O zi oarecare din viața unui profesor oarecare

de Alina PARTENIE

Se discută atât de des, în această perioadă, despre educație, încât toată lumea consideră că poate să își dea avizat cu părerea. „Datul cu părerea” e, clar, sport național, încât nu mai miră pe nimeni. Dar datul cu părerea a devenit acuzator către cei ce sunt de-o parte sau de alta a catedrei.

Luni! Haideți să discutăm despre cei ce lucrează, zice-se, „4h/zi”, cu trei luni de vacanță, să vedem ce ne va ieși. E luni dimineața, e prima zi a săptămânii. Ai ore de la 8, te grăbești spre școală, îți iei rapid un covrig și o apă plată de la metrou, gândindu-te că ai timp să le și consumi ca o sursă de energie. Cum intri pe poarta școlii, te întâmpină copiii (Ce bucurie!): te salută zâmbitori, îi saluți, îi întrebi: „De ce ești supărat?”, „Ce ai pățit?”… Se sună de intrare, la prima oră, ai recapitulare pentru teză, le dai un model de teză făcut de tine, doar e clasa ta, tu îi cunoști, ți-e jenă și nu e corect față de ei și față de tine să îl iei de-a gata de la alții. Ți-a luat vreo două ore să îl faci, iar de printat, bineînțeles, ai zburat prin oraș să îl printezi, căutând un xerox la o oră târzie. Ehei, asta e, ai acceptat, nu te poticnești de atât, contează să știe copiii. A trecut ora, ai mai primit niște compuneri de corectat, niște întrebări. Se sună, te așteaptă un părinte la parter. Îl asculți în grabă… Se sună din nou, iei catalogul, ai adus teze la a opta, îi anunți notele (asta ca să îți justifici 4h de lucru sâmbăta), ai de discutat teste, date-limită. Ei mai uită, au multe pe cap, asta e, sunt elevi, dar sunt copii buni. Vine pauza mare, încă visezi la covrigul cumpărat de dimineață și la apă, dar te oprești pe drum: „Doamna, ne-ați corectat tezele?”, „Doamna, vine Crăciunul!”, „Doamna, doamna!”. Se sună iar: ajungi în cancelarie, schimbi catalogul, ai latină și aici ai de pregătit ceva în weekend. Se sună iar, mai ai o oră. Altă pregătire pentru teză, alt model și tot așa. Multe întrebări, neliniști, doar sunt a cincea și atâtea timpuri verbale. O oră și gata…

Teoretic, ai terminat orele de predat, dar ai oră de consultații, mereu e cineva, e clar, acum te așteaptă grăbit încă din pauză. Eheei, covrigul cu susan de dimineață mai poate aștepta! Ai uitat, ai de trimis un mail UR-GENT!, iar apoi fugi urgent, nu să bei apă, ci pentru școlarizare la domiciliu, faci aproape jumătate de oră pe drum, la 14.30 ești acolo, la 15.20 vei termina. În sfârșit, mergi spre casă, de fapt, cauți drumul spre casă într-o ploaie deasă și răzleață. Dacă nu ai ține cu o mână umbrela, ce bun ar fi covrigul! Dar sună telefonul, e o mămică, îi respingi, o suni mai târziu, faci o oră de voie până acasă (deh, școlarizarea la domiciliu e mai departe decât  e casa ta!). Îți vine în minte o ipoteză: „Dacă-aș fi melc…”

La 16.15 ajungi în casă, la 7.15 ai plecat în grabă dimineața. Repede, încălzești mâncarea… Mămica revine, are probleme importante, nu poți să îi închizi, va reveni, oricum, la 10 seara. Te ține de vorbă mult, asta e, suntem oameni, ce bine că îi pasă! La 17.00, în final, mănânci micul-dejun, prânzul, cina. Ce bucurie! Firește, mănânci în grabă că ai multe de făcut! Un subiect de teză, o evidență de trimis, ai și de corectat (și ai promis elevilor tăi dragi că le vei duce testele)…

Începi să faci subiectul pentru teză (ai mania să fie ale tale, cum îți spun prietenii). Ai manii, le cunoști și fără să le recunoști. Iei teancul de cărți, căutând ce ar fi potrivit, interesant, accesibil, captivant și pentru ei. Cauți un text pe aici, pe acolo…Nu îți convine niciunul, dar, într-un final, găsești ceva. Ce bucurie! Subiecte, punctaj, încă ceva aici, mai puțin aici, punctul pentru redactare, în fine. L-ai făcut și chiar arată bine, chiar dacă ți-a luat triplu față de cât le va lua elevilor tăi să îl rezolve și tot triplu îți va lua să îl corectezi.

Afară plouă, s-a întunecat deja. Tezele trebuie printate (dacă nu le-ai făcut din timp, hai să găsești un xerox deschis, așa îți trebuie). Asta e, greul a trecut! E un vânt rece, când intri în casă, două teancuri de teze te așteaptă și tot atâția ochi curioși, cu sufletul la gură așteaptă să le corectezi. Dar cine ești tu să le pui note? Paradoxal, ei tot zâmbitori te așteaptă. Renunți, nu mai poți pentru astăzi.

Marți dimineața. Îți faci ghiozdanul și, ce găsești: covrigul cu susan de ieri, îl arunci, te vei opri să iei altul, poate-poate! O iei de la capăt cu aceeași bucurie, nicio zi nu e la fel, alte frământări, alte întrebări! Eheei, termini la 14, dar faci până la 16 pregătire pentru examen, atunci ai timp să mănânci covrigul pentru ziua de azi. La 16 termini, când te întorci acasă, teancurile s-au dublat, ai și niște cărți de citit, proaspăt cumpărate de la târg. Te uiți de curiozitate printre lucrări („Bine!”, „S-au descurcat!”, „Ce frumos!”, „Vai, nu a fost atent!”, „S-a străduit!”) și începi, încet, încet, să pui sutimi și puncte. Te oprești din când în când și te gândești că erai cândva la fel. E ger deja, mâine o iei de la capăt cu alte provocări.

Și tot așa, ani de-a rândul, primăveri însorite și toamne înnorate. Ești profesor pentru că ți-ai dorit și încă îți mai dorești, e ceva acolo mult mai presus decât timpul sau decât presiunile de orice fel cu care ne confruntăm cu toții. E ceva mai mult, nu te plângi, dar nici nu vrei să fii privit acuzator ca fiind cel ce lucrează „4h/zi” cu trei luni de vacanță! Găsești răspunsul: este bucurie, bucuria de a merge pe același drum pentru o vreme și de a urmări mai departe cum alte căi se deschid în calea lor și alte provocări în calea ta. Acolo e împlinirea!

Așa arată o zi oarecare din viața unui profesor oarecare, care (din fericire) nu are o materie oarecare: are materie de examen. Sunt alte zile mai lungi și mai complicate. Cert este că trebuie să fii în luptă permanentă cu tine, să nu renunți, să nu te plafonezi, să fii în pas cu cei ce vin, cu gândurile și provocările lor! Să fii acolo permanent, căci ai (fost) ales să fii pentru ei acolo. Să nu privești în urmă spre vorbe și priviri care ar putea să te doară (da, lucrezi cu oameni, dar ai rămas, speri, om), să treci mai departe, să înveți mereu și să te pregătești continuu, să cauți noi soluții pentru ceea ce faci. A fi profesor devine o provocare permanentă, o stare de spirit, care nu se rezumă la Breaking news: 4h/zi! nici pe departe.

 

sursă foto: www.miratico.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.