Gânduri la început de școală, în pandemie

Alina PARTENIE

A trecut prima săptămână de școală-n pandemie. S-a discutat atât de mult despre cum va fi, ce va fi, ce vom face, cum ne vom regăsi în sala de clasă, încât cu cât se apropia deschiderea anului școlar, cu atât lucrurile deveneau mai copleșitoare, mai neclare, mai complicate. Cu toții ne-am pus aceste întrebări care ne-au neliniștit, dar ne-au și dat puterea de a merge mai departe. Nu putem și nu trebuie să abandonăm în fața revoltelor trecătoare. Cel mai trist este că mulți au pornit de la prezumția totală de vinovăție a profesorilor, de la prezumția incompetenței acestora. Util ar fi să înțelegem că nu e timp și nu e rost și dincolo de orice comentarii uneori absurde, educația trebuie și poate să continue.

Luni, 14 septembrie, a început începe școala altfel, în pandemie și, deloc întâmplător, în Ziua Înălțării Sfintei Cruci. Un îndemn, probabil, la a reflecta mai mult la ceea ce înseamnă educația azi, dar și asupra modului în care trebuie să ne asumăm toți cei implicați desfășurarea acestui an școlar. Alte reguli repetate la infinit, scenarii gândite și răzgândite, dar și copii mai dornici ca niciodată să fie în clasă, mai dispuși parcă să accepte regulile, doar pentru a fi împreună, chiar și de la distanță. Părinți care rămân în afara curții școlii în prima zi. Este momentul în care trebuie să ne asumăm că școala continuă educația de acasă. Trebuie să înțelegem cu toții și, poate, la începutul acestui an școlar am înțeles mai bine ca niciodată că școala trebuie să continue firesc ceea ce a început familia, fără reproșuri, împreună.

Din aceste zile puține, am învățat că în educație ești adesea singur, derutant de singur și că trebuie să faci lucruri pentru care nu ești pregătit (de exemplu, instalat tablete, camere web în clase, cărat mese, bănci, completat hârtii la nesfârșit). Să te revolți e pierdere de vreme. Am mai învățat că singura echipă veritabilă și de durată pe care o poți face este cu elevul. Este, de fapt, singura care contează cu adevărat. Cam ai totul dacă îi ai pe elevi de aceeași parte cu tine. Mă gândesc că e teribil pentru un profesor care nu își cunoaște nicio clasă din anii trecuți, pentru că situația actuală cere mai mult decât transmiterea de cunoștințe, ci consolidarea unor relații, care, în acest context imprevizibil, cu greu se construiesc. E și mai greu pentru bobocii care încep online: clasa a V-a, dar și clasa a IX-a. Îi încurajez gândindu-mă că acest început îi va face, mai târziu, mai puternici.

În prima săptămână de școală-n pandemie mi-am dat seama că e omenește să greșești, că trebuie să îți asumi soluții ingenioase de moment, dar și să arăți că îți pasă atât de cel din fața ta, cât și de cel care este online. Să fii în mai multe locuri deodată, fără să știi ce va urma. Și când ți se pare că ai găsit o cale și pentru cei de lângă tine și pentru cei de acasă, să fii pregătit iar și iar pentru a te regăsi. Trebuie, însă, să fii mai ferm ca niciodată, să fii mai blând, să fii mai bun și nu doar în teorie. Să aplici tot ceea ce ai citit. Avem nevoie cu toții de școală este mesajul care răsună puternic zilele acestea, dincolo de neliniști. Grupele formate, clasele, trebuie să găsească o cale comună, pentru că doar împreună vor fi mai puternici.

Mă întreba cineva dacă am nevoie de ceva zilele acestea. Personal, am nevoie de un gând bun și de putere (care nu vine de la noi). Și de mai puține critici, ironii, dezlănțuiri la adresa profesorilor. Bine, și de-un informatician care ar putea instala rapid și corect toate dispozitivele din clase. Nu cred că are cineva nevoie (eu cel puțin, nu) nici de mila, dar nici de răutățile la adresa sistemului, de cei care urmăresc acuzator de pe margine. E ușor să comentezi de pe margine că profesorul nu a reușit să îi facă pe copii să păstreze distanța la centimetru, că nu l-a auzit pe X căruia nu îi mergea microfonul, că l-a pus pe Y să pornească camera. Toată lumea vrea totul de la educație zilele acestea. Haideți să ne adaptăm cu toții, iar atunci când trecem pe lângă o școală să fim puțin mai îngăduitori. Măcar acum, când oamenii de dincolo de porțile mai ferecate ca niciodată sunt acolo cu devotament și cu bucurie să crească oameni!

 

Sursă foto: Economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.