de Alina PARTENIE
Cuvântul Meteora poate fi tradus ad litteram ca mijlocul cerului, suspendat în aer sau sus în ceruri! Și nu poate exista descriere mai sintetică a ceea ce simte călătorul care ajunge pentru prima dată la marginea Câmpiei Tesaliei și în Munții Pindului din Grecia de azi. În acest peisaj care îți taie răsuflarea făcându-te să te gândești doar la minunea creației naturii, există un loc în care natura s-a împletit armonios cu creația umană. Pe stâncile uimitoare, există al doilea centru monastic de mânăstiri ortodoxe din Grecia, după Muntele Athos. Dincolo de valoarea spirituală a acestuia, Meteora are și o valoare culturală recunoscută fâcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, încă din 1988.
Stâncile uriașe, compacte, cu înălțimi de până la 400 de metri veghează asupra împrejurimilor: cel ce ajunge în Kalambaka nu poate să nu fie uluit de stâncile ce par agățate de o mână invizibilă, făcând legătura dintre Pământ și cer, dintre aici și acolo. Te simți atât de mic, dar atât de privilegiat atunci când ajungi la Meteora, încât orice cuvânt devine prea neînsemnat pentru a descrie peisajul de acolo. Aceste ținuturi ce par de început de lume au fost completate de apariția unui centru monastic, căci, unde se puteau retrage pustnicii care căutau liniștea decât în mijlocul cerului de pe pământ? Astfel, stâncile ce par instabile pentru călător devin punți văzute spre ceruri. În acest fel, au apărut 24 de mânăstiri dintre care șase mai sunt funcționale azi, și anume: Marele Meteo, Varlaam, Sfânta Treime, Sf. Ștefan, Roussanou, Sf. Nicolae. Accesul se face cu dificultate, prin treptele tăiate în stâncă. Cel mai ușor se ajunge la Mânăstirea Sf. Ștefan, deoarece este situată pe un teren plat.
Povestea locului este una care a căpătat, cu trecerea vremii, o aură legendară. În secolul al IX-lea, un grup de pustnici greci a ajuns în grotele greu accesibile ale Meteorei. Ei au fost primii locuitori din aceste ținuturi neprimitoare în aparență și au continuat să trăiască aici până la ridicarea primelor așezăminte monastice. La înălțimi de circa 550 de metri, aceștia găseau libertatea solitudinii, întâlnindu-se doar în zilele de duminică și de sărbătoare, atunci când se rugau împreună într-o capelă construită la baza stâncii Dhoupiani.
La finalul secolului al XII-lea, se conturează prima comunitate monastică atestată în acele ținuturi, grupată în jurul bisericii Theotokos (Maica Domnului). Sfântul Athanasios este cel care a adus de la Muntele Athos, în anul 1344, un grup de călugări, punând astfel bazele mânăstirii închinate Maicii Domnului și devenite Mânăstirea cu hramul Schimbării la Față a Mântuitorului sau Marele Meteor. Centrul monastic s-a dezvoltat cu rapiditate, iar până spre sfârșitul secolului al XIV-lea au fost ridicate nu mai puțin de 20 de mânăstiri pe înălțimile Meteorei.
De atunci și până astăzi, regiunea Meteorelor a trecut prin multe transformări care au facilitat ca toate aceste ținuturi să devină accesibile turiștilor din lumea-ntreagă. Iată cum omul și natura își dovedesc, încă o dată, comuniunea în aceste locuri. Vizita la Meteore este una plină de sens: dincolo de admirația față de natură, pătrundem în vicisitudinile istoriei care nu au putut face să dispară nici chiar creațiile efemere, dar pline de semnificație, ale omului. Cu atât mai mult, stâncile care aduc cerul aici, printre oameni, vor exista mult după orice creație umană. Meteora este, așadar, una dintre minunile Eladei de astăzi.
sursă foto: Alina Partenie