Alexandru VLAD
Stelian Tănase, 2022, „Istoria căderii regimurilor comuniste”, Pitești, Publisol, 720 p.
Voi începe prin a-i atenționa pe cititori că, în rândurile care urmează, voi prezenta o carte care nu este nici pe departe una nouă. În prima ediție, aceasta a apărut încă din anul 2009 la editura Humanitas, purtând același titlu, „Istoria căderii regimurilor comuniste”, însă având pe atunci și subtitlul „Miracolul revoluției”.
O carte bilanț?
Voi continua prin a atrage atenția că acest lucru își are importanța sa, căci cartea este într-o anumită măsură nu numai opera autorului său, ci și produsul unui anumit context. În anul 2009, s-au împlinit 20 de ani de la cădere comunismului în Europa de Est. A fost un moment festiv, dar și un moment de de bilanț și tocmai de aceea mulți istorici din țări fost comuniste au simțit atunci că este oportun să se aplece din nou asupra anului 1989, un veritabil „annus mirabilis”, Stelian Tănase fiind numai unul dintre aceștia. Dintre toate aceste demersuri, m-aș opri asupra unui polonez care este cunoscut deja publicului românesc datorită unei traduceri de la editura Polirom, carte la care m-am gândit de multe ori pe măsură ce am citit „Istoria căderii regimurilor comuniste”.
În anul în care Stelian Tănase își publica la București cartea pentru întâia dată, un grup de tineri istorici polonezi publica la Varșovia un volum colectiv intitulat „Toamna Națiunilor”. Cartea conține șase capitole, fiecare fiind scris de câte un alt autor și tratând câte o altă țară comunistă. Cele șase țări sunt Polonia, Ungaria, RDG, Cehoslovacia, România și Bulgaria. Demersul este unul, în primul rând, comparativ, urmărind să stabilească tipare, dar să și sublinieze excepții, abateri, particularități. Celor care au citit deja cartea țin totuși să le amintesc că la Stelian Tănase nu vor găsi pur și simplu o altă versiune despre exact același subiect. Autorul român își propune să discute mai multe evenimente, mai multe țări (inclusiv Albania, Bulgaria, Iugoslavia, URSS însăși, Republica Populară Chineză). Este evident că vrea să ne prezinte o narațiune unificată, o poveste unitară, nu doar să aducă laolaltă mai multe narațiuni despre câteva state, iar aceasta pentru că ele sunt însăilate și trebuie privite ca un tot. Firește că nu a putut niciodată suplini întru totul competența istoricilor specializați în istoria comunismului din țările tratate de fiecare în parte, dar nici nu cred că și-a propus așa ceva. Ba mai mult, spre deosebire de lucrarea colectivă a istoricilor polonezi, cartea lui Stelian Tănase prezintă totuși avantajul de a fi fost gândită de o singură minte, de a beneficia de o concepție coerentă și de un stil unitar.
Punerea în scenă
În aproape 700 de pagini și opt capitole, autorul ne trece, rând pe rând, prin povestea fiecărui regim comunist care s-a prăbușit în anul 1989. Momentul cu care își începe narațiunea poate părea, la prima vedere, ales în mod arbitrar. Este vorba despre începutul invaziei sovietice a Afganistanului, petrecută în anul 1979. Acest pas în spate este, de fapt, foarte nimerit. Așa cum va reieși pe parcursul cărții, faptul că URSS a fost absorbită într-un foarte lung, epuizant, costisitor și demoralizator conflict în Afganistan a pregătit terenul pentru politica de dezangajare a sovieticilor din Europa de Est. Fără implicarea în Afganistan, poate că politicienii sovietici ar fi fost mai dispuși să le ofere sprijin liderilor comuniști din țările-satelit. Desigur, pentru a rotunji demersul, sfârșitul depășește și el cadrul cronologic anunțat, urmărind statele foste comuniste în primii ani ai tranziției.
Este lesne de observat că există câteva fire roșii care străbat lucrarea lui Stelian Tănase. Mai întâi, numele lui Mihail Gorbaciov, căruia i se dedică un întreg capitol, al patrulea, intitulat chiar „Factorul Gorbaciov”. Decizia fermă a acestui politician sovietic de a nu interveni în sprijinul guvernelor comuniste din țările-satelit ale Europei de Est când acestea au început să fie contestate și puse în dificultate de greve, manifestații și proteste a reprezentat contextul prielnic pentru valul schimbării și pentru revoluțiile pașnice (mai puțin în România, iar cititorul va afla de ce).
În trena lui Gorbaciov vin conceptele de „perestroika” (restructurare) și „glasnost” (transparență) care au schimbat radical viața politică din Uniunea Sovietică după 1987 și pe care Kremlinul a încercat să le exporte și spre țările-satelit. Receptarea lor în țările est-europene a fost per ansamblu sub așteptări, întrucât chiar și regimuri comuniste care depindeau într-o foarte mare măsură de Moscova (precum cel est-german și cel bulgar) s-au găsit pentru prima dată în opoziție cu stăpânii de la Kremlin. Însă comuniștii de la Budapesta și Varșovia au fost receptivi la acest nou val de reformă, iar asta a fost suficient să schimbe cursul evenimentelor.
În România, însemnătatea lor este mai puțin înțeleasă, poate chiar prea puțin. Mi se pare că acest este o consecință directă a felului în care Ceaușescu s-a opus vehement amândurora. Dictatorul român a înțeles limpede pericolul mortal pentru propriul regim pe care cele două concepte îl reprezentau. Din dispozițiile lui Ceaușescu, populația din România a fost izolată mediatic de URSS în ultimii ani de regim, drept pentru care aceasta a aflat foarte puțin despre planurile sovietice de restructurare și transparentizare și despre efectele pe care acestea au început să le producă în URSS, Polonia și Ungaria. Cartea lui Stelian Tănase reușește să umple tocmai acest gol de memorie, cunoaștere și înțelegere.
Nu în cele din urmă, ar trebui să invoc și cuvântul criză, care are în carte cel puțin câteva sute de ocurențe. În anii ’80, comunismul european ajunsese într-o stare de avansată de decrepitudine morală, epuizare, stagnare economică, lipsă de imaginație și, mai ales, de legitimitate politică și socială. Autorul subliniază în repetate rânduri că, în 1989, nu au căzut niște regimuri solide, puternice, capabile să ofere bunăstare și să apere interesele individuale sau de grup ale cetățenilor lor. Odată intrate în criză la sfârșitul anilor ’70, rămăsese doar o chestiune de timp până când aveau să fie înlăturate.
Țin să subliniez totuși și câteva minusuri ale acestei cărți. Prima și cea mai supărătoare ar fi o suită de repetiții. Desigur că există o sumă de concepte-cheie și de nume proprii care reapar sistematic de-a lungul textului pe bună dreptate. Însă nu la acelea mă refer, ci la acele fragmente care se găsesc la o distanță de una-două pagini unul de altul, formulări ușor diferite ale aceleiași idei și care par mai degrabă niște scăpări stilistice destul de ușor corijabile. A doua ar fi saltul cronologic pe care uneori autorul îl face în prezentarea evenimentelor. Voi invoca aici chiar capitolul I al cărții în care narațiunea trece mult prea brusc de la evenimentele din Afganistan din 1978-1979 la alegerea lui Gorbaciov și dificilul său mandat la cârma Uniunii Sovietice în 1985-1991. Sunt sigur, însă, că la o nouă ediție se pot lesne aduce îndreptări în ambele privințe.
Iar acum, întrebarea cea mai importantă: Cui prodest hic liber?
Cel mai mult cred că celor care nu au fost martori direcți ai evenimentelor anului 1989. În această categorie intru și eu. Stelian Tănase nu se limitează la a nara și comenta în ordine cronologică faptele petrecute în 1989. În cazul tuturor statelor discutate, acesta schițează mai întâi instaurarea regimului comunist din acea țară, măsura în care a fost acceptat sau respins de populație, particularități ale stilului de conducere, condițiile de trai din fiecare țară-satelit. Toate constituie informații valoroase pentru tinerii curioși să înțeleagă în ce fel arăta comunismul din România, dar mai ales din celelalte țări.
Această istorie, însă, le este nu mai puțin utilă chiar și celor care au trăit în România anul 1989, având pe atunci o vârstă matură. Din punct de vedere informațional, până la Revoluția din decembrie, peste RSR trona un uriaș clopot de sticlă care împiedica știrile străine să ajungă la cetățenii săi în timp real. Din multele mele discuții cu cei care erau tineri adulți pe atunci, am constatat că ei nu cunosc cele mai multe dintre evenimentele petrecute în celelalte state comuniste și, mai ales, ordinea lor, succesiunea rapidă și necruțătoare cu care ele au măturat regimurile comuniste din Europa de Est unul câte unul. Măcar pentru restabilirea cronologiei și tot cred că le-ar fi și acestora utilă această carte.
Chiar dacă a trecut peste ea mai bine de un deceniu, putem spune că a îmbătrânit bine. Narațiunea istorică propriu-zisă, adică armătura de evenimente și fapte, rămâne validă, chiar dacă de la prima publicare și până astăzi cunoștințele despre anumite amănunte au sporit. Însă chiar mai valoroase cred că sunt judecățile și aprecierile autorului cu privire la cauze, mentalități, persoane și idei, aproape toate trecând cu bine proba timpului. Din această perspectivă, găsesc nimerită inițiativa editurii piteștene Publisol de a readuce în atenția publicului românesc această carte pe nedrept uitată în ultimii ani.
Cartea poate fi comandată aici: Libris