Ismail Kadare, 2021, Dimineți la Café Rostand. Motive pariziene, traducere de Marius Dobrescu, Humanitas
Alina PARTENIE
Un Paris al artiștilor
Cine nu a visat măcar o dată să ajungă în Paris? Cine nu și-a imaginat cum arată Parisul: ce se aude, ce se vede, ce se simte în una dintre capitalele cele mai căutate, dar care își redescoperă iarăși și iarăși farmecul? Cine nu a citit despre Paris, cine nu a văzut Parisul prin ochii cocoșatului de la Notre Dame? Sau ce artist boem nu a-ndrăznit să scrie despre Paris? Există un Paris turistic, un Paris mare, strălucitor, impozant, având turnul Eiffel și Champs Elysées în centru. Dar există și-un Paris al artiștilor, altul al visătorilor sau al poeților. În acest oraș care va fi mereu o sărbătoare, fiecare călător își găsește un punct de reper: fie un loc, o stradă, o imagine, un nume, există pentru fiecare om care ajunge acolo un nu știu care îl va chema de fiecare dată, mereu altfel, totdeauna fermecător.
Scriitorul albanez Ismail Kadare a obinut azil politic în Franța. Iată cum amintirea Parisului este filtrată prin lumina tulbure a unui estic, iar alegerea cafenelei Rostand nu este deloc întâmplătoare. Cafeneaua devine simbol al libertății refuzate în estul totalitar: libertate de a gândi, de a acționa, de a se dezvolta. Cafeneaua este și un bun loc de observație (obiectivă?!) a exteriorului. Unul dintre cele mai chic localuri pariziene, Café Rostand adună povești și intersectează destine. Deși acest volum de memorii, o scriere de frontieră apropiată de realitate, preia titlul uneia dintre povestirile care o compune, Ismail Kadare reușește cu entuziasm și cu mult curaj să ne poarte nu numai prin Paris, ci și prin Albania sau prin Rusia, de la întâlniri oficiale până la „Domnițele literaturii albaneze”, la „Baronul Groult” sau „Macbeth”. Or, autenticitatea ne va părea cu atât mai mare, cu cât undeva, cândva, apare și Emil Cioran.
O privire a Estului către Vest
Fiind o carte de memorii, paginile poartă amprenta sincerității, dar și a singurătății, căci pentru Ismail Kadare Parisul devine nu numai imaginea libertății, a eliberării, ci și a singurătății, nu numai a îndeplinirii unui vis, ci și a căutării unor răspunsuri. Prezintă transformările comunismului, dar și lumea albaneză postcomunistă. Dimineți la Café Rostand. Motive pariziene pare, câteodată, greu de citit: revenirile, interogațiile retorice, punctele de suspensie devin expresia unei căutări care găsește, pe hartă, un reper mai degrabă idealizat decât unul real: „Parisul, precum multe altele, face parte dintre locurile care, înainte de a-ți intra în viață, se află în conștiința ta”. Iar cititorul călătorește prin locurile simbolice ale Parisului, Jardin du Luxembourg, în arondismentele cinci și șase sau chiar, într-un mod suprarelist, își poate face asocieri imaginare: „Așteptând culoarea verde a semaforului, îmi plăcea să îmi închipui cum Julian Graq […] traversa bulevardul prin același loc ca mine”. Deși se conturează imaginea Parisului, tema politică, implicațiile nefaste ale comunismului în viața scriitorului, noile valori sugerate de la Moscova sunt prezente în paginile volumului de memorii din care doar Parisul îl poate scăpa.
Volumul lui Ismail Kadare ne pune în față o lecție dureroasă de istorie, o privire a Estului către Vest, de fapt, o privire către eliberarea din stereotip. Are și o valoare antropologică, fiind o privire atentă asupra unor locuri care pot schimba omul. Deși se îndepărtează adesea și devine un străin, Kadare se întoarce și către albanezii pe care îi numește cu fină ironie scandalagiii Europei sau către o lume cenușie, apăsătoare, dar plină de semnificații profunde. Puternică, dar și nostalgică, contemplatoare, dar profundă, privirea lui Kadare este cea a unui artist, mereu deasupra și dincolo de vreme sau de istorie. O lecție de istorie literară pentru fiecare dintre noi, mai ales că, asemenea lui Sisif, purtăm volens-nolens povara estului.
Cartea poate fi comandată aici: Libris