Trăsăturile de caracter comune psihopaților

 Kevin Dutton, 2013, Înțelepciunea psihopaților, București, Globo, 285 p.

Beniamin B.

Deloc întâmplător, cartea de față lasă mai multe dileme deschise decât rezolvate odată lecturată. Chiar din primele pagini se naște această senzație, citind o descriere preliminară a psihopaților: „așa sunt psihopații – frumoși pe dinafară. Farmecul, carisma și camuflajul lor psihologic fără cusur ne distrag atenția de la adevărata lor față: anomalia latentă din fața ochilor noștri. Prezența lor amețitoare și hipnotică ne atrag irezistibil” (p. 14). Existența unei întrebări-cheie care să ne ajute la descoperirea psihopaților ar preveni multiple atrocități, dar nu o avem și, așa cum ne lasă de înțeles autorul, nu o vom găsi foarte ușor. Dovezile care atestă primele crime asociate psihopatiei, în urmă cu aproximativ 40.000 de ani (p. 96), contribuie la descrierea evoluției și accesorizării acestui „scurtcircuit” al personalității până în prezent, iar autorul rafinează toate informațiile într-o resursă veritabilă pentru orice individ pasionat de tainele psihologiei.

Kevin Dutton, un psiholog care și-a dedicat cariera cercetării psihopatiei, ne descrie o varietate de studii clinice și relatări ale unor specialiști în acest vast domeniu, astfel că volumul acoperă aproape orice curiozitate științifică. Desigur, nefiind un tratat de medicină, cartea este accesibilă oricărui cititor dispus să cerceteze în tandem subiectele la care autorul face trimitere destul de frecvent. Structurată în șapte capitole, cartea avansează în complexitate conceptuală, autorul descriind o multitudine de experiențe trăite direct în compania unor persoane diagnosticate ca „psihopați” și condamnate pentru fapte cumplite, în mare parte crime. Îmbrăcând rolul de cercetător și psiholog, pe cont propriu sau alături de alți profesioniști în domeniu, Kevin Dutton a reușit „să intre în mintea acestora” și să valideze ipoteze conform cărora „psihopatul gestionează perfect consecințele schimbărilor rapide; de fapt, chiar prosperă în aceste condiții” (p. 115).

Un capitol de reper al cărții Înțelepciunea psihopaților este cel în care autorul descrie experimentul de laborator pe care și l-a pregătit și asumat. Utilizând un dispozitiv care facilitează stimularea magnetică transcraniană (TMS), Dutton  a acceptat să i se propage la nivel cerebral impulsuri magnetice similare celor observate în cazul psihopaților, ulterior analizând cu ajutorul unui electroencefalograf diferențele de reacții la nivelul cortexului orbito-frontal, responsabil cu gestionarea emoțiilor. Experimentul înregistra reacțiile cerebrale din momentul vizionării unor imagini și filme ce conțineau scene de tortură, mutilări și execuții. Pentru autorul cărții, experiența a fost una destabilizatoare, întrucât, din „starea de psihopat” privea chiar cu o doză de umor toate acele scene violente, empatia, mila sau grija față de victimele din scenele derulate nefiind prezente niciun moment. Având la îndemână această experiență, autorul reușește să descrie cu acuratețe mecanismele decizionale interioare ale unor personaje celebre, așa cum sunt Hannibal Lecter ori Ted Bundy, dar și ale unor criminali pe care i-a convins să ia parte la testele sale.

În plus, cartea aduce o notă de savoare prin introducerea pasageră a unor personaje celebre, precum James Bond, Neil Armstrong, despre care afirmă că au multiple trăsături de caracter comune psihopaților, dar necatalogându-le în acest fel. Deloc surprinzător, „unele trăsături comune ale criminalilor în serie psihopați – simț exacerbat al propriei persoane, persuasiune, șarm superficial, cruzime, lipsa remușcărilor și manipularea altora” (p. 23) sunt specifice celor mai abili oameni de afaceri, politicieni, militari din trupele speciale, avocați ori medici chirurgi. Linia de demarcație este una fină, dar decisivă, și anume incapacitatea de a percepe emoțiile celorlalți, motiv pentru care psihopații au capacitatea de a lua decizii pe care majoritatea populației le-ar considera reprobabile. Imaginați-vă că în loc să mergeți la locul de muncă unde ar trebui să respectați un orar și să contribuiți cu idei sau la întâlnirea de vineri-seară pe care ați programat-o de o lună sau la părintele care are nevoie de ajutorul tău pentru a-și repara ușa de la intrare, decideți cu mai puțin de o oră înainte că preferați să mergeți o zi la mare fără a-i anunța pe cei vă așteaptă. Asta doar pentru că apare această nevoie lăuntrică de moment. Un psihopat ar merge la mare fără nicio remușcare, iar din momentul în care ar lua decizia aceasta ar începe să pună la punct toate detaliile pentru a nu avea de suferit. Pe drumul spre mare ar avea tot planul pus la punct. Toate acestea pentru o simplă reacție de moment care îi satisface o nevoie individuală, simplă.

Subliniez din nou abundența de exemple reale pe care cartea le oferă cititorilor. Personaje necunoscute publicului, unele diagnosticate și închise ca urmare a unor infracțiuni extrem de violente, altele desfășurând activități puțin accesibile publicului larg (trupe militare speciale, chirurgie specializată, manageri de top), tuturor le sunt analizate în detaliu trăsăturile de caracter ce indică prezența unei patologii apropiate psihopatiei. Dacă în antichitate „frica s-a dezvoltat într-adevăr ca o reacție a mecanismului de supraviețuire împotriva prădătorilor” (p. 10), societatea actuală prezintă o diversitate enormă de surse care pot stimula frica, reacții impulsive, decizii greșite sau chiar tulburări de comportament ireversibile, dar ne este mult mai dificil să identificăm aceste surse contemporane. Iar la aceasta contribuie și urbanizarea accelerată, un mediu foarte propice pentru cei care, independent de voința lor, ajung să bifeze toate căsuțele diagnosticului de „psihopat”.

 

Cartea poate fi comandată aici: Libris

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *