Mircea Stanciu, 2019, Cartea meseriilor dispărute, București, Frontiera, 64 p.

de Alina Ioana STAN

Cea mai recentă carte semnată de Mircea Stanciu, Cartea meseriilor dispărute, a fost publicată la editura Frontiera, în cele mai bune condiții editoriale. Însoțită de ilustrațiile Dianei Margareta Cepleanu, Cartea meseriilor dispărute este o continuare a Cărții cuvintelor dispărute – două cărți-pereche, adresate copiilor peste șapte ani, dar mai ales copilului pe care fiecare om mare îl poartă în suflet. Respectând structura Cărții cuvintelor dispărute, Mircea Stanciu prezintă în noua lui carte 12 meserii considerate dispărute: povestitorul, sacagiul, copistul, împăratul, vraciul, învățătorul, ciobanul, meșterul, croitorașul, haiducul, hangiul și singuraticul.

Cartea nu este (doar) fereastră spre o lume ficțională, ci este (și) fereastră spre lumea reală, spre viața adevărată, care se deschide pentru a ne prezenta lumea pe care autorul o prezintă și ar vrea să poată să o ofere copiilor. În această lume, fiecare om își are rostul (fie că e meșter, învățător sau cioban), iar fiecare meserie are o rânduială proprie. Pe blogul personal, Mircea Stanciu mărturisește următoarele: „Am scris-o pentru că mi s-a părut că societatea de azi, în aparență foarte liberă, oferă prea puține șanse zborului. E teribilă această realitate.” Copiii, păsări plăpânde „cu aripi crescute înlăuntru”, pornesc în zbor spre o devenire mai mult decât profesională, spre una spirituală.

Prezentările celor 12 meserii nu sunt simpliste și/sau stereotipe. Acestea nu își propun doar să ofere o alternativă celor care sunt nehotărâți în privința meseriei pe care vor să o urmeze când vor fi mari. Cartea meseriilor dispărute constituie un pretext pentru a le vorbi cititorilor despre suflet, despre devenire și despre faptul că suntem ceea ce vorbim, dar și ceea ce facem. Această idee se regăsește și în ilustrațiile care însoțesc fiecare prezentare, personajele arhetipale fiind alcătuite din obiectele proprii meseriei practicate.

Povestitorul este cel care, privind lumea și în sine, adună și „fabrică povești”  în culori luminoase sau întunecate. Adunând povești întunecate, povestitorul are nevoie să fie vindecat, iar acest lucru îl poate face doar Marele Ceasornicar, cel care a început să spună povești cu mare tâlc, povești tămăduitoare, acum mai bine de 2000 de ani. Sacagiul este cel care în fiecare zi parcurge drumuri, mai ușoare, mai dificile, mai scurte ori mai lungi, dar care îl îmbogățesc și îl ajută să cunoască lumea în care trăiește. Dar toată această experiență e zadarnică, dacă, în drumul său, sacagiul nu are grijă de cei însetați, dacă nu e izvor de bucurie și de speranță pentru celălalt. Copistul este cel care, cu răbdare, cu mare atenție și cu dăruire, duce mai departe o carte, un comportament, o faptă, un sentiment. Împăratul poate fi mic sau mare, dar nu pentru că stăpânește peste un teritoriu restrâns sau peste unul extins, ci pentru că poate fi egoist și laș sau demn, curajos și loial poporului său. Adevăratul împărat, însă, este cel care se cunoaște pe sine însuși și care poate să se stăpânească, alungând gândurile rele și primindu-le pe cele bune. Acestea sunt doar câteva din minunatele meserii despre care ne vorbește cea mai nouă carte a lui Mircea Stanciu.

Bun povestitor, înzestrat învățător, copist dedicat, sacagiu implicat, împărat peste cel mai frumos și mai important regat, meșter a două minunate cărți, Mircea Stanciu alege să fie „fără doar și poate Singuraticul”. În Cartea meseriilor dispărute găsim filozofie, poezie, frumos, dar și bucurie, bunătate și iubire. Nu în ultimul rând, mult suflet!

Cartea poate fi comandată aici: www.libris.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.