„Hristos a Înviat din morți cu moartea pre moarte călcând/Și celor din morminte viață dăruindu-le” se aude pretutindeni zilele acestea. Sunt zile cutezătoare, senine și luminoase, căci ce poate să fie mai luminos decât Lumina Învierii tuturor? Lumină ce ni se dă ca pavăză și scut biruitor, ca nădejde, credință și dragoste. Unii am fi pășit dincolo de zidurile Bisericii, căci ce poate fi mai înălțător decât să te bucuri de Viața cea adevărată doar împreună, în comunitate și în comuniune, în zumzet și în cântări? Ne-am fi bucurat împreună de vestea cea mare a lumii. Deși sunt zile altfel față de cum ne-am obișnuit, comuniunea nu ne-am pierdut-o, nici bucuria și nici credința în Înviere.
În ziua Învierii, în miezul zilei, în bisericile noastre, are loc A doua Înviere, slujbă specială și răscolitoare, în care Sfânta Evanghelie este vestită în mai multe limbi. Peste tot răsună cuvintele Mântuitorului și parcă azi avem nevoie, mai mult ca altădată, de un Cuvânt și o Lumină comună lumii întregi. Anul acesta, ascultăm glasurile fluturilor, ale vișinilor înfloriți, ale salciei crude de peste drum. Ascultăm și trăim. În vremurile tulburătoare ale pandemiei, simțim mai mult ca oricând că nu suntem niciodată singuri, căci a înviat Hristos, bucuria noastră.
Poate că este o Înviere mai tăcută, mai senină, mai sinceră, dar ne rămâne certitudinea că doar prin Ea putem ieși biruitori! Cu siguranță, „Hristos a Înviat!” va răsuna mai cutremurător și mai profund. Să luăm cu noi candela Învierii pe care să o avem vie în suflet, să o purtăm în inimi permanent, neuitând nici de jertfa, nici de patimile mântuitoare, nici de Iisus ce an de an își poartă crucea spre Golgota și nici de tâlharul mântuit. Nu sunteți singuri, pare că ne șoptește tainic Hristos cel înviat, dar prea curând uitat în cotloanele oboselii, ale rutinei, ale unei vieți cotidiene cu mize efemere și cu greutăți închipuite. Ni se pare că trăim timpuri tulburi, dar de ce? Ce am conștientizat acum și nu știam dinainte? Nu știam, oare, că suntem efemeri, fragili, pentru că, asemenea cuvintelor psalmistului David, „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori”. „Hristos a Înviat!” și pentru noi, pentru fiecare și pentru toți în comuniune, „zicând femeilor mironosițe: Bucurați-vă”!
Alina PARTENIE
E seara Învierii și, mai mult ca niciodată, o simt ca fiind mult mai pătrunzătoare. Pentru prima dată în viață, Veșnicia are să fie întâmpinată acasă, în liniște, și nu acolo unde m-am obișnuit să-l întâlnesc pe Cel care ne-o aduce în fiecare an și în fiecare clipă. Drumurile îs pustii, liniștea s-a revărsat în jur, însă pacea din suflet mă tot încearcă. De această dată, am aprins candela, am deschis o carte de învățătură și am așteptat să urmăresc slujba de la Biserica mea. Biserica, mireasa lui Iisus! Așa a început Sâmbăta Mare, ziua dinainte de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Cu bucurie în suflet, cu tristețe, dar cu mai multă nădejde! „În mormânt, Viață, Pus ai fost, Hristoase!” – Tu, Doamne, care ne-ai arătat că Fiul Omului și al lui Dumnezeu deopotrivă fiind, ai fost pus în mormânt pentru a ne da nouă Viață!
Multe trăiri potrivnice m-au încercat zilele astea! Cum să trăiești întru singurătate unicul moment de însemnătate pe care să-l ai în acest an? Și poate că la anul nici nu-l vei mai ajunge. Și-atunci, îmi dau seama că gândurile mele prostești îs și mă întreb: cum a mers Domnul meu pe drumul Crucii de unul singur? Părăsit de apostolii săi, de mulțimea ce până atunci îl urma, de toți cei pe care i-a scos din moarte, din orbire ori din alte suferințe. Câtă singurătate să merite însăși Lumina? Însă drept ne-a zis: „Acesta este Trupul meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”. De aceea, în preajma Sfintelor Paști, legătura cu El este mult mai strânsă, fiindcă ne gândim mai mult la ceea ce a pătimit și îi aducem mai multă recunoștință și Îl primim și cu mai multă bucurie pe Cel ce este Bucuria lumii! În aceste vremuri, în care am fi venit la tine, Doamne, mă rog ca Tu să vii la noi și să ne îndrepți gândurile pentru a Te primi cu smerenie, bunăvoință și dragoste. Nu ne slăbi întru așteptare, fiindcă nu știm ceasul când va veni!
În această zi a Învierii, să fim mai doritori de Bine. Să-L căutăm mai mult, să cugetăm mai mult, să fim mai recunoscători ca niciodată și să-i dăm măcar atâtea șanse sufletului nostru dătător de viață pe câte îi dăm trupului nostru dătător de moarte. Fiindcă, „ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?”. Să sfințim locul pe unde trecem și să lăsăm frumusețe în urma noastră. Să ne veselim întru Domnul, să nu uităm de rugăciune, de jertfă, de curățare, de iertare și de dragoste. Să nu uităm nicicând că toate ne sunt permise, dar nu toate ne sunt de folos! Să ne zbatem între granițe, să căutăm întru știință, dar să ne desăvârșim întru Domnul, fiindcă numai în El ne putem împlini. Când din gânduri ni se nasc toate piezele, când le punem întru cuvânt, smintindu-ne, când le îmbrăcăm întru fapte, necinstindu-ne, atunci să ne amintim că trebuie să cerem iertarea, să căutăm să stingem îndărătnicia și să ne îndreptăm. Să vin la Tine întru lumină, să caut spre Adevăr, Cale și Viață, să găsesc pacea acestei sărbători trăită altfel, să cutez a merge mai drept către Domnul, să-i dau sufletului Viață și să-mi amintesc să nădăjduiesc, fiindcă așa ne-a zis nouă: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului”. Răbdarea Ta nu poate fi măsurată, Doamne, dar învoiește-te să o primești și pe a noastră, pentru a umbla în Lumină. Hristos a Înviat!
Alina ROINIȚĂ
Anul acesta, de Paști, totul este altfel. Pentru unii, acest altfel înseamnă mai multă grijă, înseamnă teamă, suspiciune și nesiguranță, îngrădirea libertății de a ieși unde și când doresc – în parc, la supermarket sau la pădure. Pentru alții însă, altfel înseamnă imposibilitatea de a participa la slujba Învierii… Cu toții am resimțit și resimțim greul acestei zăvorâri impuse, iar deznădejdea ne-a făcut să strigăm precum Maria Magdalena: „Că au luat pe Domnul meu” (Ioan 21, 13). Dar Domnul nu a fost luat de la noi. El nu poate fi luat de la noi de nimeni. Anul acesta, mai mult ca oricând, am fost prezenți (deși absenți cu trupul) în bisericile noastre de suflet. Anul acesta, mai mult ca oricând, am așteptat cu bucurie și cu dragoste Sfânta Lumină de la Ierusalim. Anul acesta, mai mult ca oricând, deși nu ne-am putut împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, am gustat (cu sufletul) și am văzut „că bun este Domnul” (Psalmul 34:8)!
Ca în fiecare an, El pătimește, Se lasă răstignit și învie a treia zi pentru noi TOȚI – fii risipitori, oi rătăcite, drahme pierdute… Oricât de grele ar fi zilele pe care le trăim, nicio dimineață nu este ca dimineața Învierii lui Hristos! Nicio dimineață nu aduce atâta bucurie de viață, de frumos, de bunătate, atâta recunoștință și atâta nădejde!
Să nu ne temem!
Să nădăjduim!
Să ne bucurăm!
Hristos a înviat!
Alina Ioana STAN
sursă foto: https://ro.pinterest.com/ The Myrrh-bearers. 1901
Oil on board. 41 × 31.7 cm. Collection of N.A.Mishin, Moscow