Ștefan-Marius DEACONU
Marta Caraion, 2025, Transnistria. Istoria unei familii între Est și Vest, 1941-1981, traducere din limba franceză de Nicolae Constantinescu, Iași, Polirom, 358 p.
Merită subliniat încă de la început: epopeea redată de Marta Caraion în paginile acestui volum produce un impact profund asupra cititorului. Fiica cunoscutului scriitor Ion Caraion ne propune o narațiune complexă, densă, desfășurată pe parcursul a mai bine de un secol, care se concentrează asupra epocii totalitarismelor și a violenței lor cotidiene. Firul narativ urmărește povestea mamei autoarei, Valentina, și a părinților acesteia, Spirința și Isidor. Este o poveste a unei familii prinse între diverse frontiere și regimuri, care a fost nevoită să adopte multiple identități fragile. Însă a reduce acest volum la o simplă poveste de familie ar însemna să restrângem mult din forța sa explicativă. În fapt, această istorie a unei familii „între Est și Vest” reprezintă o mărturie emblematică despre cum răul funcționează în contexte aparent obișnuite. Despre cum violența de stat este normalizată și ulterior preluată și pusă în aplicare de niște „oameni obișnuiți”. Hăituirea pe criterii etnice, pogromurile și deportările se succed în paginile acestui volum, culminând cu Holocaustul din Transnistria. Însă acest șir nesfârșit de traume nu s-a încheiat odată cu războiul, ci s-a prelungit și în perioada regimului comunist, până la începutul anilor 1980, când familia Caraion reușește să părăsească România.
„Fă lucrurile mai ușoare pentru mine…”
Acest volum reprezintă o mărturie emoțională a unei familii care reușește să supraviețuiască într-o perioadă de tensiune extremă, în care istoria a funcționat ca o forță nivelatoare, de strivire a individului. Este o poveste captivantă despre fluiditatea identității, impusă de context sub imperiul necesității de a supraviețui. Numele și prenumele personajelor se dizolvă și se transformă în alte nume și prenume agreabile sub auspiciile unor regimuri vremelnice. Limbile și apartenențele, inclusiv religioase, devin strategii de adaptare. Însă identitățile individuale nu dispar. Acestea așteaptă momentul în care acestea vor putea fi din nou revendicate. Titlul din limba franceză este, de asemenea, sugestiv, sugerând fluiditatea geografiei. Denumirea de „Transnistria” nu ilustrează un teritoriu fix, ci unul care s-a fracturat și s-a reconfigurat constant. De exemplu, teritoriul administrat de Guvernământul Transnistriei în perioada 1941–1944 este astăzi împărțit între Republica Moldova și Ucraina.
Isidor Berman, soțul Spirinței Ciobricer și tatăl Valentinei, a fost un evreu de limbă rus care a supraviețuit unuia dintre cele mai mari pogromuri din Imperiul Rus, petrecut la Odessa, în 1905. Viața sa devine o fugă continuă din fața morții prin execuție, care îl va purta alături de soție și copil prin diferite orașe europene, printre care Galați, București, Paris sau Chișinău.
Cartea surprinde incapacitatea cotidianului de a anticipa catastrofa. Valentina se naște la 24 iulie 1927, la o zi după apariția Legiunii Arhanghelului Mihail – o coincidență cronologică extrem de încărcată de sens istoric. Familia Berman este beneficiară a politicilor rezultate în urma Tratatului asupra minorităților, semnat de România la 9 decembrie 1919, care facilita acordarea cetățeniei evreilor. Însă antisemitismului structural al societății interbelice românești, tot mai incandescent, va conduce treptat la falimentul economic al familiei și la refugierea acesteia în Franța.
Revenirea în România, în preajma izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, are loc într-un stat profund transformat. Instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea (1938), ulterior primului guvern român care a adoptat legislație antisemită (Goga – Cuza), a contribuit, constant, la instaurarea unui climat tot mai greu suportabil pentru populația evreiască. Totul a culminat cu instaurarea statului național legionar, în septembrie 1940, urmat de dictatura autoritară a generalului Ion Antonescu, adevăratul Conducător al statului începând cu ianuarie 1941.
Tragedia familiei Berman intră într-o fază crescendo. Aceștia aleg, conștient sau nu, „să se înșele”. Pentru a evita moartea aparent iminentă – „ca niște găini tăiate”, în formularea lui Mihail Sebastian – Isidor, Spirința și Valentina au pornit spre Chișinău, unde asistă la intrarea României în Cel de-Al Doilea Război Mondial (22 iunie 1941). În acel punct, singura opțiune rămasă este continuarea exodului către Odessa.
Despre „sociabilitate sadică” și o „dinamică de grup deviantă”
Aici începe poate cea mai valoroasă secțiune a volumului din punctul de vedere al mărturiei istorice directe. Familia Berman a devenit martoră căderii Odessei, un eveniment care le-a anulat orice posibilitate de a fugi. A urmat masacrul din 22-24 octombrie 1941, când între 25.000 și 30.000 (unele surse indică un număr și mai mare) de evrei sunt împușcați, spânzurați sau arși de vii pentru „pacificarea acestui cuib de vipere”. „Marea curățenie” a continuat cu deportările masive spre Bug și către lagărul de la Bogdanovca, unde peste 40.000 de evrei sunt exterminați la finalul anului 1941 și începutul 1942. Este încă o mostră a „banalizării răului” (Hannah Arendt): crima se desfășoară cu două pauze ritualice, prilejuite de Crăciun și Anul Nou.
Relatările din volumul semnat de Marta Caraion descriu mecanismele fragile ale supraviețuirii într-un univers dezumanizat. Evreii care au rămas în viață au fost supuși abuzurilor constante ale jandarmeriei române, ale unor civili ucraineni și ale etnicilor germani din regiune, inclusiv ale trupelor naziste. Violența era un fenomen social într-o regiune marcată de traume cumplite cauzate de foamete (Holodomor) și epurările sovietice de dinainte de război. Mai mult decât atât, trupele române nu sunt percepute adesea ca fiind trupe de ocupație, fiind preferabile celor naziste datorită inclinației lor spre compromis și aspecte lumești, în dauna unor elemente ideologice, mai puțin pecuniare.
Microistoria Valentinei include mărturii revelatoare, inclusiv despre cum fluiditatea în care desfășoară procesul educațional reflectă fluiditatea statelor. Valentina va urma anii de școală (parțial) în România, în Basarabia ocupată de URSS (1940), într-un context de rusificare forțată, apoi în școala din Berezovka, unde este supusă unui proces de derusificare. Singurele constante vor române discipline exacte – matematica, fizica, științele. O mică insulă de stabilitate într-o lume aflată într-o permanentă stare de dezagregare.
„Să nu ne gândim la ei?”
Paginile volumului așteaptă cititorii să descopere multiple alte dimensiuni ale acestei povești profund tulburătoare. Departe de a putea surprinde densitatea și varietatea emoțiilor pe care le provoacă această lectură, se impune sublinierea relevanței și, mai ales, a importanței istorice a evenimentelor relatate. Este vorba despre episoade de un tragism extrem, cvasi-necunoscute publicului larg din România.
În acest sens, volumul are o contribuție importantă în deconstruirea retoricii defensive, inițiate încă din primii ani ai tranziției către comunism, potrivit căreia „Poporul român este acest soldat care se ascunde ca să nu vadă grozăvia spectacolului” sau că „Barbariile acestea [n.a. – Holocaustul din Transnistria] nu sunt ale poporului român”. Astfel de formule, menite să dilueze responsabilitatea și să externalizeze vina, sunt demontate cu fermitate și rigoare de Marta Caraion, printr-o narațiune care nu acuză, ci expune, contextualizează și obligă la reflecție.
Cartea este construită deliberat ca un demers care pune întrebări incomode, intrigă și sensibilizează cititorul, fără a sacrifica exactitatea istorică. Dimpotrivă, toate aceste dimensiuni sunt integrate într-un cadru istoric solid, susținut de o bibliografie consistentă și de o atentă contextualizare a faptelor.
În acest sens, „Transnistria. Istoria unei familii între Est și Vest, 1941–1981” devine o lucrare indispensabilă nu doar pentru studierea, ci mai ales pentru înțelegerea unei epoci de tristă amintire. Este unul dintre acele volume care ne reamintește că memoria istorică nu reprezintă un exercițiu opțional, ci o responsabilitate, cu atât mai necesară, cu cât avem datoria de a face tot ceea ce ne stă în putință pentru a evita ca o asemenea experiență să se mai repete.
Cartea poate fi comandată aici: Editura Polirom