de Alina PARTENIE
Ce-ar fi să îți construiești identitatea printr-o călătorie, căutând detectivistic și curios urme ale propriei identități într-un oraș străin? Ce-ar fi dacă, ajungând în Paris, ți-ai rezerva o zi pentru a te simți român acolo?
Vei începe, probabil, cu centrul Georges Pompidou, acolo unde vei găsi atelierul lui Brâncuși sau Brancusi (așa cum îi spun francezii). Nu e exact în centrul Pompidou, e situat lângă acesta și conține mărturii ale creației lui Brâncuși strânse laolaltă. Toată arta brâncușiană a fost lăsată prin testament statului român, dar acesta a refuzat-o sfidător. Tot în centrul Pompidou vei găsi alte mărturii ale prezenței românești, precum tabloul La blouse roumaine al lui Henri Matisse sau imagini ale avangardei legate tot de români prin Tristan Tzara, Victor Brauner sau Marcel Iancu. Cu Brâncuși te vei întâlni și în stația de metrou Madeleine, prin sculptura La prière (Rugăciunea) care merită câteva momente de contemplare dincolo de tumultul metroului parizian.
Pe cealaltă parte a Senei, dacă ocolești turnul Châtelet și Notre Dame, la câțiva pași de kilometrul zero al Parisului, și anume librăria britanică Shakespeare and Company, vei descoperi Théâtre de la Huchette. Un teatru mic, căruia nu îi vei da importanță decât după ce îi vei afla istoria. Aici, în sala mică cu o atmosferă de epocă, se joacă neîntrerupt piesele lui Eugen Ionescu încă de când le-a scris. Din 1957, săptămână de săptămână, Cântăreața cheală și Lecția sunt acolo, urmărite deopotrivă de francezi și de alte naționalități. Și tot vorbind de Eugen Ionescu, te aștepți probabil să îi regăsești și pe Emil Cioran și Mircea Eliade, trecând prin locurile în care, altădată, Jean Paul Sartre și Simone de Beauvoir își dădeau întâlnire pentru a se opri la Café de Flore. Dar Sartre se întâlnea aici și cu Cioran, în anii războiului; de asemenea, Mircea Eliade venea deseori în același loc. Din intersecția care desparte Café de Flore de Les deux Magots poți ajunge la Rue Saint Sulpice. Acolo, un basorelief amintește de destinul Iuliei Hasdeu, cea care a fost studentă la Sorbona la doar 16 ani și a murit în Paris doi ani mai târziu. Aproape de cafenele, drept din elegantul bulevard Saint Germain poți căuta alte urme ale prezenței românești la Paris. Pe strada Odéon, la numărul 21, a locuit pentru o vreme Eliade, iar la terasa de peste drum, La Méditeranée, se întâlneau Eugen Ionescu, Mircea Eliade și Emil Cioran. În apropiere, se află teatrul Odeon unde s-a jucat premiera piesei Rinocerii a lui Eugen Ionescu.
Din Paris nu putea lipsi nici Mihai Eminescu. Din Saint Michel către Rue des Écoles, față în față cu Collège de France, aproape de Sorbona și de catedrala românească, statuia lui Eminescu dăinuie alături de versul din Odă (în metru antic): „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”. Mai departe, pe aleile din cimitirul Montparnasse îl vei întâlni pe Constantin Brâncuși (Sărutul apare pe un monument funerar), Emil Cioran sau Eugen Ionescu. Atâtea povești și nostalgii se reîntâlnesc și în Cimitirul Père Lachaise, unde îl vei găsi pe George Enescu, printre alți artiști și scriitori. La Théâtre du Châtelet, Enescu a debutat la 16 ani cu Poema română, revenind mai târziu în același loc și cu Rapsodiile.
De Paris se leagă istoria exilului românesc, despre care merită vorbit din ce în ce în mai mult. Alte două puncte de interes sunt reprezentate de casa în care au trăit Virgil Ierunca și Monica Lovinescu și de librăria pariziană La 25e heure al cărei nume amintește de romanul lui Constantin Virgil Gheorghiu, unul dintre cele mai vândute romane românești din străinătate. Descoperirea urmelor românești la Paris este un exemplu al modului în care culturile pot lega și reuni identități.
www.promptmedia.ro