Gabriel Macsim despre „Vezi mâinile mele” la Cluj și Oradea

Vineri și sâmbătă, 15 și 16 martie, Gabriel Macsim își va întâlni cititorii din Cluj și Oradea, cu prilejul lansării volumului Vezi mâinile mele, publicat în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom.

Vineri, 15 martie, ora 18.00, Librăria Humanitas Cluj (Str. Universității 4)
Gabriel Macsim în dialog cu Andreea Pop și Horia Corcheș

Sâmbătă, 16 martie, ora 17.00, Librăria Humanitas Oradea (Republicii, nr. 11)
Gabriel Macsim în dialog cu Mircea Pricăjan

„Gabriel Macsim ar fi trebuit să fie, azi, la al doilea volum și să se bucure de o recunoaștere pe măsură, dar viața și pandemia au decis altfel. Păcat. E un prozator complet, insolit, neiertător, curios, surprinzător, care intrigă, seduce și pune probleme. Lumea lui e una privită la microscop, până la ultima celulă, până își pierde umanitatea, doar că nu știm niciodată cine e cel care privește. Abia la sfârșitul cărții simți că e vorba de un extraterestru. Altă explicație nu poate fi.” (Florin Iaru)

„Stranietatea dă farmecul povestirilor lui Gabriel Macsim, un prozator cu o preferință evidentă pentru întâmplări, situații și cazuri neobișnuite, la limita paranormalului cu fantezia. Uneori întunecate, cu implicații metafizice, parabolele și scenariile imaginate de Gabriel Macsim au un aftertaste prelung și neliniștitor. Mai ales proza titulară, un Blade Runner ortodoxist, distopie religioasă hi-tech, în care ecumenismul pansexual se refugiază, la propriu și la figurat, într-un stil de viață primordial, departe de catedralismul virtual, pentru a prezerva umanitatea de combo-ul religiei mercantile cu tehnologia hipnotică.” (Marius Chivu)

 

Gabriel MACSIM (n. 1977) este absolvent al Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București, unde are și un doctorat în matematică. A urmat cursuri de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu. A fost finalist al bursei Prima carte (Fundația Friends for Friends) – profesori Marius Chivu și Florin Iaru (2017-2018). A publicat povestiri în antologia KIWI (2021, 2022) și în revistele Iocan, Steaua, Timpul, Echinox. Vezi mâinile mele este debutul lui editorial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *