Ținutul mareelor sau unde apa își ia tributul

Beniamin B.

Phillippa Gregory, 2021, Ținutul Mareelor, Iași, Polirom, 512 p.

E greu de imaginat cum ar fi arătat o revistă cu super-eroi în Anglia secolului al XVII-lea, un regat aflat într-o profundă convulsie politică și socială, cauzată de un rege belicos. Romanul Phillippei Gregory, însă, poate fi considerat o adevărată pepinieră de personaje potrivite pentru așa ceva. Cartea este scrisă cu o deosebită iscusință de a anima și răscoli emoții, similară unui carusel greu de oprit. Molcom și aproape agasant de descriptiv în primele peste 100 de pagini, romanul o aduce în prim-plan pe Alinor, o tânără mamă de 27 de ani cu doi copii, care trage după sine destinul întregii comunități din care face parte, asemenea unui pescar ce-și poartă plasele în ape puțin adânci. Transpusă în anul 1648 și întinsă pe 8 luni în perimetrul insulei Selsey, aproapte de orașul Chichester, acțiunea romanului aduce la un loc o salbă de personaje înzestrate cu abilități bine articulate, personaje cu o debordantă voință individuală. Cei doi copii ai lui Alinor – Alys și Robert –, fratele Ned, soțul dispărut, preceptorul – preotul spion James Summer –, nobilul comunității și vecinii înstăriți își întrepătrund destinele cu atât de mult patos, încât ajung să stabilească criterii greu de imaginat pentru a valida însuși dreptul la viață. Apar numeroase personaje episodice, dar inserarea lor nu îngreunează lectura, ci dimpotrivă, aduce clarificare și suspans din belșug.

Ar fi nevoie de multe pagini scrise pentru a reda cu acuratețe toate intrigile acțiunii, într-atât de generoasă este autoarea în acest sens. Pe scurt, Alinor, o femeie ce își asumă pe deplin condiția de soție cu doi copii, părăsită de un pescar violent și alcoolic și cu o stare materială cel mult precară, cercetează semnele nopții de Sânziene pentru a se întâlni cu fantoma soțului pe care și-l dorește decedat pentru a redeveni liberă. În locul nălucii izbăvitoare, se întâlnește cu James Summer, spion al regelui Carol I, venit pe ascuns din Franța și care caută în toiul nopții adresa casei conspirative unde urma să fie găzduit sub acoperirea de preceptor și preot al Noului Model. Alinor îl adăpostește în hambarul soțului dispărut și, în scurt timp, se trezesc protagoniștii unei idile abisale și imposibil de concretizat în căsătoria spre care ambii vor tânji cu ardoare. Odată cu apariția unei sarcini, sentimentele celor doi se antagonizează și devin iremediabil conflictuale.

Sub o permanentă amenințare a unui proces pentru vrăjitorie, Alinor își țese un univers de scenarii pentru a disipa intrigile și provocările vecinilor circumspecți față de orice asociere cu „aurul zânelor”. Dispariția soțului (care nu decedase și, spre deliciul cititorului avid de suspans, apare într-un moment cheie din roman), moartea cumnatei în ziua nașterii singurului ei copil, cunoștințele de a folosi ierburi de leac și faima de moașă neautorizată, cunoașterea cărărilor din Mlaștina Spurcată chiar și pe timp de noapte, zvonurile că Alys și Rob, copiii ei, ar fi rodul împreunării ei cu ființe supranaturale din cerul zânelor și multe alte zvonuri îi întăresc determinarea de a-și croi o viață mai bună și de a-și ajuta copiii să părăsească umila colibă în care au copilărit. Pentru tăinuirea identității preceptorului James Summer, devenit iubitul ei clandestin, primește atât recompense financiare, cât și favoruri profesionale pentru fiul ei, până la a-i asigura ucenicia la un farmacist din oraș.

Dar dorința de a-și depăși cu orice preț condiția este mai degrabă preluată de fiica acesteia, îndrăgostită de fiul unui fermier cu care ajunge să se căsătorească. Costul imens al zestrei pe care Alinor trebuie să îl plătească pentru fiica ei o determină pe aceasta din urmă să fure economiile stăpânei la a cărei fermă lucra zilnic. Pusă în fața dovezilor chiar în ziua nunții fiicei sale, Alinor ia fapta asupra ei, iar asta o trimite pe eroina romanului la cumplita încercare de a fi judecată pentru vrăjitorie. Legată de roata unei mori de apă, trebuie să supraviețuiască timp de două rotiri complete fără a se îneca, aceasta pentru a nu-și osândi fiica la spânzurătoare, dar și pentru a ține ascuns numele tatălui pruncului pe care îl purta în pântece. Iubitul ei, preceptorul spion care pierduse războiul invizibil și devenise un om liber de sarcini, face tot posibilul să fie propusă această validare macabră pentru a evita spânzurarea. Mă voi opri aici cu rezumatul, finalul ordaliei fiind unul oarecum previzibil. Previzibil în orice direcție. Din perspectivă narativă, cartea este savuroasă, allegro-vivace, cu mireasmă de sacâz ars, gamă minoră.

Perioada în care este plasată acțiunea romanului este una în care întreaga Anglie sucomba sub greutatea conflictului dintre rege și Parlament, aceștia din urmă adjudecându-și izbânda, ocazie cu care a încetat monopolul Bisericii Anglicane asupra opțiunii religioase. Pe lângă o excepțională desfășurare de evenimente minore pentru ecuația istorică, dar decisive pentru Alinor și copiii ei, Ținutul Mareelor este o veritabilă ancoră pentru îmbogățirea culturii generale. De la momentul în care fuga regelui devine prioritară pentru James, narațiunea devină precipitată, iar planurile alternează tot mai rapid: Ținutul mareelor, Londra, Douai (Franța), Haga. Astfel, pe lângă elemente veritabile de istorie, cititorul ajunge să devină familiar cu vestimentația, superstițiile, legislația, bucătăria și ocupațiile vremurilor și locurilor din Anglia secolului al XVII-lea.

Concluzia zbaterilor politice și religioase în jurul cărora gravitează multe elemente descrise în carte se scrie tot în Ținutul mareelor, locul în care toți protagoniștii cărții se găsesc la final. Un ținut al crepusculului vieții, un ținut care nu este nici apă, nici uscat, nici lumesc, dar nici un loc al zânelor, un tărâm al necunoscutului pentru cei pe care firul narativ al vieții i-a aruncat acolo. Un ținut din care nu se poate evada decât cu ajutorul unui bac tras cu o sfoară sau ocolit pe drumuri lungi. Un meleag în care apa își ia tributul înghițind cărările mișcătoare pe timp de zi, iar după lăsarea întunericului deschide o lume neguroasă, aidoma lumii de dincolo, unde malurile mărginite de stuf se transformă în porți de trecere către acest tărâm. O trecere asumată fără durere și zbatere de către locuitorii insulei, o plecare către ape adânci și veșnice.

Cartea poate fi comandată aici: Editura Polirom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.