Chiar de nu s-ar fi inventat hârtia, tot am fi avut cărți

Carte, book, boek, libër, kitab, liburu, knjiga, llibre, knihu, bog, raamat, kirja, livre, buch, βιβλίο, একটি বই, книга, liv, puke, ספר, könyv, bók, akwụkwọ, buku, leabhar, libro, 一冊の本, кітап, សៀវភៅ​មួយ​ក្បាល, igitabo, pirtûkek, librum, grāmata, knyga, boky, ktieb, pukapuka, HOM, کتاب, książka, livro, книга, bhuku, පොතක්, kniha, buug, buka, китоб, ஒரு புத்தகம், китап, పుస్తకము, kitap, kitob, boek, llyfr, incwadi, א ביכל, iwe.

Când pui carte lângă carte în multe dintre limbile lumii, te trezești față-n față cu cel mai frumos tablou. Cărțile sunt ferestre către alte lumi, alte culturi, alte ceruri. Cărțile sunt amintirile mele și ale celorlalți. Posibilități și lămuriri, vise și întâmplări, prieteni de nădejde, liniștea din timpul haosului. Cartea bucură, vindecă, educă, provoacă, cultivă, șlefuiește, îndeamnă, relaxează, trezește, deschide, induce, oferă, creează, țintește, produce, invită, sporește, emană, încântă, seduce, inspiră… La mulți ani tuturor cărților de ieri, de azi, de mâine!

Geena SCARPETE WALTERS

 

Ex libris

Nu știu alții cum sunt, dar eu cred că una dintre permanentele minuni din viața mea este cartea: Cartea Cărților care e Bucuria și orice carte, fie ea găsită prin biblioteca părinților sau într-un colț de anticariat, cu dedicație pentru cine știe ce cititor îndepărtat, fie cartea nouă, abia ieșită de sub tipar cu pagini luminoase, fie cartea aceea mare, cu toate cuvintele limbii române primită cadou în clasa a noua cu o dedicație specială: „să îți fie călăuză și sprijin”. Care a fost, oare, prima carte citită, cea care mi-a deschis ochii, inima, dar și curiozitatea? Să fi fost abecedarul uitat prin vreun cotlon de fratele mai mare? Să fi fost o carte ilustrată „Greierele și furnica”, o carte aruncată cine știe prin ce colț din cauza greierului? Să fi fost…? Dar ce mai contează care a fost prima carte citită? Căci cărțile m-au urmat mereu, pe toate drumurile, pe toate căile, mai noi, mai vechi, mai vesele, mai triste, am găsit mereu în cărți prieteni de nădejde, răspunsuri, mirări. Cărți mici, cărți mari, de aici și de departe, vechi și actuale, toate s-au așezat frumos în bibliotecă și în suflet ca  semințe care dau roade mai târziu.

Cum citesc, unde citesc? Citesc în casă și în aer liber, singură sau în gălăgie, în dimineți friguroase sau în amurguri însorite, nu citesc nopțile. Admir coperțile, ilustrațiile, privesc cu aviditate la orice carte nouă pe care nu pot (deocamdată) să o procur, mă opresc la greșelile de editare, dar nu renunț la nicio carte, ci îi fac loc printre altele. Aș vrea să am timp să reiau cărți, pasaje, trăiri, să le revăd, „să stau mai mult de vorbă” printre paginile deschise și mereu primitoare ale lor. De la o vreme, meseria mă  face să le citesc și altora cu glas domol sau ridicat, să dau mai departe cărți, frânturi, cuvinte, așa încât capriciul cel mai mare este un teanc de cărți nou apărute, citite cu poftă și așezate atent în bibliotecă. Iar cel mai mare dar este tot o carte, poate o carte mică sau chiar o cărticică, iar atunci când cunosc un om mă întreb cum o arăta biblioteca lui? De acolo, cred că pot să îl citesc!

Alina PARTENIE

 

 

Cartea – caleidoscop de bunătăți pentru suflet

Pansament, desert, cafea lirică, doză de dopamină, gând dulceag, călătorie, îmbrățișare ori tablou în pastel, echilibru, răzvrătire, lene fără reproș, eter îmbătător sau plonjă (salt) în propria fantezie … Dar câte și altele se mai ascund în scoarțele caleidoscopului numit carte, banale hârtii transformate în Viață de penelul scriitorului care scrie cu adevărat! Chiar de nu s-ar fi inventat hârtia, tot am fi avut cărți:  scriam pereții grotelor în continuare și ne făceam biblioteci din păduri, cu frunzele-pagini atârnând de trunchiul copacilor. Căci poate doar călătoria îi mai poate oferi omului atâta cunoaștere și înțelepciune precum o face cartea, doar sol fertil să fie, în care să-și crească această cunoaștere. Fabulos este dialogul între scriitor și cititor: pentru fiecare există ceva pus deoparte într-o carte, un gând, un epitet, indiciu pentru viață sau sămânță de revoltă. Sub un maldăr de cărți ar trebui îngropat sufletul omului, atunci când s-ar desprinde de trup, și până să se înalțe către marea căutare.

Beniamin B.

 

 

Citește și recitește! – iată un îndemn care ar trebui să fie urmat de fiecare dintre noi. De ce? Deoarece cartea este o formă de comunicare – poate unica – ce te face să pătrunzi și să înțelegi tainele lumii, ale universului, ale propriului eu. Printre paginile ei, descoperi lumi noi, sfaturi, idei, poți face ordine în propria conștiință și poți trăi mai multe experiențe, de altfel, nu degeaba se spune că trăim atâtea vieți câte cărți citim.

Încă din copilărie auzeam spunându-mi-se, în repetate rânduri, dictonul cartea reprezintă comoara cea mai de preț și, fără voia mea, aceste rânduri îmi răsunau deseori, asemenea unui ecou menit să îmi reamintească, se pare, calea Adevărului. În fond, cartea reflectă, asemenea unei oglinzi, lunga existența a omenirii, cu traumele și fericirile sale. Pentru mine, cartea reprezintă refugiul din cotidian și izvorul cunoașterii, care îmi călăuzește pașii prin universuri necunoscute. Cartea este asemenea unui oracol, citind vom reuşi să găsim răspunsuri la întrebările noastre, ea „ne face să trăim în afară de minciună, nedreptate şi prejudecăţi” (M. Sadoveanu). Ea e, în fapt, lumina care îmi călăuzește pașii prin lumi, locuri și experiențe diferite. Cel mai bun, trainic și fidel prieten, care îmi arată calea spre adevăr, dreptate, onestitate, curaj, iar Maxim Gorki suprinde cel mai bine acest rol al ei, afirmând că „fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Şi, cum o atingi cu ochii şi cu mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun”. Iar a citi reprezintă momentul de deșertăciune în care mă regăsesc deseori, alături de alte câteva zeci de personaje.

Corina HAGIU

 

 

M-am gândit îndelung ce aș putea să scriu în două-trei paragrafe despre carte. Am în minte chestiuni revelatorii, siropoase, deschizătoare de drumuri, dar parcă e ceva ce mă oprește să verbalizez asta. Și așa m-a dus gândul la ceva ce mi-a rămas după ce am citit Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înțelepți cărțile, a lui Valeriu Gherghel (faină carte!). „Viața sau cărțile?” Este lectura o realitate în sine? Este o necesitate pentru a-ți dezvolta creativitatea sau, mai degrabă, îți poate ucide creativitatea? Acum, ironic sau nu, mă gândesc că probabil nici nu mi-aș fi ridicat asemenea probleme dacă nu aș fi citit o asemenea carte. Așadar, cu orice risc, îmi asum lectura și, implicit, prezența cărții pe cât îmi asum să mă trezesc în fiecare zi și s-o iau de la capăt.

Cartea nu-i un obiect. Poate că o vedem așa doar când ne ducem doi pași mai în spate și ne admirăm biblioteca ce s-a construit peste ani. Dar și atunci putem observa viață în ea, și nu doar una, ci câteva zeci, sute, mii. Câtă viață! Și râsete, și plânsete, și chicote și fel și fel de sunete. Și da, viețile acelea ce sălășuiesc printre coperte și pagini, care mai de care mai ponosite, prind toate o viață nouă atunci când sunt deschise. Apoi, mi se întâmplă deseori să iau o carte în mână pe care n-o mai pot lăsa până n-o termin. Indiferent de alte priorități în momentul de față, de deadline-uri, de necesități; iar aceasta nu vine doar dintr-o sursă de cunoaștere pe care o descopăr sau dintr-o aviditate de lectură de necontrolat, ci, deseori, rezultă dintr-o emoție totală în care mă transpun atunci când citesc. De fapt, chiar mă dezbrac de propria persoană, da, fix așa, las realitatea undeva în apropiere, cât să pot ajunge la o cană de cafea – fiindcă, din păcate, nu-s un cititor ideal și nu beau mai deloc ceai – și intru cu toată forța acolo unde mă așteaptă, ce să vezi, o altă realitate. Una în care nu pot controla eu nimic, fiindcă cineva îmi va zice încotro să mă îndrept și ce să fac, însă unde pot să îi dau realității orice contur îmi doresc: împrejurările, culorile, formele, obiectele, toate arată în realitatea mea din carte așa cum n-o să pot niciodată să întâlnesc în realitatea mea din afara ei. Iar dacă asta nu e creativitate, înseamnă că pot fi internată undeva la spitalul ăla la care credem mai toți că o să ajungem la un moment dat. Așadar, da, cartea e viață, una în care nu doar cunoști și devii, ci una în care creezi și trăiești!

Alina ROINIȚĂ

 

sursă foto: www.farmanddairy.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.