pentru 15 ani. În această perioadă a trecut prin nu mai puțin de 8 penitenciare, însă cele mai dure condiții le-a trăit la Pitești, Gherla și Văcărești. Este eliberat în anul 1964 și inclus la categoria de muncitor necalificat. Abia în anul 1970 i se permite să-și reia studiile, înscriindu-se la Facultatea de Istorie. Victor Spinei își amintește de perioada în care era coleg cu Radu Ciuceanu la Muzeul Național de Istorie al Bucureștiului. Anii ’70 sunt recunoscuți pentru demersul megaloman al lui Nicolae Ceaușescu de a da o nouă față capitalei, astfel că primele ținte pentru demolare au fost bisericile și arhitectura de secol XIX. Spinei consideră că Ciuceanu este persoana care a reușit să salveze palatul Ghica Tei prin numeroasele intervenții și acțiuni de convingere ale mai marilor vremii să anuleze procesul de demolare.  După 1989, Ciuceanu s-a remarcat prin implicarea în dezvoltarea societății civile și încercarea de a combate orice inițiativă menită să mascheze sau chiar să distrugă părți din istoria totalitară a României.

Cum a fost înființat INST?  Nicolae Văcăroiu a fost prim-ministrul României în 1993 și a susținut proiectul propus de Radu Ciuceanu. Fostul prim-ministru își reamintește de perioada de început a institutului: „Ciuceanu ne propunea înființarea unui centru, dar am susținut formatul unui institut național. Singurele probleme au fost că trebuia să fie înființat foarte rapid și să înceapă să  producă cercetare. Pentru că societatea românească nu avea o imagine reală a ceea ce au însemnat regimurile totalitare”. INST trebuia să răspundă provocărilor anului 1993 într-un mod echidistant și să ofere o fereastră către trecutul recent al României, iar, în baza acestui raționament, Guvernul a aprobat înființarea institutului la 13 aprilie 1993. Evoluția activității, în mai puțin de un an de la fondare, a fost una extrem de dinamică, fiindcă a fost lansat primul număr din revista Arhivele Totalitarismului. Importanța acestei reviste, mai ales la începutul anilor ’90, a reieșit din oferirea unei perspective nepărtinitoare asupra trecutului prin cercetarea arhivelor care fuseseră recent desecretizate la noi, dar mai ales la Moscova. Până în anul 2000, INST deja se evidențiase prin conferințele, colecțiile și proiectele de enciclopedii (care astăzi stau la baza oricărei cercetări a istoriei comunismului). Un alt susținător al institutului  a fost Adrian Năstase, care  a sprijinit, atât ca prim-ministru, dar și ca fondator al Fundației Europene Titulescu, activitățile de cercetare și colaborare. Perspectiva pentru anii ce urmau să vină era dominată de o nesiguranță pe care Adrian Năstase a descris-o astfel: „Ne-am temut să nu generăm patimi, părtiniri. Din fericire, obiectivitatea din abordarea lui Ciuceanu a evitat această potențială problemă”. De asemenea, importanța INST, de la înființare și până astăzi, este că a reușit să dovedească un fapt aparent elementar, dar care trebuia evidențiat: „a fi cercetător nu înseamnă să fii în arhivă, ci să contribui la pagina istoriei cu cercetarea ta” (Radu Ciuceanu).

Cum au afectat și vor afecta problemele României activitatea INST?  Ca să răspund la această întrebare, voi cita direct din discursurile ținute de președintele și vice-președintele Academiei Românie, Ion Aurel Pop și Răzvan Theodorescu:

            „În aceste zile comemorăm și celebrăm. Comemorăm pe făuritorii Marii Românii. De celebrat, celebrăm 100 de ani ținuți în temeiurile unor idealuri democratice. Din păcate, cei 100 de ani nu au fost marcați de evoluția constantă a unei democrații. Existența unui totalitarism de import, adus pe tancurile sovietice, justifică rolul INST de a fi păstrător al memoriei, de a aduce în prim-plan aspectele mai puțin cunoscute. INST reprezintă pentru tineri o oază unde pot găsi răspunsul la întrebările care au frământat secolul XX sub semnul totalitarismului”.

(Ion Aurel Pop)

            „Meritul INST este acela că studiază totalitarismele din România. Teza mea este că românii sunt mai tentați de existența căilor laterale ale democrației către forme ale totalitarismului. Din păcate, nostalgia totalitară există la partide, la lideri, și, din ce în ce mai mult, în opinia publică. INST a fost înconjurat în 25 de ani de diverse încercări de a sabota sau chiar desființa institutul.  Personulitățile scufundă România în mediocritate, dar INST reușește, cu bani puțini și cu un talent deosebit, să reprezinte o oază de normalitate. În România, din păcate, înjurăturile și atacurile fac parte din lista de atribute care dau greutate unei instituții. În cercetare, nu poți exista fără a-i deranja pe cei care vor să îngroape adevărul”.

(Răzvan Theodorescu)

În prezent, România duce o acută lipsă de valori, care de-a lungul celor 29 de ani s-a transformat într-un gol al memoriei. Singurele acțiuni pe care INST le poate face pentru a umple golurile memoriei societății sunt deja cunoscute: cercetarea și publicarea de materiale inedite referitoare la istoria totalitarismului românesc; încurajarea tinerilor cercetători aflați la început de drum; sprijinirea unei perspective istorice echidistante și bine argumentate. Poate propunerea lui Radu Ciuceanu ar trebui să ne dea de gândit și să ne facă să ne uităm în istoria propriilor familii, ca să putem înțelege modul în care totalitarismul a marcat, în mod profund, identitatea noastră de azi: „ este necesar un monument dedicat tuturor celor care au pierit în lagărele de muncă, în temnițele securității  […] un monument dedicat celor cunoscuți și necunoscuți care au sfârșit ca martiri. Un monument dedicat celor care s-au opus unui regim ateu și care au pierit în credința că numele lor va sta ca bornă morală pentru ca viitoarele generații să nu sufere aceleași totalitarisme”.

de Alexandru Cristian Groza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.