György Dragomán, Corul leilor, Iași, Polirom, 292 p.
Beniamin B.
Dacă ar putea fi asociată o melodie fiecărei povestiri din aceasta carte, în mod sigur s-ar obține un album care să împace toate gusturile muzicale bune. Vivacitatea detaliilor care descriu ființarea „comodei din lemn de mahon și cu multe sertare” (p. 217) într-o cascadă de detalii ce se întinde pe 14 rânduri neîntrerupte ar încununa Mascarada lui Khachaturian cu Dansul Cavalerilor de Prokofiev. De altfel, meticulozitatea notelor din Zborul Cărăbușului de Rimsky-Korsakov ar acompania perfect procesul de obținere a prafului de pușcă: „e dificil, durează foarte mult și e foarte periculos. Se începe prin a face zilnic pipi, dimineața și seara pe o bucată de hârtie gudronată timp de cel puțin trei săptămâni” (p. 109). Chiar și hitul Highway to Hell al celor de la AC/DC își culege tributul atunci când doi puști izbândesc în lupta tăcută cu vecinul rocker: „urlăm cât ne ține gura hells bells, […] apuc tricoul și mă gândesc c-o să-l purtăm cu schimbul, pentru că de-acum înainte suntem amândoi niște rockeri adevărați” (p. 118).
Volum de reper pentru amatorii de proză scurtă contemporană, Corul Leilor propune o colecție de 30 povestiri care surprind cu mult rafinament detalii din viață, aspecte cât se poate de cotidiene și momente în care se poate regăsi cu ușurință fiecare cititor. Cartea frapează prin fidelitatea detaliilor oferite și prin creșterea în intensitate a descrierii în aproape fiecare paragraf, naratorul transformând simple momente în situații de o importanță capitală: „pe balcon a mai rămas un singur brad, cel mai înalt și cel mai frumos, ăla o să fie al nostru, dar îngerii îl apucă și pe el și-l aruncă de pe balcon” (p. 242). Dotat cu un periscop emoțional, autorul sondează trăirile autentice ale personajelor sale și le creionează într-un stil accesibil, dar totodată subtil pentru cititor.
Ilustrația care decorează coperta cărții este edificatoare (copilul perfecționându-și tehnica la vioară), întrucât copilăria și adolescența – perioadele unor miracole și revelații existențiale – sunt teme în jurul cărora gravitează o bună parte dintre povestiri. Autorul aduce în prim-plan și perioada maturizării emoționale, oferind ritmicitate constantă subiectelor, dar și suficient timp de reflecție pentru cititor. „Timpul” este liantul care ordonează structura cărții, dat fiind că povestirile în care personajul principal este la vârsta copilăriei sau a adolescenței alternează cu cele în care adulții descriu decizii imposibile, dar care fac trimitere tot la perioada copilăriei. Fără a se limita la acestea, Corul Leilor propune o paletă largă de personaje ușor de recunoscut în cotidianul cititorilor: bunicul mereu optimist, singuraticul, artistul nebun, atotcunoscătorul, adultul care nu se maturizează niciodată, cleptomanul, soacra lipsită de empatie, părintele obsedat de performanțele copilului, șantajistul emoțional și multe altele.
Înzestrat cu un veritabil spirit de observație, autorul propune un exercițiu de introspecție de o profunzime variabilă în fiecare povestire, replicile personajelor nelăsând unghere emoționale ascunse și nici incertitudine, dând voie Adevărului să învăluie deznodământul fiecărei relatări: „își simțea inima bătând în ritmul melodiei, simțea cum i se deschide gura, cum un cântec mut îi țâșnește din gât, un cântec ce putea fi și plâns, plânsul refulat care-l strangulează încă de la înmormântare”. Remarcabilă este abilitatea autorului de a cuprinde în același volum situații descrise printr-un umor à la Jarolsav Hašek și momente ce frizează fantasma, precum și întâmplări în care drama personală sau a unei întregi familii nu poate fi evitată. Nu lipsesc nici înțepăturile la adresa regimului comunist din România, exprimate prin vocea adultului tânăr care justifică pierderea propriilor părinți: „dacă porcii ăia de comuniști i-ar fi dat atunci pașaportul, nu s-ar fi dus să-și petreacă luna de miere în Munții Făgăraș, Tata n-ar fi căzut în prăpastie și n-ar fi murit pe loc, iar ea n-ar fi rămas singură cu băiatul ei nenăscut” (p. 89).
Cartea lui György Dragomán este despre prezent, despre simplitate și rafinament în observare. O întâmplare ce reprezintă pentru unii dintre noi momentul de cotitură a vieții, pentru ceilalți poate fi un simplu fapt pasager, un episod la care se poate asista fără vreo implicare emoțională. Experiența citirii acestui volum rezidă tocmai în acest detaliu, într-o atenție mai mare acordată celorlalți, poate într-o doză suplimentară de empatie și de acceptare.
Cartea poate fi comandată aici: Editura Polirom