Alina ROINIȚĂ
Dacă v-ați aflat vreodată într-o situație despre care știați deja că tinde spre eșec, iar după v-ați cufundat într-o alta care tindea spre un eșec și mai mare sau dacă v-ați oprit cândva din ale voastre și v-ați gândit pentru cinci minute la trecătorii mâhniți, care trăiesc împovărați cu ale vieții traume ori, ceva mai popular spus, la cei bătuți de soartă, dacă ați făcut cândva una dintre acestea, puteți să intrați cu brio în pielea unuia dintre personajele din povestirile lui Dragoș Ghițulete. Cartea Despre iubire și (alte) ispite, publicată la Polirom, în 2020, reunește 17 povestiri în care se întâlnesc tipologii umane dintre cele mai felurite, ilustrând, cu precădere, zbuciumul personajelor și al legăturilor dintre acestea, pe fundaluri societale ce pleacă din România și ajung în Statele Unite.
Iubirea, așa cum apare menționată încă din titlu, este departe de acel ideal pe care ni-l imaginăm. Relațiile pe care le construiește Dragos Ghițulete sunt dintre cele mai încâlcite și, de cele mai multe ori, cu final neașteptat ori chiar eșuat. De la fete gravide cu bărbați însurați la iubiri neîmpărtășite. Perfecțiunea este departe de toate aceste legături interumane, autorul mizând, mai degrabă, pe un tip de realitate socială care scoate în evidență tocmai limitările umane, neputințele emoționale și împrejurări regretabile, care plasează mereu personajul în mijlocul unor probleme preexistente. Mărunțișurile cotidiene, printre care își mai face loc câte o carte, capătă cea mai mare însemnătate în poveștile amanților, orfanilor, prietenilor, securiștilor, șoferilor etc., fiindcă ele reprezintă amalgamul de trăiri conștiente de zi cu zi.
Unele dintre povești sunt construite după tipare clișeice ori „tipice”, mergând foarte bine în planul cinematografelor, însă cu mize emoționale foarte puternice. Autorul construiește emoții care rezistă cu tărie în timp, cum ar fi frica, mânia ori dezgustul. Traumele copilului fără de părinți, crimele din dragoste, așa cum sunt numite banal sau, mai degrabă, din ură ori gelozie, accidentele de mașină atât de recurente, interiorizarea călătorului bolnav de cancer, iubirea întreținută cu pastile, frustrările relațiilor trecute, plăcerea din alcool și droguri, căsniciile scurte și divorțurile rapide ș.a.m.d., toate acestea sunt frânturi din viața aceea despre care ne place să discutăm numai cu adjective la superlativ sau, cel puțin, în termeni cât de poate de optimiști. Însă trecute prin filtrul detaliului, subtilitățile nevrotice pe care le construiește Dragoș Ghițulete parcă-s de la colțurile străzilor, prin care toți trecem mai devreme sau mai târziu, într-o măsură mai mare sau mai mică. Strategiile literare sunt construite cu finețe, undeva în subsidiar, ca momentele de maximă tensiune să primeze de cele mai multe ori, disperarea personajelor ieșind constant la suprafață, ca și cum cineva e plătit să întrețină un stimul acolo, în spatele scenei.
Povestirile desfășurate, de multe ori, pe un fundal românesc sau american, ceva mai actuale sau mai trecute, relevă și subtilități ale epocii, ce trebuie descoperite și îndelung rumegate de către cititor. Firește, nici limbajul nu e cel al iubirii promițătoare, ci e unul cotidian, pentru unii – poate ușor indecent pe alocuri, pentru alții – cât se poate de înrădăcinat în tenebrele realității și existenței umane, specific mai degrabă ispitelor, dar nu așa cum ne-ar izbi primul gând, ci așa cum am mai spus, al ispitelor ce aruncă personajele în dezamăgiri înșiruite.
Dragoș Ghițulete este un prozator la care trebuie să se revină cât se poate de constant. Fiindcă a săpa în acest fel printre cotloanele cele mai marginale (!) ale societății și ale individului, deopotrivă, nu-i deloc de lăsat deoparte. Repeziciunea cu care se petrec lucrurile în lumea sa, aruncarea individului în situații perfect compatibile cu o scenă a teatrului de marionete ne arată că autorul poate să creioneze arbori decizionali pentru personajele sale, asupra cărora ele nu au nicio putere.
Cartea poate fi comandată aici: Editura Polirom