Eric-Emmanuel Schmitt, 2013, Domnul Ibrahim și florile din Coran, traducere de Simona Brînzaru, București, Humanitas Fiction, p. 76.
Mihaela-Roxana Munteanu
Identitatea, un nume
„Pentru toată lumea sunt arabul din colț. În comerț, arab înseamnă că ții deschis de la opt dimineața la miezul nopții și duminica“ (p. 76), spune Moise, Momo, Mohamed, un evreu adoptat de un negustor musulman, un fiu cu doi tați: unul mort, altul cu amintirea mereu vie; Moise, Momo, Mohamed, moștenitorul băcăniei de pe Rue Bleue, al Coranului cu două flori uscate și al unei scrisori.
Moise, Momo, Mohamed, protagonistul unei cărți cu acțiuni care se succed cu repeziciune, care parcă aleargă de trecut, de evocarea unei copilării îndurerate și se adâncesc în liniștea băcănie lui Ibrahim și a dansului dervișilor. Și tocmai prin acest dans al dervișilor are loc împăcarea a ceea ce a fost cu ceea ce este, căci Momo ajunge să își accepte trecutul: să accepte fuga de acasă a mamei sale și sinuciderea tatălui biologic.
Jocul timp-spațiu-identitate
Dacă acțiunea cărții insistă asupra modului în care Momo evadează dintr-o copilărie dominată de suferință, fugind de comparațiile cu un pretins fiu mai bun, cerându-se adoptat de ,,arabul de pe strada evreiască“ (p. 11), domnul Ibrahim trăiește în umbra trecutului, pe care îl caută continuu: deschide în Franța o băcănie pe care o conduce după regula orientală a tocmelii, se pretinde încă însurat pentru a aduce la o formă materială amintirea soției moarte, întreprinde ultima călătorie a vieții sale în locurilor natale, la Istanbul. Astfel, se încredințează pământului din care s-a născut și căruia i-a dus atât de mult dorul în Franța, nu înainte de a i-l prezenta și fiului adoptiv, lui Momo, la fel cum prezinți un obiect de preț, vechi de generații, cu credința că cel căruia îl înmânezi îi va recunoaște cu adevărat valoarea. În acest punct, inițierea lui Momo în lumea băcanului Ibrahim cunoaște apogeul, căci, acum, Momo află originile celui pe care l-a ales drept tată.
Pentru a putea răzbate, Momo intră într-un joc cu propria identitate, însușindu-și amintiri și vieți diferite. Pentru tatăl biologic este Moise, un copil stângaci, de la care se dorea mereu mai mult. Tot Moise este și atunci când mama îl invocă, dar și când își amintește de o copilărie tristă și împovărată, guvernată de mustrările tatălui. În prăvălia băcanului, a primit numele de Momo, care a venit odată cu o nouă viață, cu un nou tată și cu mult optimism. Când îl reneagă pe Moise, când nu vrea să mai acorde nicio șansă trecutului și, mai cu seamă, amintirilor mai vechi cu mama, Momo este Mohamed. Ca adult, în relația sa cu mama, Momo este Mohamed, băcanul de pe Rue Bleue, o cunoștință a lui Moise.
Nu știu dacă textul atrage (sau mă atrage) prin felul în care este scris… Farmecul lui este dat, pentru mine, de lumea pe care o surprinde: de băcănia cu iz de bazar oriental, de agerimea minții unui negustor turc, având mereu o soluție pentru orice și o vorbă iscusită prin care să răstoarne mersul lucrurilor.
Aș sugera, pentru tirajele viitoare, o revedere a modului în care a fost redactat textul, pentru îndepărtarea erorilor gramaticale și de punctuație existente în prezent.
Cartea poate fi comandată aici: Libris
Comentariul meu: Întotdeauna să învețe să uite trecutul ierta pe alții. Indiferent de condiție, acceptă-ți originea și nu mai căuta o familie bogată în care să te forțezi. Din punctul meu de vedere, momo este cauza morții lui Ibraham Pentru că dacă nu avea de gând să se forțeze să fie adoptat de Mr. Ibraham, nu avea de gând să-i cumpere o mașină și să călătorească în alt oraș doar pentru că voia să-i facă pe plac lui Momo.
Pe scurt, uită trecutul, uită de alții cel mai expecially familia ta biologică și pentru a trece mai departe împreună.