Din cer au căzut trei mere pentru a ne spune povestea unui sat armean

Livia DROBOTĂ

Narine Abgarian, 2021, Din cer au căzut trei mere, traducere de Luana Schidu, București, Humanitas, 264 p.

Am așteptat cu nerăbdare lansarea cărții „Din cer au căzut trei mere” din două motive. Narine Abgarian, autoarea romanului, este născută în Armenia, țară pe care am vizitat-o în urmă cu câțiva ani și despre care am încercat să-mi aprofundez cunoștințele. În călătoria mea de atunci în Erevan și în restul țării am aflat mai multe și despre genocidul armean, iar Narine Abgarian provine dintr-o familie în care bunicul ei s-a numărat printre supraviețuitorii genocidului. Originea scriitoarei și pasiunea mea pentru zona Caucazului au contribuit mult la entuziasmul cu care am așteptat această carte. Al doilea motiv are legătură cu spusele Ludmilei Ulițkaia: „Citiți acest roman. Este balsam pentru suflet.” Dacă implică hrănirea sufletului, atunci e musai de citit! Mare dreptate a avut Ludmila, într-adevăr este o carte care îți râmâne în suflet!

Construită în trei părți (Partea I – Pentru cel care a văzut, Partea a II-a – Pentru cel care a povestit, Partea a III-a – Pentru cel care a ascultat) și un Epilog, cartea debutează surprinzător:

„Vineri, imediat după amiază, când soarele, trecând de zenit, se rostogolea ceremonios spre marginea de apus a văii, Șevoianț Anatolia s-a întins să moară.” (pag.7)

Șevoianț Anatolia, personajul principal al romanului, se pregătește să moară. Anatolia își petrece ziua de dinaintea propriei morți ca pe o zi normală, are grijă de gospodărie, udă grădina, hrănește găinile. După ce se liniștește că găinile nu o să moară de foame în lipsa ei, își pregătește hainele de înmormântare și pune la punct ultimele detalii pentru ca ritualul să aibă loc după tradițiile străvechi.

Universul satului înghețat în timp

În vârstă de 58 de ani, Anatolia este cea mai tânără locuitoare a unui sat de munte armean, intitulat fictiv în carte „Maran”, situat pe vârful unui munte. Cândva un loc plin de viață, cu un maidan încărcat cu evenimente și bazare, Maranul în care se petrece acum acțiunea este un loc agățat în timp, părăsit de tineri, în care mai conviețuiește doar o comunitate mică de vârstnici, nelipsiți de farmec.

Și ce comunitate de oameni! Farmecul locuitorilor din Maran este fructul stilului minuțios al autoarei de a da viață personajelor sale și de a le plasa armonios în universul satului. Deși Anatolia câștigă inimile cititorilor, alte personaje, precum Șlapkanț Iasaman, Șalvaranț Ovanes, Kudamanț Vasili etc., dau viață satului. Prin replicile acestora, adesea pline de umor, ticurile lor, semnificația și istoria numelor de familie, credințele lor, superstițiile în care locuitorii Maranului cred, visurile acestora, încercările prin care trec (foamete, război, cutremure, pierderea membrilor familiei), autoarea creionează o imagine autentică și cuprinzătoare a locuitorilor, a acelui colț de lume.

Alături de personajele sale fermecătoare, satul are locul lui în construcția romanului, istoria acestuia fiindu-ne prezentată ca un time-lapse. Cele două planuri sunt bine armonizate, iar talentul scriitoricesc al autoarei este reflectat prin felul în care aduce trecutul în prezent, lăsând loc și pentru speranță în viitor. Romanul este bogat în simboluri, personaje fantastice, precum misteriosul păun de pe coperta cărții, întrebări filosofice, emoție, toate acestea creând o atmosferă magică în acel sat de munte.

O carte cu o încheiere plină de speranță

Revenind la evenimentele din satul armean. Deși Anatolia se pregătește în mod atât de firesc să moară, autoarea are alte planuri pentru ea. O serie de întâmplări, miraculoase am putea spune, aduc lumină și speranță în viața Anatoliei și a locuitorilor din Maran, dar și a cititorilor, aceasta fiind și intenția autoarei:

„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.“ Narine Abgarian

Coperta cărții, modul în care autoarea îmbină descrierile cu dialogurile, maniera în care construiește acțiunea romanului, limbajul bogat în imagini artistice, personajul Anatolia (pe care am asociat-o inevitabil cu o mătușă de-a mea, tot dintr-un sat) m-au făcut să îndrăgesc această carte. Cartea poate fi interpretată ca un atlas al satului și al oamenilor copilăriei noastre, un loc către care privim cu drag și nostalgie, mereu cu un zâmbet pe față și cu armonie în suflet. Este și despre părinții, bunicii, rudele și toți cei care rămân în urma noastră în sate în timp ce noi plecăm grăbiți spre orașe, uneori întorcându-ne prea târziu la ei pentru a le oferi o îmbrățișare. O carte pe care o recomand cu căldură!

 

Cartea poate fi comandată aici: Libris

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *