„Vă imaginați cât de roditor ar fi sistemul de educație dacă ar fi atât de bine pregătit ca acest training?”

Alina ROINIȚĂ și Beniamin B.

„Vă imaginați cât de roditor ar fi sistemul de educație dacă ar fi atât de bine pregătit ca acest training?” Așa a arătat evaluarea uneia dintre participantele la primul training, din cadrul unui proiect dezvoltat sub egida Programului Erasmus+. Trainingul, ce a avut loc în luna octombrie 2019, a urmărit să formeze un număr de 12 participanți (profesori, lucrători de tineret, consilieri, psihoterapeuți), care să adopte metode specifice educației preventive în grupurile de tineri cu care lucrează în mod curent (în unitățile de învățământ, ONG-uri, cluburi de tineret etc.).

Conform Institutului de Sănătate Publică din România, aproximativ 84% dintre băieții și 12% dintre fetele cu vârsta de până la 16 ani au consumat alcool cel puțin o dată pe parcursul anului 2018. Educația preventivă, alături de politicile publice din zona de sănătate și formare profesională, devine o chestiune de actualitate pe zi ce trece, fapt recunoscut tot mai mult atât de autorități, cât și de mediul ONG. Unul dintre demersurile private care abordează acest punct nevralgic este proiectul Prevention++, o inițiativă marca Erasmus+, ce promovează educația preventivă împotriva adicțiilor (tutun, alcool și droguri ușoare). Proiectul a demarat în luna Iulie 2019 și se află în primul semestru de implementare, fiind coordonat de Asociația Idei și Proiecte pentru Tineri Activi din Oradea.

În prima parte a trainingului, abordarea a urmărit atât o scurtă prezentare teoretică, pentru a arăta principalele surse de dependență, substanțele care creează dependențe și efectele acestora, cât și o parte practică mai amplă, cu multe sesiuni interactive. Interesul pentru acest proiect a fost unul ridicat încă de la început, cu precădere din zona învățământului preuniversitar, semn că abuzul de substanțe este un subiect critic în rândul adolescenților din toată țara. În plus, derularea unui număr tot mai ridicat de campanii de educație preventivă întărește nevoia unei intervenții coordonate la nivel național, poate chiar de către Guvern, în cooperare cu mediul ONG.

Conținutul trainingului a trecut prin mai multe etape de planificare. Prin comparație cu o lecție la clasă, în educația nonformală, accentul cade, în primul rând, asupra strategiilor de transfer al informațiilor. Metodele sunt testate dinainte de a fi aplicate cu grupul țintă tocmai pentru a se vedea gradul de eficiență al acestora. În al doilea rând, conținutul activităților este strict legat de viața participanților și este adecvat vârstei și cerințelor speciale, care trebuie bine cunoscute înainte. În plus, multe dintre activități utilizează arta dramatică, prin care participanții vor îmbrăca roluri în situații distincte, pentru a experimenta pe propria piele consecințele acțiunilor lor. Desigur, există și posibilitatea de a observa din afară cum se derulează o situație de viață, pentru a avea mai mult timp de reflecție asupra comportamentului celorlalți. Evaluarea și autoevaluarea după fiecare activitate sunt absolut necesare pentru a putea îmbunătăți conținutul didactic – dacă este cazul.

În a doua parte a trainingului, participanții au devenit formatori, punând în practică tot ceea ce au învățat în zilele precedente. Rezultatele au fost, clișeic spus, neașteptate! Grupul din acest training a pătruns cu totul în lumea educației preventive timp de o săptămână, indiferent de experiența profesională, selecția lor fiind una foarte riguroasă. Indiferent că am simulat o clasă de adolescenți, rolul unui terapeut sau al unui educator, toate persoanele au fost implicate total, fapt rar întâlnit în activitățile educaționale internaționale.

Evaluarea participanților a fost urmată de sesiuni de reflectare, iar per total trainingul a fost perceput ca una dintre cele mai productive experiențe, cu un vibe neașteptat! Prevention++ a adus în rândul participanților inspirație, recunoștință, înțelegere, energie și, nu în ultimul rând, deschidere spre interculturalitate. Conform evaluării lor, impactul proiectului i-a determinat să se simtă mai bogați în cunoștințe, mai înțelepți și mai încrezători în dezvoltarea unor activități de educație preventivă cu adolescenții. Când nu știi unde va duce drumul, poți să te bazezi pe propriile tale abilități sau, după cum ar zice unii, pe propriile valori. „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!” (Gandhi). Ce se va întâmpla mai departe? Cei 12 participanți în acest training au început, pe de o parte, să lucreze cu elevii și tinerii din grupurile lor țintă și, pe de altă parte, să formeze o altă persoană în acest sens, pentru a transmite mai departe toată această inițiativă de prevenție împotriva adicțiilor. Aceasta ne dorim să obținem prin educația nonformală, de aceea, am început cu o picătură din ocean: să prevenim pentru a nu trebui să intervenim!

 

sursă foto: Asociația Idei și Proiecte pentru Tineri Activi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *