Anca-Teodora Șerban-Orescu, 2014, Romanian Perspectives on America, Iași, Institutul European

Lucrarea Ancăi-Teodora Șerban-Oprescu constituie un studiu de ansamblu al fenomenului diasporei, privit dintr-o dublă perspectivă: globală, respectiv identitar românească. Procesul de constituire a unei identități culturale în afara țării de origine este definit ca diasporizare și se bazează pe trei piloni, și anume identitate, spațiu și cultură. Elementul de noutate adus de Romanian perspectives on America este dat de abordarea interdisciplinară, care îmbină aria studiilor culturale, relațiile internaționale, istoria, studiile literare și americanistica. Diasporizarea românilor este restrânsă, din considerente metodologice, la interpretarea discursului literar și memorialistic al intelectualilor români care au emigrat în S.U.A., atât în perioada comunistă, dar mai ales începând cu anii ’90. Imaginea intelectualului român, indiferent de valul de emigrație din care a făcut parte, a fost transformată odată cu anul 1989, când tranziția de la comunism la democrație a reprezentat, în fond, o mutație globală. Nu numai statale fost comuniste și-au reorientat ideologia către valorile vestice, dar și statele democratice au suferit modificări structurale semnificative, mai ales la nivel comunitar. Anca-Teodora Șerban-Oprescu surprinde această dinamică tranzițională în ansamblul ei, interpretând realitățile procesului de transformare a exilaților și a autoexilaților români în forma fragilă a ceea ce putem defini azi ca diaspora. Se remarcă printre vocile tranziției Andrei Codrescu, Norman Manea, Petru Popescu, Gabriel Pleșea, Mirela Roznoveanu, Sanda Galopenția, Domnica Rădulescu,Virgil Nemoianu, Andrei Brezianu.

„Studiul pornește de la presupunerea că în cultură putem vedea un mediator, cu rolul de a controla și direcționa viața în societate, de asemenea, de a norma modul în care oamenii răspund la evenimentele actuale ale istoriei” (t.a., p. 12).

Vocile exilului românesc din America sunt dominate de o bivalență inerentă, în care individul suferă o mutație identitară odată cu 1989. Exilul este definit ca o formă de existență periferică, aflată într-o proces constant de reintegrare, ceea ce duce la discontinuitatea identității. În schimb, Individul post-comunist își pierde calitatea de exilat și poate opta să se integreze comunitar sau să devină parte din procesul de diasporizare. Aici, Anca-Teodora Șerban-Oprescu introduce un concept specific studiilor culturale, care apare ca o consecință a fenomenului de tranziție: nomadismul cultural. În acest context de interpretare, casa, privită din perspectivă conceptuală, se globalizează, devenind din mediu cultural un mediu intercultural. Statutul emigrantului român nu se mai limitează la periferia asumată a exilului, ci devine o voce centrală a unui sistem de valori globale. În acest sens, reteritorializarea și diasporizarea devin reperele majore ale cărții Romanian perspectives on America, prin care discursul intelectualilor români în America surprinde multiplele fațete ale visului american, de la construcție la critică și apoi la reconstrucție.

Scopul cărții este de a reda imaginea Americii prin ochii emigranților români care, prin gândirea lor critică, pot oferi un tablou complet al modului în care țara gazdă este revalorificată, dar și evidențiată prin relevarea asimetriilor dintre America imaginată și America reală: „prezentarea Americii în fața României și, în același timp, integrarea diasporei române în America” (t.a., p. 21). Romanian perspectives on America este structurată în două părți inegale. Prima reprezintă cadrul general teoretic, baza conceptuală a analizei, iar în a doua autoarea analizează nuvele, jurnale, memorii, eseuri, romane și proze scurte ale principalelor voci ale exilului, ulterior diasporei.

Prima parte a studiului Ancăi-Teodoa Șerban-Oprescu interoghează relația dintre conceptele stat-național și structuri suparanționale. Contextul geo-politic este marcat de globalizare, așadar elementele identitare definitorii pentru statele naționale, mai ales într-o epocă a nomadismului cultural, încep să se erodeze, evoluând în mod treptat către structuri supranaționale. Cetățenia devine o formă de exprimare a unei identități globale, unde există libertatea de mișcare, iar prin posibilitatea de asimilare a culturilor noi, intelectualul nu mai aparține unei singure țări, ci, prin ideile sale, completează setul de valori globale. Utilizarea exemplului american confirmă teza globalismului cultural, deoarece tipologia culturii americane implică tocmai existența unui creuzet al identităților și al culturilor multiple.  Tot în prima parte a cărții, se poate observa un paralelism între contextul pre ’89, respectiv cel post ’89. De reținut, în cazul contextului pre-revoluționar, este clarificarea făcută de Anca-Teodora Șerban-Oprescu asupra inexistenței literaturii de sertar. Autoarea contestă rezistența internă împotriva comunismului, punând în prim-plan doar exilul ca formă a literaturii anti-sistem. Această radicalizare argumentativă determină generalizarea rezistenței românești interne într-o paradigmă conformistă și idolatră, ceea ce denaturează adevărul istoric. Tendința autoarei de a generaliza se poate observa și la cronologia valurilor de migrație dinspre România spre S.U.A. Îmbinarea tipologiilor intelectualilor într-o singură linie de acțiune este profund greșită, indiferent de perioada în care au plecat, anii ’40, ’60, ’70 sau ’80. Nu poate fi trasă o linie definitivă între personalitățile culturale marcante doar pornind de la premisa simplistă activitate culturală versus scopuri umanitare. Exilul românesc a existat între cele două tipuri de activități, iar autoarea semnalează corect aici, a fost profund dezbinat și dominat de individualism. Baza informațiilor istorice este deficitară în ceea ce privește situația exilului românesc american, însă analiza textelor literare și neliterare ale intelectualilor redă o realitate foarte bine punctată a vieții de exilat în S.U.A. anterior anului 1989.

Anca-Teodora Șerban-Oprescu dovedește o mai bună cunoaștere a contextului istoric ulterior 1989, mai ales în privința informațiilor referitoare la tipologia migrațiilor interne și externe. Prezintă o bază statistică foarte bine contextualizată și introduce o teză nouă în definirea post-comunismului. O cronologie exactă a post-comunismului românesc este, în general, discutabilă, însă periodizarea 1989-2007 și identificarea momentelor-cheie ale debutului post-comunismului, respectiv cele ale cristalizării unei căi democratice de factură europeană reprezintă un argument solid din punct de vedere istoric. România post-comunistă este definită de fenomenele de depopulare a orașelor, prin reîntoarcerea către mediul rural unde nivelul financiar necesar pentru sustenabilitate nu este la fel de ridicat, respectiv prin creșterea șomajului în urma acțiunilor de privatizare a fostelor întreprinderi de stat. Sentimentul de instabilitate economică și statală este dat de existența unor granițe fragile în întregul fost bloc sovietic și de dezvoltarea unei cleptocrații care se erijează în grupuri de interes fără reprezentativitate națională. Vaclav Havel sintetizează situația Europei de Est astfel:

„Într-o situație unde un sistem tocmai s-a prăbușit și unul nou încă nu există, mulți oameni se simt dezamăgiți și frustrați. O asemenea condiție asigură un teren fertil pentru radicalismul de toate felurile, pentru vânarea de presupuși vinovați și pentru nevoia de a ascunde vina individuală în spatele unui grup de putere” (t.a., p. 55).

Efectul acestui model de tranziție a creat o metamorfoză a intelectualului român, care nu mai poate fi privit ca un exilat, deoarece se află într-o relație de antinomie cu diaspora, emigrarea, chiar și cu azilul. Exilatul, cu toate funcțiile sale intelectuale, trebuie să se reteritorializeze și să-și asume o cetățenie globală, integrându-se comunitar în țara gazdă. Vocea nu mai marchează o individualitate, un model de luptă împotriva tiraniei, ci devine o voce integrată într-un ansamblu de idei, bazat pe gândirea critică. Este remarcabil felul în care autoarea reușește să surprindă simetria, aproape insesizabilă, a metamorfozelor aproape simultane: România și diaspora sa.

Partea a doua a cărții poate fi considerată nucleul cercetării, deoarece Anca-Teodora Șerban-Oprescu utilizează scrierile literare și nonliterare într-o manieră foarte clară. Selectarea corpusului de texte și structurarea acestuia pe parcursul a șase capitole indică o foarte bună capacitate de sinteză și o cunoaștere detaliată a surselor bibliografice. Identitatea românească devine bivalentă, mai ales în contextul creuzetului american.

Dacă în faza incipientă, anterioară perioadei 1989, paradigma de analiză putea fi stabilită în termenii lui Norman Manea, străini printre străini, atunci, din anii ’90, sentimentul alienării se atenuează, deoarece visul american nu mai este perceput ca ideal de liberate, ci ca un ideal de oportunități. Autorii Domnica Rădulescu, Petre Popescu și Alexandra Târziu reprezintă reperele ideale, prin literatura lor, pentru definirea diasporizării ca fenomen identitar al emigranților. Cel mai bun exemplu de bivalență identitară se regăsește în cazul lui Andrei Codrescu: „în America am descoperit cetățenia care, în România, era o problemă a statului și nu a individului. M-am îndrăgostit iremediabil de posibilitatea de a fi o voce a comunității” (t.a., p. 109).

Anca-Teodora Șerban-Oprescu relevă că identitatea în sine este un termen care evoluează în funcție de mediul cultural la care este expusă, astfel diasporizarea are și un efect secundar în dezvoltarea unui statut transnațional, individul nemaifiind prins între dihotomia acasă/străinătate, eu/ceilalți. Odată ce statutul transnațional este asumat și integrat la nivel comunitar, emigrantul se dediasporizează și capătă o fluiditate identitară, între posibilitatea de a-și asuma statutul de emigrant român în America și/sau poate acționa în baza cetățeniei și a drepturilor câștigate în țara gazdă. Cu certitudine, românul americanizat este un produs cultural hibrid, care rezultă din îmbinarea comunității locale cu impactul global, transnațional, pe care ideile promovate le pot avea.  Pentru a reliefa cât mai clar aceste schimbări culturale, autoarea apelează la literatura și memorialistica semnate de Sanda Galopenția, Virgil Nemoianu, Gabriel Pleșa, Norman Manea.

Un element de analiză care atrage atenția este dat de evidențierea gândirii critice a intelectualilor români în contextul post-comunist, ulterior războiului rece. În ultimul capitol, Anca-Teodora Șerban-Oprescu reconceptualizează visul american prin filtrele foarte intransigente ale lui Alexandru Nemoianu, Alexandra Târziu, Andrei Codrescu, Norman Manea, Mirela Roznoveanu. Ceea ce au în comun este discursul combativ la adresa superficialității, a pragmatismului economic, care determină izolarea individului și pierderea individualității înseși în cadrul multitudinilor colective. Statul, deși este democratic, este măcinat de forme ale violenței directe, încurajate de comercializarea armelor de foc, dar și indirecte prin ură rasială și xenofobie. Imaginea visului american este transpusă dincolo de idealismul anilor ’80, devenind o realitate unde America este un stat măcinat de aparențe și disparități sociale. Mutația care s-a produs în America, odată cu post-comunismul european, a fost asocierea multiculturalismului cu pragmatismul comercial, astfel încât orice ideal, orice acțiune umanitară era analizată ca un potențial de câștig economic.

Dacă în România post-comunistă neputința a fost învățată și utilizată pentru a specula politicile sociale, atunci în America nevoia de a produce profit a dictat în defavoarea oamenilor de rând, „America are doar doi zei: individualismul și bursa” (t.a., p. 211). Pentru Andrei Codrescu, visul american a devenit „o căutare constantă pentru o America ce a fost născută în Europa de Est” (t.a., p. 200). Cu toate acestea, tot intelectualii români salvează imaginea unei Americi divizate:

„Dragi europeni, cât de mult din America cunoașteți cu adevărat? Cei mai mulți dintre voi ați fost pentru scurtă vreme, pentru o săptămâna sau două, în New York sau California, poate Washington sau Florida și vă vedeți deja experți. De fapt, vorbim de un întreg continent. Zone foarte mari din America de Nord sunt mult mai conservatoare, mai tradiționale în stilul lor de viață, față de restul Europei. Deseori mă întreb dacă nu era mai bine să fie, de fapt, 5-6 state națiuni în loc de una singură” (t.a., p. 213).

În final, cartea Romanian perspectives on America reprezintă o lucrare bine documentată, cu excepția informațiilor istorice referitoare la exilul românesc, unde prezintă o serie de generalizări. Efortul metodologic și de documentare al Ancăi-Teodora Șerban-Oprescu a fost unul considerabil, astfel încât se poate susține că lucrarea prezintă o evoluție completă a emigrantului intelectual român, surprins în plin proces de tranziție, de la comunism la post-comunism, respectiv de la idealism la realism. Visul american nu este destructurat sau privit în mod părtinitor, ci este revalorificat și plasat într-un context actual, unde se dovedește necesară reconstruirea idealismului american sub alte forme de identificare. Cititorii sunt liberi să aleagă cele două interpretări majore, dar nu singurele. Utopia dată de discrepanța dintre vis și realitate generează o Americă care poate fi o societate plină de defecte și profund coruptă sau un semn de progres și conștientizare a defectelor.

de Alexandru Cristian Groza

Cartea poate fi comandată aici: www.libris.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.