Radu Paraschivescu, 2019, În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar mai lipsi), București, Humanitas

Volumele publicate de Radu Paraschivescu reprezintă o radiografie și o imagine a lumii în care trăim. Pornind de la detalii prozaice și actuale, autorul prezintă cu acuitate defectele societății românești în complicatul context actual. Traducător, prozator și editor de carte, Radu Paraschivescu se oprește asupra unor detalii care pot stârni râsul – un râs enorm și-un văz monstruos, vorba lui Caragiale, într-o satiră care își găsește aplicația (din păcate) în tot ceea ce se întâmplă cvasipermanent în societatea românească. Alte volume cunoscute ale autorului și apărute la Humanitas sunt Ghidul nesimțitului (2006), Maimuța carpatină (2013), Muște pe parbrizul vieții (2014), Două mături stau de vorbă. Scene românești (2018).

Volumul de față intitulat expresiv În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) este alcătuit din capitole scurte având ca teme sociale diverse: limbajul greșit, falsa educație, patriotismul fals, xenofobismul, umorul etc., toate actualizate cum nu se poate mai bine, cu exemple la modă preluate din societatea publică românească. Cartea lui Radu Paraschivescu reunește texte apărute pe site-ul Digi24.ro, în majoritatea lor, dar și două texte care au apărut în revista New Money. Ultimul text din volum, Om și persoană (plângere nepenală), este, după cum spune autorul, expresia nepublicată până acum a unei uriașe deziluzii”. Capitolele propriu-zise sunt precedate de Lămuriri preliminare care justifică ideea apariției volumului. Autorul pornește de la niște mesaje absurde primite pe mail care îl duc spre simpla constatare că e bine că pe lume nu-s mai multe Românii, precizând că aceasta „e doar o bombare a pieptului național, un precursor al mândriei de a fi român pe care o trâmbițează cei de care, răsturnând un pic perspectiva, România nu ar prea avea de ce să fie mândră” (p. 9). Printre articolele care stârnesc interesul doar pornind de la titlu, putem enumera: „Poezia pamblicarului celălant”, „Glasul bâtelor din tren”, „Gramatică dramatică”, „Nu orice om îi este jenă”, „Cultura sfidării”, „De ei râdem sau de noi” etc. Chiar titlurile construiesc o Românie în miniatură, cu metehnele ei, dar și cu speranța ascunsă că poate, cândva, se va mai îndrepta ceva.

„Poezia pamblicarului celălant” prezintă gafe ale unui fost ministru al educației, ridicole și amuzante involuntar, chiar prin statutul pe care și-l asumă autorul lor, pentru ca, la finalul articolului, Radu Paraschivescu să se adreseze direct muzelor pe care le roagă se se odihnească în Parnas și „nu mai poposiți lângă fruntea înfierbântată a politicienilor-poeți. Fiindcă voi plecați (…), pe când noi rămânem cu ei pe cap și la cârma țării. Și habar n-aveți cât e de rău” (p. 22).

Articolul „Postament pentru impostori” reprezintă o trecere în revistă succintă a imposturii din lumea literară, considerând că „toată lumea scrie și exasperează” (p. 50). Printre aceștia se numără cazurile celebre de „autori” care scriu pentru a li se diminua pedeapsa cu închisoarea și cei pentru care, cu un interes nevinovat, „omologarea editorială e o pană de preț la pălăria cu care circulă prin lume și viață”. Problema apare atunci când aceștia sunt susținuți de nume celebre din lumea literară, Radu Paraschivescu oferind câteva exemple pe parcursul acestui capitol, ajungând, ulterior, la concluzia că „să-i spui unei asemenea manifestări ipocrizie devine, în aceste condiții, un alint” (p. 53).

În „Tu ce-ai făcut pentru România?”, autorul preia întrebările pe care le-a primit atunci când a criticat personalități din România pentru unele comportamente ale lor (Ion Țiriac, Ilie Năstase sau Gheorghe Hagi). În ceea ce privește lipsa de patriotism, acesta explică faptul că nu exclude „discernământul, spiritul critic și argumentele”, ceea ce face ca, de exemplu, un sportiv valoros să fie supus „judecății critice”. În ceea ce privește acuza că nu poți emite păreri într-un domeniu în care nu ești specialist, Radu Paraschivescu remarcă faptul că „denotă primitivism și îngustime a minții” (p. 56). Ideea greșită de la care, consideră autorul, se pornește în aceste acuze este „confuzia dintre popularitate și valoare e o constantă a opiniei publice, iar asta nu doar în România” (p. 57).

„Cei trei pelicani” pornește de la absurdul scrierilor lui Urmuz, perfect adaptabil societății românești actuale deoarece „Absurdul nu are robinet și nici stavile. El nu începe azi ca să se termine joia viitoare” (p. 117). Una dintre mostrele cele mai importante este absurdul de la televizor în care se pot recunoaște multe dintre personajele din lumea urmuziană. Atât de bine reprezentată, din păcate, în România de azi!

Multe din articole au la bază gafe și atitudini ale principalilor politicieni! Sigur că ideile expuse în această carte stârnesc cititorului râsul, dar și indignarea pentru că fac parte dintr-o lume pe dos, în care absurdul a devenit mod de existență, antimodelele, modele, în care nicio ierarhie valorică adevărată nu se mai respectă, în care limba este atât de fadă și de greșită încât ar trebui să ne îngrozească. Și, ca dintr-un scenariu horror, este o imagine a României promovate azi, a României pe care toți o cunosc, iar unii, din păcate, o urmează drept model. Dincolo de scopul umoristic pe care și-l îndeplinește, cartea de față poate avea și un scop educativ mai înalt: recunoașterea greșelilor, a atitudinilor inacceptabile și înlocuirea lor cu valori adevărate care pot să redea mersul firesc al unei societății. Din păcate, toate evenimentele recente dovedesc că materialul de analiză al lui Radu Paraschivescu devine, parcă, din zi în zi, mai dens, mai amplu, mai greu de imaginat de orice scenarist.

 

de Alina Partenie

 

Cartea poate fi comandată aici: www.libris.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.