Alina PARTENIE
Povestea numărului π, de Pietro Greco, este o incursiune fascinantă în tainele unuia dintre cele mai celebre numere din istoria matematicii. Cartea urmează un parcurs cronologic, pornind de la concepția pe care Mesopotamia și Egiptul o aveau asupra acestui număr, urmând metoda lui Arhimede din Siracuza, matematica în Grecia clasică, școala elenistică, dar și alte părți ale lumii, cum ar fi India, China sau țările islamice. Europa descoperă numărul π abia în perioada Renașterii, oprindu-se asupra unor importanți oameni de știință care au analizat numărul 3,14, printre care Isaac Newton. Mai aproape de prezent, autorul se oprește asupra numărului π în era calculatoarelor, iar ultimul capitol este cel care face din „π superstar”.
Povestea numărului π a început acum mai bine de trei milenii, cu mult înainte de Arhimede, cel care l-a formulat cât mai aproape de valoarea din prezent și i-a oferit o modalitate mai simplă de calcul. După cum ne prezintă, pe larg, Pietro Greco, mesopotamienii s-au apropiat cu calculele lor de valoarea de azi (3,125) și au avut ca metodă de calcul înscrierea unui poligon într-un cerc, în vreme ce egiptenii au ajuns la valoarea de 3,160.
Următoarea civilizație care se ocupă de studiul matematicii este cea a Greciei clasice , deoarece „în Atena lui Pericle se respiră aer și matematică (în plus față de aer și filozofie sau aer și artă)” (p.39). Pietro Greco ne poartă, astfel, subtil, prin liceul lui Aristotel sau prin școala lui Platon. Școala elenistică, la rândul său, prin Apoloniu, se interesează de o valoare cât mai precisă a numărului π, utilizând metoda lui Arhimede prin care ajunge la o valoare a acestuia: 3, 14167. Mai departe, spațiile orientale, și anume India, spațiile islamice, China, oferă modalități mai precise de calcul ale numărului π. În secolul al V-lea, chinezii au fost cei care au stabilit o metodă mai clară de calcul, obținând o valoare a cărei precizie va fi depășită abia unsprezece secole mai târziu. Valoarea aproximată cu patru zecimale de 3,1415 descoperită în lumea islamică este cea folosită și astăzi.
În epoca modernă, Renașterea este cea care readuce în discuție valorile numărului π, iar în secolul al XVIII-lea, „π devine π”, deoarece în acest secol π este ales ca simbol pentru o anumită valoare numerică egală cu perimetrul cercului de diametru 1. Mai departe, în era calculatoarelor, apar „vânătorii de zecimale”, astfel încât, în 2010, Nicholas Sze, de la Yahoo!, „a anunțat că a calculat primele 2 milioane de miliarde de zecimale ale lui π lăsând să lucreze 1000 de calculatoare timp de 23 de zile” (p. 138), calcul interesant, dar, așa cum menționează Pietro Greco, fără utilitate practică. π este un număr irațional și transcendent, având o infinitate de zecimale. La final, π ajunge superstar: îi este dedicată o zi oficială, 14 martie, având și o poezie care îi este dedicată, semn că a devenit mai mult decât o constantă în matematică care produce o fascinație continuă în lumea întreagă.
Povestea numărului π conduce cititorul prin istoria matematicii, dar și prin civilizații dintre cele mai îndepărtate, fiind o ocazie pentru autorul cărții de a-și arăta spiritul erudit, înclinația spre detaliu, dar și dorința de a transpune știința pe înțelesul tuturor. Astfel, cartea poate fi considerată o istorie culturală a numărului π, care merită citită, recitită și transmisă mai departe, numărul π fiind una dintre întrebările la care căutăm vremelnic răspuns. Pe parcursul cărții care cuprinde detalii dintre cele mai interesante, cititorul este chemat să își recâștige curiozitatea, punându-și din ce în ce mai multe întrebări.
Cartea poate fi comandată aici: Libris