de Corina HAGIU
Ion Jianu, fin observator al subtilității vieții, jurnalist de meserie, realizează o serie de interviuri cu personalități contemporane, interviuri pe care le reunește cu acuratețe spre eternitate. În cartea Arta conversatiei cu Ileana & Romulus Vulpescu, jurnalistul prezintă patru inteviuri luate Ilenei Vulpescu în 1982, 2012, 2013 și 2015 și un amplu interviu luat lui Romulus Vulpescu în 1983 și publicat în 2016, cu adnotările soției, la editura Vremea.
Interviurile luate Ilenei Vulpescu de-a lungul timpului traversează două epoci diferie, înainte și după 1990, și au fost publicate pe rând într-un cotidian, o revistă și o carte. Dialogul din 1982 a apărut în fostul cotidian craiovean Înainte, iar celelalte în Gazeta de Sud, în revista Ramuri și în cartea lui Jianu, din 2014, În 1983 și 1992, premiul Nobel. Încă din agument, publicistul Ion Jianu aduce lămuriri rugăminților scriitoarei de a scrie cu î din i, așa cum a procedat începând din 1953, ocolind regulile impuse de Academia Română, iar â din a a fost recunoscut doar în cazul particular al numelui propriu România și al întregii sale familii lexicale.
La începutul cărții, în prefață, este prezentat cuplul Vulpescu de către Nicolae Iliescu, cu minuțiozitate, ca fiind, fără nicio îndoială, „unul dintre cele mai simpatice și mai originale cupluri scriitoricești din istoria noastră literară. Fini franțuziți, scriitori subțiri și de subțire, școliți perfect, talentați ca nu foarte mulți, cei doi sunt adeseori trimiși cam pe la colțul paginii. Motive? O anumită nonșalanță strigătoare la cer, purtarea unui chimono apretat când altă lume șade cu mâinile în șold, libertate de cuget, neacceptarea imposturii și a lui î din a” (p. 5). Nicolae Iliescu compară scriiturile celor doi cu restul literaților din aceeași perioadă și concluzionează că „Ileana și Romulus Vulpescu scriu articole de o mare finețe, poezii și romane după chipul și asemănarea talentului personal […] Că Vulpeștii sunt deștepți, e mai presus de orice fir de îndoială, cred că înșiși dușmanii cei mai freneteci ar fi capabili să recunoască una ca asta” (p. 6).
În primul interviu, dat în martie 1982, Ileana Vulpescu povestește cu nostalgia provincialului despre locul copilăriei, Bratovoiești, și despre viața de adult din capitală, care își păstrează centrul lumii „la noi, la Craiova”, un laitmotiv pe care scriitoarea obișnuiește să-l folosească de fiecare dată când se raportează la lume. Referindu-se la arta de a fi scriitor și de a transforma realitatea în metaforă, Ileana Vulpescu crede, cu tărie, că numai meșteșugirea minuțioasă a cuvintelor poate șlefui orice fapt într-o mare capodoperă și că „oricât de extraordinară ar fi realitatea unui scriitor, numai mintea lui o poate transforma în artă” (p.13). În aprilie 2012, Ion Jianu lansează o provocare Ilenei Vulpescu, și anume să vorbească despre propria condiție, adică despre condiția scriitorului într-o lume în care timpul se scurge mult mai repede. Astfel, într-un alt scurt interviu, scriitoarea vorbește atât despre importanța propriei sale lumi, a personajelor sale și a generației lumii scriitoricești din care a facut parte în tinerețe, cât și despre lumea culturală de astăzi care pare a o ocoli. Momentul celui de-al treilea interviu, în martie 2013, pare a fi un prilej cu ocazia căruia Ion Jianu dorește să afle cugetările scriitoarei despre posteritatea lui Marin Sorescu, cunoscută fiind apropierea dintre cei doi. Transparența dialogului dintre cei doi transpune cititorul în lumea soresciană și îi dă „suflul său românesc, care ne-ar face mai bine înțeleși de străini” (p.18). Interesantă este de observat subtilitatea celui de-al patrulea interviu, în care cei doi vorbesc despre cunoscuta „Artă a conversației” a Ilenei Vulpescu, despre debutul scriitoricesc („Scrisoare către un necunoscut”) și despre puterea cititorului de a valorifica fiecare creație artistică. Interviul se încheie cu o cugetare asupra sensului vieții și cu o privire retrospectivă asupra sinelui.
După cele patru interviuri ale Ilenei Vulpescu, urmează cel de-al cincilea, al lui Romulus Vulpescu, interviu care a fost luat în 1983, în prezența soției sale, și este publicat integral abia în Arta conversației cu Ileana & Romulus Vulpescu din 2016. Câteva fragmente din acest interviu au mai fost publicate atât în revista Ramuri, cât și în cartea publicistului Jianu, Interviuri pentru eternitate (Scrisul Românesc, 2002). Pe un ton familiar și într-o atmosferă relaxată, Romulus Vulpescu privește cu simplitatea și modestia omului trecut prin viață asupra tânărului încrezător și a propriului debut, într-o societate aflată sub „sigiliul” repercusiunilor comuniste. După ce debutul tânărului scriitor a fost întâmpinat cu critici foarte viguroase pentru simplul fapt că atunci „când ai nevoie de țapi ispășitori, nu-i cauți printre cei consacrați” (p. 33), aflat într-o perioadă neprielnică scriitorilor, Vulpescu își încununează debutul „vreo opt zile cu o valiză pregătită și cu obiecte mai de iarnă. Am zis că omul pleacă primăvara de acasă, dar se poate întoarce primăvara următoare … Lung e drumul Jiului, dar mai lung al Gorjului și mai lung al … zdupului!” (p. 35). Dialogul curge urmărind succesiunea evenimentelor și evoluția scriitorului. Sunt prezentați, astfel, anii studenției și relația pe care a stabilit-o studentul Vulpescu cu profesorii, în special cu profesorul Paul Cornea, relație plină de cordialitate și care a rămas pentru totdeauna.
Condiția scriitorului din perioada postbelică este prezentată ca obsedant de dură, pentru că „sunt obligat, ca să pot trăi, să fac tot felul de… lucruri, emisiuni la radio, care îmi mărunțesc timpul și mă înnebunesc” (p. 50). Cu toate acestea, Romulus Vulpescu reușește să străbată un timp nefavorabil literaturii, traducerilor, teatrului, lumii culturale, în general; destinul l-a proiectat într-un moment în care influența politică încearcă să stingă și ultima fărâmă de lumină rămasă în lumea literară. Romulus Vulpescu păstrează memorii la sertar, taie, modifică și scoate la lumină lucrări în momente propice.
Astfel, Romulus și Ileana Vulpescu au rămas unul dintre cele mai frumoase și autentice cupluri scriitoricești din istoria noastră literară. Publicistul Ion Jianu reușește, prin aceste interviuri, să le evidențieze personalitățile puternice și să ne „așeze” la masa dialogului, provocându-ne să ne (re)cunoaștem valorile autentice într-o societate aflată, de multe ori, în derivă. Aceste dialoguri susțin arta conversației inteligente, autentice, pline de tâlc pentru cititorul de azi.
Cartea poate fi comandată aici: Libris