Bază culinară pentru rețete de dezvoltare personală. Georges I. Gurdjieff – Aspecte din lumea reală. Gurdjieff vobește elevilor săi, Cluj-Napoca, Școala Ardeleană, 400 p.

Beniamin B.

Pline sunt rafturile librăriilor de azi cu coperte atractive și gata să ne scoată din buzunar sume suficient de mari încât să ne uităm la preț, atunci când subiectul este „dezvoltare personală” ori ceva asimilat acestui concept. Nu voi ridica osanale cărții care face obiectul acestui articol, din motive pe care le voi ilustra imediat. Cu toate acestea, lucrarea de față este cel puțin necesară pentru orice suflet care și-a început în mod asumat călătoria spre autocunoaștere și dezvoltare de sine. Învățătura sa arată că „evoluția omului nu se poate aborda prin influențe la scara maselor, ci este rezultatul unei creșteri interioare individuale” (p. 8). Învățătura sa urmează principiul „așa cum este sus, așa este și jos”, descriind că „nu este deloc necesar să folosești ocultismul ca pe o bază de la care să abordezi înțelegerea adevărului. Adevărul vorbește pentru sine, în orice formă s-ar manifesta” (p. 36). Să le luăm pe rând.

Am primit cartea cu mult entuziasm de la Libris, știind foarte puține aspecte despre viața lui Georges Gurdjieff și contribuția sa în paradigma de gândire a Europei secolului XXI. De fapt, a Occidentului acestui secol, unul al cărui tumult pare a nu se mai termina. Numele lui Gurdjieff tronează pe coperta cărții, deși el nu este nici autor, nici narator, aspect dedus din preambulul scris de Jeanne de Salzmann – una dintre elevele care l-a însoțit îndeaproape aproximativ 30 de ani în munca sa (p. 11). Cartea cuprinde fragmente din convorbirile avute de Gurdjieff cu elevii săi devotați, transpuse pe baza mărturiilor acestora. Toate aceste convorbiri aveau loc în cadrul Institutului de Dezvoltare Armonioasă a Omului, fondat în Tbilisi, în 1919, și mutat ulterior în Turcia, Franța, Grecia, SUA. Gurdjeff a acceptat spre finalul vieții sale ca învățăturile sale să fie puse pe hârtie și difuzate publicului larg, asta pentru că întreaga energie a Institutului era canalizată spre munca practică a elevilor, nealterând experiența inițiatică cu apanajul unei cronici zilnice sau lunare. Există unele citate și aforisme care îi aparțin lui Gurdjieff, dar nu avem penelul acestui gânditor pe un manuscris ce ar putea fi menționat ca sursă primară a învățăturii sale. Recunosc că m-a încercat un oarecare regret știind aceasta, întrucât mesajul originar s-a diluat pe calea transmiterii orale, dar nu într-atât încât să fie indescifrabil. Pe de altă parte, există o oarecare redundanță în conceptele descrise în carte, fapt justificabil prin rotația grupurilor de elevi cu are lucra Gurdjieff. Dar perspectiva acestuia față de autocunoaștere face această redundanță chiar plăcută, întrucât au fost elevi de-ai săi care au practicat aceleași exerciții ani la rând, iar recitirea aceluiași concept îl fixează în mintea cititorului.

O bună parte din enigmele pe care le aveam în legătură cu învățătura lui Gurdjeff au fost elucidate prin citirea cărții. Subliniez faptul că ideile promovate de Gurdjieff vin într-o perioadă tare complicată pentru întreaga umanitate, anume perioada interbelică, iar intenția sa de a-și monetiza munca a fost mai degrabă inexistentă. Născut în actualul oraș Gyumri din Armenia, și-a petrecut 20 de ani în Asia Centrală, India, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, căutând răspunsuri care i-au iluminat tenebrele adevărului despre viață. Gurdjieff atinge, fără echivoc, mai toate abordările utilizate de om pentru a se auto-cunoaște: religie, ocultism, practici de dezvoltare personală, yoga sau inițiative antropologice. Mai mult sau mai puțin succint, demonstrează că există frânturi de adevăr în toate acestea, dar în permanență revine la principiul conform căruia „ceea ce este cel mai aproape de noi este omul, iar dintre toți oamenii, cel mai aproape de dumneavoastră sunteți dumneavoastră înșivă” (p. 51). Iar explorarea adevărului prin cunoașterea propriei persoane trebuie să considere corpul uman drept „o uzină cu trei etaje: cap, piept, abdomen. Hrana de la etajul inferior o constitui alimentele, aerul era hrana de la etajul din mijloc, iar cea de la etajul superior este ceea ce ar putea fi denumit, în general, prin impresii” (p. 47). Practic, corpul uman are toate elementele necesare și suficiente pentru a a dobândi Marea Cunoaștere.

Gurdjieff indică auto-reflecția și adânca introspecție personală ghidate de un învățător inițiat ca fiind cheia pentru ca un om să răspundă la întrebarea „Ce ești tu?”. Oferind un răspuns sincer, individul „nu se va aștepta la un răspuns reconfortant. Un om care și-a trăit viața fără să își pună această întrebare a considerat ca pe un dat, drept ceva axiomatic, faptul că el este <<ceva>> și încă ceva foarte valoros, ceva de care nu s-a îndoit niciodată” (p. 71). Iar această ipoteză este întărită prin considerentul conform căruia „orice om vine pe lume asemenea unei foi curate de hârtie; iar după aceea, oamenii și circumstanțele care îl înconjoară încep să se întreacă în a murdări această foaie și să o acopere cu inscripții de toate felurile” (p. 75). Pentru a trece într-o etapă mult mai profundă de auto-amintire, această foaie trebuie curățată total și rescrisă prin propria voință, aceasta pentru că doar „omul este ființa care poate <<să facă>>. A face înseamnă a acționa conștient și în conformitate cu propria voință” (p. 110).

Ideea de polarizare interioară este descrisă în multe pasaje din carte, Gurdjieff susținând că în fiecare persoană „există două părți, una puternică și una slabă. Dacă forța voastră crește, slăbiciunea voastră va crește și ea și va deveni o forță negativă, cu excepția cazului în care învățați să o opriți” (p. 120). Această învățătură trebuie să fie exterioară, din partea cuiva care deține Cheile către toate vechile arte, singurele care pot să aducă cunoașterea obiectivă, dar care nu mai sunt prezente în ceea ce azi se numește „artă”. De altfel, Gurdjieff este cunoscut și pentru creațiile scenice, combinând muzica și coregrafia pe care le-a cercetat, cu precădere, în Asia Centrală, influențând curente importante din dramaturgia secolului XX (Peter Brook, Jerzy Grotowski, Eugenio Barba). Creațiile sale scenice sunt interpretate și în prezent, redarea artei sacre fiind dezideratul acestor compoziții. Mistic, ezoteric, ermetic – cuvinte ce pot caracteriza cu ușurință desfășurarea unei scene de dans sacru.

Apecte din lumea reală. Gurdjieff vorbește elevilor săi are peste 40 de secțiuni, Gurdjieff oferind o interpretare personală unei arii foarte largi de subiecte, precum educația, divinitatea, somnul și energia fizică, etica, actoria, iubirea, liberul arbitru, frica. Toate aceste concepte sunt abordate prin aforisme aparent ușor de digerat, exprimarea fiind uneori aproape expeditivă, dar foarte clară. Spun aparent, întrucât Gurdjieff propune un sistem de înțelegere a legilor care guvernează lumea prin inter-disciplinaritate. În unele secțiuni, formularea este abstractă, văduvind de înțelegere cititorul care nu a avut parte de practici holistice, practici prin care se abordează un subiect la nivel cognitiv, emoțional și fizic. În plus, schematizarea bazată pe octave muzicale și diagrame crește gradul de abstractizare, dar oferă cititorului avizat o perspectivă foarte profundă asupra legilor care guvernează viața.

Având o „vârstă” de aproape un secol, aceste convorbiri reliefează capacitatea inedită a lui Gurdjieff de a anticipa intenția actuală a omului de a se autocunoaște, trimițând, în avans, săgeți către cei care speculează acest domeniu. Gurdjieff arată un respect aparte pentru religie în general, deși nu intră în descrieri foarte detaliate. În mod similar, afișează o deosebită considerație pentru spațiul Asiei Centrale, descriindu-l ca un tărâm în care practicile sacre ar putea fi încă prezente. Există numeroase trimiteri la înțelegerea vieții prin prisma matematicii, muzicii, chimiei, astrologiei, fizicii, dar combinate într-un format dens și ambiguu, la prima vedere. Scoasă din contextul acesta, cartea poate părea lipsită de consistență ideologică, dar este un material ce necesită efectiv studiu contextual. Desigur, cercetarea învățăturii lui Georges Gurdjieff rămâne o chestiune de opțiune personală pentru cei care fac demersuri înspre autocunoaștere. Învățătura lui Gurdjieff a influențat personalități culturale, prin urmare are suficientă putere de a produce modificări în structura interioară a oricărui cititor avizat. Întâlnind în activități practice unele elemente descrise în această carte, apreciez că lucrarea de față își are rolul de a elucida multe dileme doar după ce s-au parcurs anumite etape de conștientizare a sinelui, având și un minim bagaj de cunoștințe teoretice.

 

Cartea poate fi comandată aici: Libris

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.