Alina ROINIȚĂ
Salman Rushdie, 2021, Quichotte, traducere de Dana Crăciun, Iași, Polirom, 464 p.
Realitatea în epoca lui Orice-e-posibil
De la un Don Quijote al secolului al XVII-lea la un Quichotte al secolului XXI. De la „un cavaler rătăcitor” pe o mârțoagă, un adevărat Don, care purta asupra-și arme de carton, la un Quichotte bătrân, un indian imigrant în SUA, destul de fragil, care se îndrăgostește de o vedetă de Bollywood: Salma R. Din La Mancha în Trumpland. De la un personaj rătăcit în lumea cărților și, totodată, într-o iluzie cavalerească a minții sale la unul care este lezat de realitățile în care trăiește, rătăcit în televiziune.
Cartea lui Salman Rushdie, Quichotte, este ceva mai mult decât un roman care vine să ni-l reinterpreteze pe Don Quijote, într-o realitate fragmentară, specifică secolului al XXI-lea. Romanul este structurat temporal, în trei părți și douăzeci și unu de capitole, iar complexitatea cărții se poate observa încă din primele pagini, de la temele abordate, la construcția multi-etajată a fiecărei părți, la parodierea subtilă a unor evenimente ori persoane, la punerea în abis ori în oglindă a personajelor etc. Sensul este destructurat în mii și mii de părți, iar reconstrucția lui se face parțial, asemenea unei fresce postmoderniste. Știrile false, explozia viralului pe internet, slaba calitate a ceea ce vedem și auzim sunt împletite asemenea unor povești care dau din una în alta și din care nu există o ieșire anume.
Călătoria lui Quichotte
Quichotte, bătrânul imigrant (pe tărâmul lui Trump!), pleacă, de această dată, într-o călătorie în SUA, pentru a-și cuceri viitoarea iubită de care s-a îndrăgostit la televizor, Salma R. Deși Quichotte nu o cunoaște, el începe să îi trimită scrisori de dragoste, fiindcă, în fantezia lui, dragostea îi va aduce împreună. În călătoria sa, va fi însoțit de fiul său, care i s-a ivit pe la vârsta de 15 ani din Epoca lui Orice-e-posibil, din stele, și care avea pielea chiar de aceeași nuanță ca viitoarea lui mamă. În schimb, Miss Salma R. – care a părăsit cinematografia indiană la 25 de ani pentru Bollywoodul american – își dorește să devină cunoscută, aplaudată, să influențeze și să pătrundă în noua cultură, pentru a le da clasă celorlalți.
Călătoria lui Quichotte este și reală, și virtuală, și fantasmagorică, ca într-o lume a numelor inventate pe social media, în care oricine poate deveni oricine. De altfel, nici nu există un adevărat Quichotte, el fiind descris mai târziu ca un personaj al unui autor pe nume DuChamp. Și poate că nici acest DuChamp nu există, fiindcă va fi un Narator care ne plimbă între aceste limite fine ale binomului realitate-iluzie. Într-o construcție complexă, aproape labirintică, se poate situa Quichotte al nostru. De altfel, pe tot parcursul cărții se vor întâlni astfel de luări peste picior. Relațiile superficiale și fragile dintre personaje, problemele de imigrație ori criza opioidelor renasc prin multiple strategii de construcție – ironie, parodie, metatext.
Călătoria lui Quichotte este una fin plasată la granița dintre aici și dincolo, între zecile de realități cotidiene și virtuale și o adâncă explorare în propriul sine. În fond, este o călătorie stratificată ce indică o realitate extraordinar de schimbătoare.
O lume fragmentaro-enciclopedică
Nebunia în care cândva se aventura Don Quijote s-a transformat acum într-o mutilare a vieții de zi cu zi, în care Quichotte s-a îmbolnăvit de internetită. Aici, haosul și neliniștea, faima și banalul, cultura și junk cultura, boala și sănătatea verde sunt elemente de referință. Trecerea constantă de la un tab la altul, de la un program tv la altul, de la o știre la alta – acest junk zilnic cu care se hrănește – dărâmă orice graniță între adevăr și neadevăr, între realitate și imaginar. Viața ca vis e o altă dimensiune a absurdului în care trăim.
Pe de o parte, cartea lui Salman Rushdie a fost deja plasată de unii critici ca fiind primul roman realist din literatura occidentală. Pe de altă parte, romanul a fost pus și într-o lumină ușor autobiografică – un britanic de origine indiană care se mută în America și care a avut o viață amoroasă mai tumultuoasă. Raportarea cea mai corectă pe care putem să o facem este că avem de-a face un screening al societății în care trăim, cu accente vădite pe cea americană și indiană.
Cu siguranță, romanul reprezintă o provocare chiar și pentru cititorul avizat prin prisma complexității sale supra-meta-etajate. Și aceasta pe lângă multitudinea de aluzii culturale contemporane – de la filme la jocuri video, de la Men in Black la Candy Crush. Firește, romanul are „datorii evidente” și către o serie de scrieri: Don Quijote a lui Cervantes, Rinocerii a lui Eugen Ionescu, Lolita a lui Nabokov etc., pe care autorul le și menționează la final. În final, lectura lui Quichotte va fi stratificată, complexă, și tristă – și veselă și aproape mereu schimbătoare de la un paragraf la altul, poate asemenea lumii în care trăim. Lectură plăcută așadar!
Cartea poate fi comandată aici: Editura Polirom