Sabine Hossenfelder, 2020, Rătăciți printre formule. Cum îi derutează frumusețea pe fizicieni, București, Humanitas, 305 p.

Alina PARTENIE

Trebuie să recunosc din capul locului că un titlu ca „Rătăciți printre formule. Cum îi derutează frumusețea pe fizicieni” m-a derutat la prima vedere. Suntem învățați din școală că oamenii de stiință au atâta rigoare, obiectivitate, precizie, încât orice teorie estetică „îi lasă reci”. Mai suntem învățați că între disciplinele umaniste și cele „exacte”, frumusețea și aprecierea estetică se regăsesc doar în primele și nu au ce căuta în cele din urmă. Cădem în aceste prejudecăți și când, în școală, nu știm/nu putem/nu vrem să ne învățăm elevii că nu există opoziție între domeniile cunoașterii, ba chiar complementaritate. Așadar, un astfel de titlu, pentru o  persoană venind dinspre disciplinele umaniste, cu puține cunoștințe teoretice, „aride” de fizică, nu a putut să nu treacă neobservat, gândindu-mă adesea la unele experimente la care puteam exclama: „Ce frumos! Wow!”.

Propunerea editurii Humanitas, în colecția „Stiință”, coordonată de Vlad Zografi este o provocare, stârnește curiozitate pentru toți cei ce caută un fir comun între științe (indiferent de felul lor) și, evident, viață. Rătăciți printre formule. Cum îi derutează frumusețea pe fizicieni, tradusă din engleză de Radu Slobodeanu, devine o mărturisire subiectivă, scrisă frumos (o altă judecată estetică) și reprezintă un răspuns al autoarei, Sabine Hossenfelder, pentru constatarea că fizica teoretică propune de multă vreme teorii frumoase care nu pot fi aplicate obiectiv. Această constatare aduce o nedumerire față de sine și față de comunitatea științifică căreia îi aparține: „Nu mai sunt sigură că ceea ce facem noi aici, la baza fizicii, e știință” (p. 12). Deși apar date teoretice și sunt propuse formule, nu e suficient și nici relevant fără experimente practice. Astfel, rămânand teoria, fizica ajunge să se raporteze frecvent la judecăți estetice, subiective.  Cartea de față este o călătorie printre teorii ideale, departe de realitate, pline de imaginație și de creativitate. Un exemplu relevant este modul în care autoarea se raportează la mecanica cuantică și la magie. Sabine Hossenfelder ridică unele probleme, plecând de la dificultatea fizicii cuantice și de la faptul că ar fi considerată „neintuitivă și urâtă”, fără o problemă clară care urmează să fie rezovată (p. 161). Dar propriile nelămuriri și dezamăgiri se construiesc și în dialogul cu alți fizicieni (Steven Weinberg, Frank Wilczek, George Ellis, Joseph Polchinski), dovadă că „omul este măsura tuturor lucrurilor”, chiar și în știință, acolo unde ne-am aștepta cel mai puțin, probabil.

Deși conține referiri la multe noțiuni teoretice, unele dificil de înțeles (nu neapărat frumoase pentru cititorul curios, dar nespecializat), „Rătăciți printre formule. Cum îi derutează frumusețea pe fizicieni” a reprezentat, cu siguranță, o provocare pentru autoare, căci cu oarecare (auto)ironie necesară realizează o incursiune în domeniul fizicii, în teoriile pe care le propune și în (pretinsa) obiectivitate a acestora. Raportarea la frumusețe nu pare decât o raportare la umanitate în general, care nu împiedică dezvoltarea științifică, ci îndeamnă la reconturarea limitelor domeniului, față de formulele matematice sau față de excesul de teorie care poate duce la neînțelegere.

Rătăciți printre formule. Cum îi derutează frumusețea pe fizicieni reprezintă o provocare și pentru cititor, pentru modul în care alege să perceapă științele și pentru modul în care le poate da mai departe. Dincolo de toate, cartea propusă de Sabine Hossenfelder ne arată cât de umană și cât de subiectivă este știința. Pentru umaniști, aș zice, nu poate să fie decât o descoperire menită să îi încânte, nicidecum să îi uimească.

Cartea poate fi comandată aici: Libris

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.