Alain Finkielkraut, 2017, O inimă inteligentă, București, Humanitas

sursă foto: Alina Partenie

O inimă inteligentă este titlul volumului scris de Alain Finkielkraut și apărut la editura Humanitas în 2017, cu traducere și note de Simona Brînzaru. O inimă inteligentă este una dintre cererile regelui Solomon adresate Domnului; o inimă inteligentă este, de fapt, ceea ce căutăm și așteptăm fiecare dintre noi. Alain Finkielkraut, autorul cărții, este un eseist și filozof francez contemporan, profesor la Universitatea din Berkeley. Scrierile sale abordează teme ca dragostea, modernitatea, iudaismul, naționalismul, identitatea, iar alte volume traduse în română sunt Înfrângerea gândirii (Humanitas, 2015) și Dacă dragostea ar dăinui (Humanitas, 2015).

De această dată, răspunsul inimii inteligente este căutat în literatură, în nouă incursiuni literare care abordează tema modernității, a dragostei, a istoriei etc. Titlurile alese pentru analiză și pentru o privire dinspre și către o inimă inteligentă sunt: Gluma de Milan Kundera, Panta rhei de Vasili Grossman,  În luptă cu statul. Amintiri (1914-1963) de Sebastian Haffner, Primul om de Albert Camus, Pata umană de Philip Roth, Lord Jim de Joseph Conrad, Însemnări din subterană de F.M. Dostoievski, Piața Washington de Henry James și Festinul lui Babette de Karen Blixen.  În Cuvânt înainte, autorul mărturisește că „m-am străduit să pun în lecturile mele întreaga seriozitate, întreaga atenție pe care o cere descifrarea enigmelor lumii” (p. 8). Încă de la bun început, autorul situează lectura printre marile provocări și experiențe ale vieții care duce către descoperirea marilor mistere ale lumii care se află, mai ales, în tine însuți. Mai mult, literatura este azi una dintre căile spre dobândirea harului unei inimi inteligente, pledând spre o „înțelegere literară a lumii” (p. 204). Fiecărei cărți alese îi este dedicat câte un capitol, iar capitolul final reprezintă o sinteză a ideilor de la care a pornit și poartă titlul de „Lupta cu îngerul”.

„Doar tremurând râde înțeleptul” este titlul capitolului dedicat volumului lui Milan Kundera. Acesta pornește de la ideea că opera de artă, în general, și literatura, în particular, nu trebuie raportate la categoria utilului, ci la automatismul gândirii de care ne eliberează. Raportul dintre imaginație și fantasmă de pe parcursul romanului este reconstruit prin multiplicarea perspectivelor, dar ideea care se păstrează este una susținută și de Milan Kundera: „Omul gândește, Dumnezeu râde.”, considerând că romanul a apărut pe lume ca urmare a râsului lui Dumnezeu  (p. 25).

„Fiii vitregi ai timpului” este capitolul care ne poartă spre Panta rhei de Vasili Grossman. Timpul care nivelează și distruge tot este o constantă a vieții și a literaturii, deopotrivă, „timpul îi îndrăgește doar pe aceia pe care el i-a generat, adică pe copiii săi, pe eroii săi, pe truditorii săi”. Personajul principal al textului poate înțelege lumea timpului său doar prin raportare la lumea Gulagului pe care o cunoscuse. Astfel, pentru el, contemporanii săi care trăiesc aparența libertății dau impresia mimetismului, deoarece „vocabularul lor, ideile lor, pasiunile lor, însăși sinceritatea lor se schimbau docil și flexibil, după voința conducătorului” (p. 32). Lecția romanului este una cutremurătoare, dar relevantă pentru o inimă inteligentă. Aceasta nu este că „toți Iuda sunt vinovați sau nevinovați, ci că resursele tiraniei sunt inepuizabile și că libertatea umană este fragilă” (p. 40). Tot despre libertate și totalitarism este vorba și în capitolul „Înregimentarea oamenilor”, o lectură a volumului În luptă cu statul. Amintiri (1914-1933) de Sebastian Haffner, iar concluzis simplă este că înregimentarea oamenilor nu apare doar în vremuri de răstriște totalitaristă, ci este extrem de actuală.

Capitolul „Iată-i pe ai mei, pe învățătorii mei, pe cei de-un neam cu mine”, evidentă referință biblică, ne poartă spre o lectură a romanului Primul om de Albert Camus. În viziunea lui, omul care se revoltă cu mintea este o ființă care își rezistă și pornirilor afective. Pentru Camus, „omul nu este doar sclavul împotriva stăpânului, ci omul împotriva lumii stăpânului și a sclavului” (p. 103). O revoltă asemănătoare, căreia i s-ar potrivi, probabil, același titlu este și revolta lui Franz Kafka față de autoritatea paternă.

Un alt capitol interesant este cel dedicat Însemnărilor din subterană ale lui F.M. Dostoievski și intitulat „Infernul amorului propriu”. Capitolul pornește de la un scurt dialog dintre Don Quijote și Sancho Panza care, suferind de dureri de dinți, afirmă că „niciun diamant nu este mai prețios ca un dinte” (p. 156). Banalul și cotidianul sunt mai importante și mai semnificative decât faptele mitologice ale eroilor. De ce? Pentru că sunt reale și resimțite puternic de individul timpurilor moderne atât de conștient de propria individualitate. Astfel, Dostoievski a descoperit că „fără o declarare miraculoasă a amorului-propriu de către iubire, oamenii, chiar și cei mai afabili, trăiesc în subterană” (p. 174).

„Mitocănia adevărului” este capitolul dedicat romanului Piața Washington de Henry James, care îl conduce spre o concluzie frustă, dar edificatoare: „Nu avem nevoie de literatură ca să învățăm să citim. Avem nevoie de literatură pentru a sustrage lumea reală lecturilor sumare, fie că ele sunt alcătuite din sentimentalism facil sau din inteligență implacabilă”, autorul aducând ca argument și ideea lui Constantin Noica despre „nicio reușită a spiritului de geometrie care nu va putea absolvi omul de responsabilitățile sale față de spiritul de finețe” (p. 188).

Capitolul final poartă titlul de „Lupta cu îngerul”, referință evidentă la lupta lui Iacob cu îngerul din capitolul 32 (22-32) din Geneză. Lupta este, de fapt, una continuă, impusă de societatea exterioară, dar și de forul nostru interior, „deschis nonstop”. Povestirile, anecdotele ne înconjoară, tranformând viața după modelul lor. La final, după o descindere fascinantă în viață și în literatură, Alain Finkielkraut poate afirma: „A fi om înseamnă a oferi literaturii forma propriului său destin. Problema este să știi cărei literaturi” (p. 205).

Iată cum se încheie O inimă inteligentă cu o nouă provocare! Numeroasele referințe și trimiterile la domenii diferite din istoria culturală fac din această carte un exercițiu de curiozitate și de formare, pas cu pas, a unor inimi inteligente. Deși stilul poate părea uneori prea complicat, demersul lui Alain Finkielkraut este o pledoarie pentru înțelegerea vieții prin prisma literaturii, și nu invers, așa cum ne-au obișnuit multe demersuri critice. Citită pe îndelete și însoțită de lectura cărților care au constituit pretext pentru reflecție, O inimă inteligentă poate deveni un răspuns pentru neliniștile pe care le avem fiecare dintre noi, într-un anumit moment sau permanent.

de Alina Partenie

 

Cartea poate fi comandată aici: www.libris.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.