Constantin Noica, 2019, Eseuri de Duminică, București, Humanitas, 188 p.

de Alina ROINIȚĂ

Volumul Eseuri de duminică cuprinde 33 de texte scrise și, ulterior, alese de Constantin Noica încă din anii ’70 pentru a fi publicate, așa cum reiese din Nota editurii, care se ocupă de prezenta ediție și care explică încă de la început toate modificările care sunt realizate în varianta de față a cărții.

Eseurile de Duminică sunt articole care prezintă o viziune aprofundată asupra României, a relațiilor interumane, a unor concepte și pilde din istoria omenirii ș.a.m.d. Temele cele mai comune se transformă în cugetări celebre, iar Constantin Noica este un autor rafinat care măsoară lumea într-un mod unic, filtrat. Încă din primul articol din carte, Despre o Românie binecuvântată, autorul introduce cititorul într-o lume a speranței care nu este destinată disperării, fiindcă în România multe mai sunt de descoperit, de prețuit, de scris, de admirat. Pe lângă exemplele numeroase pe care le oferă, autorul ține să amintească de eforturile tuturor celor dinaintea noastră pentru ca astăzi să avem parte de libertatea de a continua, de a lupta și de a spera la rodnicie pentru România.

Accesorii la niște întâmplări cu dragoste. Ideile care sunt reținute de cele mai multe ori dintr-un roman sunt, de fapt, adevărate fresce ale societății. În fapt, cititorul alege să citească, de multe ori, un roman de dragoste și, în acest fel, va descoperi lumi noi, diverse detalii culturale, tipuri de caractere și mentalități, multe alte lucruri la care nu se aștepta. Acest tip de neașteptare este ceea ce rămâne după ce paginile unei cărți s-au închis.

Cum ne raportăm la inteligență? Constantin Noica prezintă modul lui unic de a se raporta la cei care întrețin societatea: „din zece oameni inteligenți, unul singur e de folos” (p. 19). Inteligența omului modern este, deseori, lăsată în afara spiritualității. Fără a intra într-o critică asupra acestuia, autorul încearcă să găsească motive pentru a determina omul contemporan să înțeleagă de ce, de exemplu, ziua de Duminică trebuie lăsată pentru odihnă. Argumentele pe care le oferă autorul însuși sunt convingătoare în sensu stricto, pentru că el oferă și tâlcuri interpretărilor religioase, etice ori sociale: „la ce bun șase zile oarbe dacă a șaptea nu aruncă nițică lumină asupră-le?” (p. 23). Cum se petrece viața noastră? Într-o pildă ce poate fi pusă pe seama fiului risipitor și a fratelui său. În timp ce unul se pierde în mulțime, altul stă din frică. Amândoi păcătuiesc. Și amândoi sunt văzuți azi peste tot în lume. Spiritul tenace al lui Constantin Noica, cu teamă de a nu îndepărta mai mult pe cel care are să intre între paginile eseurilor sale, se observă în multe puncte-cheie ale cărții. Preocupările autorului sunt binecunoscute și se îndreaptă în multe dintre eseuri spre dogma creștină.

Dubla natură a conștiinței umane. Constantin Noica construiește teorii universale prin care explică, în cel mai simplu mod, multe dintre neliniștile lumii contemporane. Ce se întâmplă cu omul atunci când se lovește de limitele sale? Cât creează omul în zilele noastre? De ce își dorește omul să trăiască mai mult? Toate aceste însemnări reprezintă încercări ale autorului de a lumina omul care nu vede dincolo de înfățișarea lucrurilor. Cu siguranță, eseurile lui Noica nu pot fi văzute sub norma unei cercetări științifice, dar în timp ce știința se bazează deseori pe ce vedem, spiritualitatea este fața nevăzută a omului. Relativizarea tuturor cunoștințelor și recomandarea unor adevăruri absolute reprezintă o îngrijorare a lui Constantin Noica pentru lumea modernă.

Un război care ar sfârși civilizațiile ar fi din pricini spirituale. Omul lipsit de spiritualitate și de trăiri generoase este adesea înlocuit cu omul cu idei generoase. În viziunea creștină a lui Noica, omul nu mai trăiește alături de aproapele său, ci, mai degrabă, alături de departele său. Luptele care se dau astăzi țin, de fapt, de urmărirea unor ținte precise de la depărtare. Automatizarea a îndepărtat omul de om. De la radio la telefon, de la ziar, mai târziu, ar zice Noica, la internet. Cu toate că există viteza de apropiere, distanța spirituală este mai mare. Răzvrătirile autorului trebuie înțelese pe bună măsură. Cine nu cunoaște astăzi înțelesul acestor instrumente? Cum poți să fii mai vinovat de atât dacă, deși cunoști ruptura din rădăcină pe care o creează internetul, totuși te folosești de el la capacități maxime? În viziunea autorului, acestea sunt semnele singurătății și ale falimentului inteligenței.

De ce ne plictisim? Fără prea multe ocolișuri și într-un mod tranșant uneori, Constantin Noica  merge până în cele mai adânci contemplări ale sale, evocând, totuși, lucrurile în forma lor scrisă cea mai simplă. Răspunsul unei astfel de întrebări este: ne plictisim pentru că ne distrăm. Cu mult simț vizionar, autorul observă multe amănunte pe care omul le folosește zi de zi fără a le conștientiza importanța. De pildă, timpul trecut din propoziții precum: Ce m-am distrat! mereu va indica faptul că fericirea aceea a fost una de moment și repede trecută deși, poate s-a întâmplat într-un moment apropiat de prezent, rareori se folosește un timp prezent pentru exprimarea acestui sentiment. Ne plictisim pentru că ne distrăm, pentru că fericirea trecutului nu e și în prezent, pentru că trăim un conglomerat de dorințe, de imagini, ne descompunem ființa în zeci de caricaturi.

Unde se îndreaptă cugetul contemporan? Din punct de vedere social, se îndreaptă spre o organizare materială cât mai structurată. Din punct de vedere spiritual, se îndreaptă spre devălmășie. Așa cum apreciază autorul, cu mult tact, „viața spirituală nu e numai în religie sau în morală” (p. 115), ci și în politica idealurilor, în carieră, în activitățile de zi cu zi, ea este peste tot, de fapt. Viața spirituală trebuie trăită în tot ceea ce face omul, iar aici, omul trebuie să iasă din social și să se regăsească pe sine însuși pentru a-și satisface propriile idealuri, gânduri, trăiri: „Azi începem să ne dăm seama că înțelepții din toate timpurile aveau și ei puțină dreptate. Ce răspundeau ei celui care-i întreba cum să dobândească înțelepciunea? Nu-i spuneau: fă așa; cu atât mai puțin: fă ca noi. Îi spuneau: fii tu însuți, fii cât mai mult tu însuți” (p. 116).

Teologia e știința despre om. Constantin Noica oferă câte o pildă la sfârșitul fiecărui articol care cuprinde o învățătură utilă omului. La un alt nivel, autorul explică cum cărțile de știință nu au în componența lor tocmai legăturile pe care omul le creează cu lucrurile din jur și cum se raportează la ele, cum ar fi ispitele, plictisul ori alte neliniști morale. Adevăr grăiește! Un posibil răspuns poate fi pus pe seama categoriilor încă extrem de diversificate pentru a include atâtea tipuri de relații dintre obiect și lucru. Sau poate fi pus pe seama faptului că omul încearcă să salveze omul de la tot felul de primejdii, astfel încât se axează mai mult pe ce se întâmplă fizic decât pe ce neliniști trăiește spiritual sau poate fi pus seama pe altor tipuri de curiozități. Omul contemporan e supus universalității. Cu toate acestea, curiozitatea e socotită un păcat vast împărtășit de omul din toate timpurile. În acest fel, eseurile lui Noica devin nu doar niște elucidări și întoarceri spre condiția unică a individului, dar și îndrumări valabile,  cel puțin, în cadrul nostru social.

 

Cartea poate fi comandată aici: www.libris.ro

2 thoughts on “Constantin Noica, 2019, Eseuri de Duminică, București, Humanitas, 188 p.

  1. Mulțumesc, Alina Roinita, pentru prezentările foarte clare ale eseurilor lui C. Noica in esența lor.
    Le consider utile omului de azi, prea preocupat de aspectele mercantile ale vieții în societatea de azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.