Un univers de sentimente decolorate – Dan Sociu, 2020, Pluto in Scorpion, Iași, Polirom, 216 p.

Beniamin B.

O serie de povestiri cu tentă autobiografică, revelatorie, un caleidoscop de gânduri și aforisme dinspre copilărie spre maturitate, cam așa s-ar putea defini, pe scurt, cartea de față. Gândul lui Dănuț, devenit mai apoi Dan, lucrează ca o momeală în ape când nămoloase, când clare. Cu alte cuvinte, pe cât de tare incită prin spontaneitate, pe atât de mult îți dă voie să prezici deznodământul acțiunilor din fiecare pagină a cărții. Fără a face un secret, Dan Sociu își lasă numele la vedere, mixându-și gândurile alături de personaje cu o personalitate mai mult sau mai puțin fluidă (Echeru’, Corina, Ileana, Ștefan).

Călătoria inițiatică a lui Dănuț ne plasează într-un abator mânjit de practica veacurilor în a sacrifica animale, ilustrată cât se poate de detaliat, tocmai pentru a scoate în evidență o violență firească din mediul înconjurător: „Au omorît-o cu niște cuțite și au jupuit-o. Ochii vitei erau mai mari acum, verzi-deschis, luceau înghețat și păreau să se uite holbați undeva în sus. M-am gîndit că partea aia de ochi dinăuntru, dezvelită acum, nu vede nimic cînd e vie.” Trecem repede într-o optică a colectivului de cartier, de care ne despărțim într-o notă cvasi comică, la finalul unei piese de teatru din școală, la finalul căreia „lumea s-a îmbulzit să iasă din teatru și eu cu ei, m-am împiedicat de picioarele lor și mi-am pierdut un pantof, pe care l-au împins de la unul la altul tot înainte, pînă a dispărut”, la fel ca apropierea de personajul Echeru’. Copilăria urbană a lui Dănuț a fost un moment de întărire forțată, de frumos și urât în același timp, de autenticitate. Dezvoltarea adultului vine cu o ruptură aproape totală de tot ceea ce însemna inocența, naivitatea, trăirea – în sine (aici, mi-am amintit de o idee similară dintr-o carte a lui Dan Lungu – În iad toate becurile sunt arse).

Câteva alte episoade, precum cel cu Corina, complice esențial în a descoperi ce e cu Pluto în Scorpion și cum se diferențiază de restul plebei, ori cel cu Ileana, proprietara unui salon de coafură pentru căței, arată cum revelația este la rang de revelație (a se înțelege că realizează impetuozitatea propriilor revelații), cum, de pildă, observă că „Dumnezeu vrea să-mi folosesc energia libidinală ca să le dau femeilor un cadou, măcar privirea aia a mea fascinată de tot ce poate să-ți dea o femeie și-ți dă numai când te uiți la ea. Dar uneori trebuie să mă lase să mă porcesc egoist […] cu o sută de clipuri porno unul după altul”. Adeseori slobod în limbaj, Dan Sociu lasă la îndemâna cititorului cuvintele din registrul vulgar, parcă îndemnându-l să le mixeze într-un stroboscop miop și anxios. De altfel, o bună parte dintre episoadele descrise în carte, dacă sunt puse laolaltă, se reîntorc constant la identificarea cu singura perioadă de trăire autentică din viața lui Dan, și anume cea pe când i se spunea Dănuț. Povestirile au în comun această maturizare și adâncire în maturitate, dar și o structură liberă, care rareori se potrivește în puzzle, asemenea filmelor lui David Lynch, doar că ancorate într-o sexualitate promiscuă uneori, iar alteori fiind demne de celebrele momente de la „camera ascunsă”.

Detaliile lucid expuse în numeroase scene și imortalizarea unor secvențe banale în fotografii urbane sunt absolut savuroase. Descriind momentele în care o cunoscuse pe Ileana, el merge până în detaliile cele mai păcătoase: „în unele seri îi simțeam așa de puternic mirosul de cîine, că visam cățele care se masturbează și mă gîndeam că o parte din vraja sexuală puternică ce-o avea asupra mea vine și din asta, din mirosul de animal”. Înțelegându-și foarte bine comportamentul social, atitudinea față de semeni și gradul ridicat de imprevizibil în propriile-i acțiuni, Dan concluzionează zbaterea propriei fascinații, invitând publicul la nepăsare: „degeaba aș tot turna la amănunte neverosimile, pentru cine nu le recunoaște, ar fi ca și cum aș povesti un vis”, asemenea unui personaj bukowskian.

Impregnată cu planuri de proiecte artistice (Pluto în Scorpion dorindu-se a fi și ecranizat, dar proiectul s-a soldat cu un scurtmetraj pe Youtube), episoade cu droguri de tot felul, dovezi de pseudo-stabilitate emoțională și artefacte de gândire avangardistă din perspectivă teologică, cartea lui Dan Sociu are veleitatea de a declanșa cititorului un veritabil cocktail de experiențe literare și nu numai: stupoare, umor bine articulat, elemente de cultură generală, limbaj expresiv, acces la cotidian, introspecție (pentru cei cu spirit autoritar), satisfacție și regret. Este foarte posibil ca publicul să o plaseze în biblioteca necesară acestor vremuri.

* Deloc întâmplător titlul acestei recenzii – iar pentru a evita suspiciunea de plagiat, menționez că nu îmi aparține decât simplista adaptare a unui vers dintr-o melodie de muzică electro-dance, celebră acum un deceniu. La mai toate petrecerile ce se accesorizau cu un after-party strașnic, versurile în limba română ale acestei melodii întrerupeau cadența previzibilă a ritmului și rarele cuvinte în engleză, într-un mod surprinzător și extaziant. Neavând o cunoaștere fină a literaturii contemporane din țara noastră, am parcurs paginile cărții lui Dan Sociu dintr-o perspectivă similară celei anterior descrise: pozitiv destabilizat și încântat că m-am trezit în mijlocul unei astfel de experiențe literare.

 

Cartea poate fi comandată aici: Editura Polirom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.