Alina ROINIȚĂ
Cursurile tocmai s-au terminat. După o zi lungă, obositoare, în drum spre casă te și gândești că trebuie să te apuci de învățat pentru examene, că abia aștepți să-ți revezi părinții, că abia aștepți să-ți vezi fratele – cel care odinioară îți dădea bătăi de cap –, că ți-ar plăcea să gătești și, mai ales, să mănânci o porție sau chiar două de cataif. Mii de gânduri te năpădesc în timp ce pașii parcă ți-o iau la goană înaintea picioarelor, pe lângă lămâii proaspăt înverziți, al căror parfum îți rămâne mult timp întipărit în simțuri.
Dar drumul parcă se oprește înaintea ta când o sirenă de război începe să sune din toate direcțiile, iar prima bombă cade nu departe de tine. Când în scurt timp, doar praful și țipetele te mai înconjoară, într-un adevărat uragan în care corpul ți-a înghețat pe loc. Când nu mai poți face niciun pas în plus, pentru că nu știi dacă acesta te va salva sau îngropa.
Nu, nu așa începe cartea „Cât timp înfloresc lămâii”, scrisă de Zoulfa Katouh, autoarea canadiană cu origini siriene. Dar pentru câteva momente, oricare dintre noi s-ar putea întreba: Cum ar fi dacă… Cum ar fi dacă, în drumul de la facultate spre casă – sau de oriunde ne-am întoarce –, totul s-ar opri în jurul nostru? Cât de tare ne-ar îngheța sângele în vine la auzul unei sirene de atac? Cum ni s-ar reconfigura gândurile și simțurile la primul zid prăbușit, nu departe de locul unde ne-am afla?
Pentru unii mai puțin norocoși, aceasta e realitatea aproape a fiecărei zile. O realitate cutremurătoare din locurile în care se poartă războaie. Astăzi, în 2025, în lume sunt în desfășurare aproximativ 60 de conflicte armate – între state sau între grupări din aceeași țară.
În urmă cu câțiva ani, Salama, o tânără de 18 ani din Homs, Siria, studentă la farmacologie, ajunge să trăiască unul dintre aceste războaie – un conflict civil între Armata Siriană Liberă (ASL), o organizație rebelă formată din soldați și voluntari sirieni, și forțele armate ale regimului Bashar al-Assad. Deși începutul, în martie 2011, marcat de valul Primăverii Arabe, a însemnat proteste pașnice împotriva regimului autoritar, represiunea violentă declanșată de guvern a transformat rapid revolta într-un război civil sângeros.
Fiind studentă la început de drum, Salama este forțată să devină, în scurt timp, un fel de chirurg improvizat la singurul spital rămas în picioare din Homs – un loc în care va asista la cele mai cumplite efecte ale războiului și atrocități umane: de la membre smulse, tăiate, cioplite, la arsuri adânci și răni deschise, până la părinți care își țin copiii morți de mână sau copii care își îmbrățișează părinții fără viață. Frați, surori, cunoscuți sau străini – cu toții își împart durerea.
Așa intră Salama în fiecare zi în spitalul din Homs, după ce parcurge drumul de acasă cu inima strânsă, știind că oricând poate deveni ținta unui lunetist sau a unei bombe. Odată ajunsă, corpul ei intră imediat în alertă: e nevoită să salveze tot ce se mai poate salva, prin operații adesea improvizate, cu puține medicamente și cu stomacul gol de foame. Ceea ce o ține în viață, însă, este Layla – cumnata ei însărcinată, singura familie rămasă și pentru care simte o responsabilitate uriașă. După moartea părinților și a fratelui – despre care va afla mai târziu că nu a fost ucis, ci luat prizonier – Salama trăiește cu povara unei decizii pe care trebuie să o ia și care o macină zilnic: să rămână și să ajute în revoluția pentru libertate și să salveze cât mai multe vieți la spital sau să fugă din Siria, pentru a-i oferi Laylei și copilului ei nenăscut o șansă la viață. O viață în Germania, în pace, unde cele mai simple și banale lucruri de zi cu zi devin cele mai profunde aspirații.
Zoulfa Katouh scrie cu o sinceritate dezarmantă și cu o pasiune teribilă. Cartea de față te înhață de-a dreptul, te cuprinde, te răscolește, te face să plângi și, în final, să te întorci la lucrurile simple, banale, pe care le luăm adesea de-a gata. Da, te face să prețuiești banalul, pentru că atunci când îl pierzi devine un lux: să ai ce mânca la prânz, să bei apă potabilă, să dormi fără frică, să te plimbi pe stradă fără să-ți întorci capul la fiecare zgomot.
Așa cum menționează și autoarea, cartea nu reprezintă o biografie reală – Salama nu există –, ci reprezintă, mai degrabă, o biografie a tuturor sirienilor și sirienelor care trec prin durerea războaielor. Cât timp înfloresc lămâii pune ordine în haosul informațiilor despre conflictul din Siria și se concentrează pe ceea ce rareori e spus cu adevărat: trauma, reziliența, instinctul de supraviețuire. Cum trăiesc acești oameni? Ce le dă puterea să meargă mai departe? Cum iau decizia să plece din țara lor? Cum își revin după astfel de traume?
Există Layla cu adevărat? Sau e doar o altă halucinație, alături de Khawf – vocea din capul Salamei care o ține în viață și o împinge să ia decizii salvatoare? O conștiință care o trage mereu de mânecă, o avertizează, o oprește sau o împinge mai departe, pas cu pas. Poate că și Layla e mai mult decât o cumnată însărcinată.
În toată această tensiune generată de granița subțire dintre viață și moarte, apare Kenan – un băiat de aproape aceeași vârstă ca Salama, care, deși poartă propriile traume, aduce în viața Salamei ceva ce părea pierdut: un strop de siguranță și de simțire. O bună parte a cărții este dedicată acestei relații timide, care se înfiripă acolo unde înfloresc lămâii, în Homs. Salama și Kenan, la doar 18-19 ani, o trăiesc curajos, cu o maturitate pe care ații n-o cunosc toată viața.
În această mare de neputință – de a face mai mult pentru cei din jur, de a-și salva familia, Salama va lăsa în urmă munții Tartus, dincolo de care nu mai e decât moarte. Va lăsa în urmă ruinele fostului oraș Homs, cândva un centru comercial înfloritor, și va pleca cu o barcă suprapopulată, fără să știe dacă va ajunge vreodată pe vreun mal.
Scrisă într-un mod autentic și profund, cu imagini puternice care nu au cum să nu te atingă, cu descrieri adesea lirice, curajoase, Cât timp înfloresc lămâii este o carte pe care trebuie să o citești. Va lăsa urme adânci, te va face să reflectezi la propriile nemulțumiri și, probabil, ulterior multe dintre ele vor dispărea.