Notre Dame, a noastră, a lumii întregi

de Alina PARTENIE

Incendiu la Notre Dame! Așa a sunat acum câteva zile mesajul cel mai scurt, mai cuprinzător și mai dureros din ultima vreme! Arde Notre Dame, totul pare un coșmar, un fake news. Cred că ne-am fi dorit cu toții ca știrea din seara zilei de 15 aprilie să fie un fake news, pentru cei care își doresc să caute senzaționalul. O știre macabră, la care nu ne-am fi gândit! De secole, Catedrala Notre Dame e acolo, simbol cultural, spiritual și turistic care nu părea să poată fi distrus de timp. Dar nu, de această dată, era real… Acoperișul și turla s-au prăbușit, cu ele mii de secole de cultură și spiritualitate universală. Cu Notre Dame încep și continuă multe dintre poveștile multor generații. Cine nu a auzit, oare, de Cocoșatul de la Notre Dame care ne-a fascinat pe noi și îi va fascina pe cei ce ne urmează nouă? Înainte de a o vedea, de a o vizita, catedrala pariziană este un simbol care a învins secolele, istoria și orice vremelnică graniță convențională.

Catedrala, situată în inima Parisului, în Ile de France, își întâmpină vizitatorii, circa 13 milioane anual… E călduroasă și primitoare, aglomerată, dar serile de primăvară pariziene sunt fascinante când le petreci pe lângă Notre Dame. E un punct de reper, cu timpul te obișnuiești cu el, își intră, practic, în rutină. Amâni, poate, descoperirea și vizitarea turlei pentru altădată, negândindu-te că poate exista și acolo un prea târziu.

O incursiune în istoria ei ne arată că, de fapt, construcția a început în 1163, catedrala devenind un simbol al arhitecturii gotice. Începuturile ei se găsesc în anul 1163, când, din iniţiativa episcopului Maurice de Sully şi în prezenţa Papei Alexandre al III-lea, se punea piatra de temelie pentru un monument, simbol al religiozităţii unor vremuri de mult apuse, în jurul căruia avea să se formeze, pe parcurs, Parisul pe care îl cunoaştem astăzi. Deşi altarul catedralei a fost sfinţit la 1182, monumentul inconfundabil de pe malul Senei a fost finalizat 68 de ani mai târziu, în 1250. Catedrala adăposteşte obiecte de o valoare inestimabile şi cu o vechime considerabilă. Relicvarul conţine inelul coroanei de spini a Mântuitorului, precum şi alte relicve care amintesc de patimile Domnului, cumpărate de regele Louis, în 1238. De asemenea, orga, datând de la 1730 şi restaurată la 1962, este şi cea mai mare din Franţa.  Vorbind despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă unle dintre marile opere de artă ale creștinătății. De exemplu, roza de sud, numită și La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament. De asemenea, binecunoscuta fațadă a catedralei are trei porți: poarta Judecății de Apoi, poarta Fecioarei Maria și poarta Sfintei Ana.

Dincolo de importanța culturală inegalabilă a catedralei din Paris, ea reprezintă un simbol care ne unește. Dincolo de obiectele de artă și de obiectele religioase care au dispărut sau au fost salvate, imaginea catedralei în flăcări ne va rămâne multă vreme întipărită. Turla ce a căzut în flăcări ca și cum nu ar fi fost ne-a făcut să ne dăm seama de cât de trecători suntem, de cât de nesemnificativi suntem, de focul care poate face să dispară tot ce am construit. Imaginea vie a catedralei va dăinui, va fi poate reconstruită și, curând, viața își va relua cursul în Paris și în lumea întreagă. Ne vom aminti mai rar, mai șters de Notre Dame. Nimic nu va înlocui, însă, fragilitatea istoriei: o istorie de veacuri ștearsă sub o flacără, într-o zi de 15 aprilie, o zi de luni, prima din Săptămâna Patimilor catolicilor.

 

sursă foto:  Alina Partenie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *