Complement verbal și predicat direct în ecuația lecturii. Milan Kundera – Valsul de adio, București, Humanitas, 268 p.

de Beniamin B.

Gândurile care-mi bântuie mintea la citirea primelor pagini ale unei cărți au cunoscut o evoluție în complexitate, anume de la acoperirea unei curiozități elementare (firul narativ al unui roman), până la teleportarea în contextul creativ al autorului. Uneori, alternez între postura personajelor și cea a naratorului, rezonând emoțional când cu unul, când cu altul. Pare o joacă consumatoare de timp, plictisitoare și fără noimă. Cu toate acestea, dinamica lecturii este setată tocmai de capacitatea cititorului de a extrage cât mai mult din interacțiunea cu textul literar, iar aceasta nu se rezumă la urmărirea filonului narativ dintr-un roman, la observarea jocurilor de cuvinte din textul poetic sau la identificarea intrigilor dintr-o piesă de teatru. Apreciez că lectura profundă excede intențiilor inițiale propuse de cititor, deși e ușor de criticat această opinie.

Îmi propun să ilustrez această abordare cu ajutorul unui roman contemporan, de această data Milan Kundera fiindu-mi furnizorul unui titlu pe care îl recomand fără ezitare: Valsul de adio. Lectura acestui roman vine într-o perioadă în care conștientizez tot mai mult că orice proces de învățare poate fi abordat dintr-o perspectivă holistică (fizică, emoțională, intelectuală și, dacă este posibil, spirituală). Să fie descoperirea unei cărți un proces diferit? Modul în care se parcurge o operă literară poate spune multe despre fiecare cititor. Cu alte cuvinte, ființăm așa cum citim.

Firul narativ al romanului este intuitiv, cu unele momente de suspans și o doză de mister abil inserată între scenele care alternează. Pe scurt, celebrul trompetist Klima primește un apel telefonic – deloc așteptat – de la Ruzena, o asistentă medicală dintr-un orășel de provincie în care acesta a concertat în urmă cu câteva luni. Asistenta, o tânără cu aspirații domoale și în ton cu mediul în care trăiește, îi remite vestea unei sarcini care evoluează de la momentul acelui concert, indicându-l pe trompetist drept singurul potențial tată. Instant, în mintea lui Klima se proiectează prăbușirea mariajului pe care îl are cu Kamila, o femeie frumoasă ce îi domină existența prin accesele de gelozie și neîncredere. Artistul o vizitează pe Ruzena și, împreună cu medicul ginecolog Skreta, prietenul său din acel orășel, sădesc în conștiința asistentei opțiunea unui avort. După multiple discuții, în care tânăra purtătoare a urmașului folosește tema infidelității dovedite drept un instrument de șantaj, Klima obține ce își dorește, dar fără a cunoaște motivul real pentru care Ruzena decide să renunțe la sarcină. Punctul culminant al romanului aduce toate personajele în preajma unui concert organizat de Skreta și Klima pentru a-i justifica acestuia din urmă, deplasarea în acel orășel aparent neînsemnat, astfel încât soția lui să nu bănuiască nimic. Dar neîncrederea rapace a acesteia o poartă într-un adevărat periplu existențial în care îi demonstrează soțului că îi cunoaște cele mai ascunse tenebre emoționale, prezentându-se în fața scenei, chiar înaintea concertului.

Transpunerea în postura personajului este înlesnită adeseori de Kundera, chiar din prima parte a cărții. În derularea planului manipulator de a obține decizia unui avort, trompetistul se vede obligat să promită, să atingă, să sărute și să creioneze planuri de viitor cu Ruzena. Într-un moment de totală euforie machiavelică,

„Klima se aplecă spre ea și își lipi gura de gura ei. Era o gură curată, o gură tânără, cu buze moi, frumos croite și cu dinți bine îngrijiți; toate erau la locul lor în această gură care, în urmă cu două luni, îl ispitise atât de mult s-o sărute. Dar tocmai pentru faptul că această gură avusese darul să-l ispitească atât de mult, el n-o percepuse decât prin pânza de ceață a dorinței, neștiind nimic despre înfățișarea ei reală: limba ei i se păruse atunci o flacără nestinsă, iar saliva ei era un elixir amețitor. Și acum gura care nu-l mai ispitea deveni deodată o (simplă) gură reală, cu alte cuvinte, acest orificiu sârguincios prin care tânăra înghițise până acum sute de kilograme de găluște, de cartofi și supe; dinții erau împănați cu plombițe mărunte, iar saliva nu mai era acel elixir amețitor, ci sora geamănă a scuipatului. Gura trompetistului era cotropită de limba ei care-i dădea senzația unui dumicat dezgustător, pe care nu putea să-l înghită și n-avea voie să-l scuipe.”

Jocul cu polarități este intrinsec ființei umane, trebuie doar identificat acel declanșator care să le scoată la lumină pe ambele. Conflictul interior al trompetistului își găsește ușor corespondent în rândul cititorilor, iar plasarea în rolul acestuia devine o chestiune de secunde în momentul în care acest paragraf este citit din perspectiva personajului. Momentul în care Kamila își face apariția în timpul concertului, surprinzându-și soțul-vedetă cu iscusința sa de spion conjugal, îl găsește pe acesta din urmă „ca și când ar fi cântat într-o fanfară funebră, pășind în urma propriului său sicriu. Cânta, știind că totul era pierdut, că acum nu mai rămânea decât să închidă ochii, să-și împreuneze mâinile la piept și să se lase strivit de roțile necruțătoare ale destinului.” Dar Kamila nu adusese ofranda specifică partenerei ce-și venerează soțul, ci răzbunarea și osânda sub forma iubirii carnale, tortură anatomică și convulsii nocturne: „Zăcea întins ca pe o masă de operație, știind că toate eforturile soției sale vor fi zadarnice. Kamila își plimba buzele umede pe tot trupului lui, și el știa că voia în felul ăsta să se tortureze și să-l tortureze; și în clipa aceea începu s-o urască. O ura cu toată măreția dragostei sale; căci ea, numai ea, cu gelozia ei, cu iscodirile ei, cu bănuielile și neîncrederea ei, da ea și numai ea, cu vizita inopinată de azi, stricase totul. Și Klima știa că ea vedea în refuzul trupului său amploarea dragostei lui față de altă femeie”.

O evoluție previzibilă a firului epic, nu-i așa? Cu toate acestea, conectarea propriilor reacții cu cele descrise de autor îmbogățește enorm experiența lecturii, cu atât mai mult cu cât există capacitatea de a empatiza cu toate caracterele din acest moment. Retrăind în momentul lecturii conflictul dintre Klima și Kamila, intriga fiind descrisă mai sus, dar și conflictele interioare ale acestora (iubire-ură, în cazul lui și răzbunare-autoconservare, în cazul ei), tensiunea din acea cameră de hotel capătă nuanțe deja personale, iar imersiunea în universul creativ al autorului se va fi realizat deja. În limba engleză, prin emotional resonance se definește capacitatea de a trăi aceleași emoții pe care le resimt alte persoane, fiind de fapt unul dintre conceptele care stau la baza dramaturgiei contemporane (paradigmă promovată de Konstantin Stanislaski).

Un alt moment edificator în acest sens este scena de la finalul cărții, cea în care, deplasându-se cu mașina spre orașul domiciliului lor, Kamila „îi aruncă o privire și își spuse în gând că, dacă ar înceta să mai fie geloasă, nu i-ar rămâne nimic. Apăsă pe accelerație și, în timp ce gonea cu o viteză vertiginoasă, îi trecu prin minte că undeva, în față pe drumul vieții, era trasată o linie care semnifica despărțirea de trompetist. Și pentru prima oară în viața ei, această idee nu-i pricinui nici teamă, nici îngrijorare …”. Cumplit, apoteotic și apocaliptic acest pasaj pus în contextul întregii scene de final, dat fiind că trompetistul avea certitudinea continuității căsniciei sale, scenariu asigurat de acum, odată cu decesul asistentei Ruzena.

Romanul are o complexitate medie, atât ca strategii narative, cât și din perspectivă lingvistică. Ce îl face distinct în galeria scrierilor recente este aptitudinea autorului de a reliefa emoții pline, modificând cu penița genomul acțiunii de parcurgere a unui text, astfel încât se deschide pentru cititor capacul unei clepsidre în care se amestecă gânduri, descrieri, emoții, conștiință și negare. Lectura unui text literar într-o manieră sau alta ține de opțiunea personală; consider, totuși, că odată accesat acest emotional resonance, metamorfoza se produce ireversibil, iar o carte devine un univers în care se activează mecanisme după mecanisme, tot mai puțin controlabile.

 

Cartea poate fi comandată aici: Libris

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.