de Alina ROINIȚĂ
Cartea lui Ioan Groșan, o ediție recentă apărută la editura Polirom în 2017, ca o continuare a primei ediții Lumea ca literatură. Amintiri, din 2014, reprezintă o serie de întâmplări și amintiri din viața autorului după cum el însuși precizează încă de început, într-o scurtă introducere: „îndemnurile unor prieteni în care am deplină încredere m-au determinat să aștern din nou pe hârtie alte și alte întâmplări și amintiri ce, cum am mai spus, nu pot să fie ficționalizate, căci ele au farmecul lor intrinsec, se constituie ele însele într-o literatură […]”.
Cartea este alcătuită din douăsprezece articole succinte care cuprind întâmplări din perioade diferite, urmate de cuprins și de o scurtă bibliografie. Un aspect surprinzător al cărții nu este atât informația transmisă, cât modul umoristic în care cea din urmă este prezentată de autor; astfel, unele amintiri poate nu conțin neapărat o bogăție biografică, însă cuprind detalii necunoscute care sunt prezentate într-o lumină umoristică.
Prima parte a cărții se intitulează De ce nu îl suport pe Chomsky și, la o primă vedere, deși cititorul s-ar aștepta la o serie de argumente și explicații pentru o eventuală aversiune pentru Chomsky, povestea este chiar foarte umoristică. Ioan și George Țâra locuiau într-un bloc plin de șobolani când, într-o zi, și tocmai în acea perioadă în care șobolanii își făcuseră casă acolo, Ioan cunoaște o domnișoară, Mela, pe care o invită la el acasă. După mai multe discuții – în care el stătea cu teama să nu apară vreun mamifer rozător – și după și mai multe pahare de pălincă, Mela îi spune că trebuie să plece să se întâlnească cu cineva să ia o carte care-i aparținea lui Chomsky. Astfel, deliciile erotice care-i fuseseră promise autorului au fost spulberate. La o întâlnire cu alți prieteni, de mai târziu, printre care și Virgil Mazilescu și însuși colegul său, George Țâra, Ioan a aflat că Mela se întâlnise, de fapt, cu George, însă și după întâlnirea cu acesta a plecat invocând același motiv, cartea de la Chomsky. După această întâmplare, autorul ironizează situația, spunând că pentru aceasta nu l-a iertat pe Chomsky și că nu i-a citit cărțile și că nici nu i le va citi vreodată.
În spiritul acestor amintiri, și celelalte povestiri fac referire la momente importante din viața autorului. Fie că este vorba despre amintiri nostalgice cu bunicul său care credea că societatea comunistă va fi salvată de americani, fie că se discută despre prietenii săi cu referire la pictori, sculptori, graficieni cărora le cere iertare, în același mod plin de umor, pentru o întâmplare banală, autorul își exprimă sentimentele de admirație și de nostalgie pentru vremurile de altădată.
Un alt articol interesant face referire la cum a început Ioan Groșan să capete notorietate scriind în revista Hustler apărută în anul 2000 pe piața românească. Cu mult haz, autorul își amintește cum, după ce a scris într-o revistă cu rubrici destinate adulților, a căpătat celebritate începând a fi salutat de către vecini ori de femeia de serviciu; acest lucru nu a fost de durată însă, dat fiind că mama lui Ioan a aflat despre articolul lui din revistă și, pe lângă el, văzând acele „imagini apocaliptice” l-a determinat pe Ioan, și nu cu greu, să renunțe în a mai publica în Hustler.
În același mod, celelalte articole, printre care O sinucidere ratată, Eros în socialism, Eugen Barbu și comerțul cu nutrii ori Concursul de Miss „Muncă, Tinerețe, Frumusețe”, Costinești, 1988 sunt prezentate cu mult haz, într-un spirit critic și cu o doză suficientă de ironie. Autorul prezintă anumite detalii din viața personală care altfel nu ajungeau să fie cunoscute. Ironia și umorul erau parte a vieții din perioada comunistă unde cele mai multe întâmplări au avut loc, iar acest aspect este reliefat pe tot parcursul cărții.
Într-un final, cartea se încheie în spiritul amintirilor cu Cenaclul din cer în care sunt adăugate, din ce în ce mai des, nume ale celor care au decis să nu mai scrie pentru noi. Memoriile lui Ioan Groșan constituie o delectare literară, relatate într-o oralitate umoristică și, pe alocuri, ironică, dintr-o perioadă despre care nu s-ar fi crezut a fi văzută cu atâta haz.