Daria NICA, 16 ani, participantă din România
Ca la orice început, propria prezentare este esențială, așa că o voi face și eu, cum se cuvine.
Mă numesc Daria Nica, am 16 ani și studiez la Colegiul Național George Coșbuc, din Motru. Sunt o fire puțin retrasă și sensibilă, ce se lasă cu greu să fie descoperită de oricine. Iubesc versurile transpuse în muzică și muzica gândurilor transpusă în versuri, mai ales pe hârtie. Am avut marele noroc de a participa în primul meu proiect Erasmus+, „PATH-TRY: Empathy through poetry”, organizat de Asociația Filologisme.ro, a cărui temă a fost chiar poezia.
Am plecat de acasă nerăbdătoare pentru experiența ce urma să o trăiesc și cu câteva emoții, care nu aveau cum să nu fie prezente. Când am ajuns în locul ce urma sa îmi fie „acasă” pentru următoarele zile, coordonatoarea proiectului m-a întâmpinat cu căldură și mi-a arătat toate împrejurimile. Căsuța mea se afla într-un lan de liniște, cu o ușoară adiere de poezie și raze de empatie.
Pe seara, când aproape toți participanții sosiseră, leaderii noștri au ținut un discurs de bun-venit. A fost frumos, nicăieri nu am mai fost primită cu atât de multă căldură. Eram mai mult decât nerăbdătoare să aflu la ce activități vom participa in cursul zilelor, toate fiind niște surprize, evident plăcute și foarte interesante, așa cum aveam să aflu zi după zi.
Abia spre final, mi-am dat seama de cel mai important lucru. Am realizat că am avut pe cineva alături de noi tot timpul, fără să fim conștienți de asta. Era empatia, despre care începusem să învățăm discret zi de zi și care se afla la orice pas. În toate activitățile. În fiecare zi, nefiind necesar sa îi rostim numele. Am învățat, în acest proiect, cum să arăt empatie.
În plus, acest proiect mi-a arătat că există un izvor nesfârșit de modalități de exprimare. Scrisul, recitatul, interpretatul, cântatul sunt doar câteva dintre nenumăratele drumuri pe care poți merge când îți dorești să transmiți cu adevărat ce simți, ce gândești. Alături de colegii mei, am reușit sa transpunem versuri din poezii în scene de teatru, scoțându-ne creativitatea și stofa de actori la suprafață, acceptând părerile fiecăruia pentru ca finalul să fie așa cum ne-am dorit, adică magic.
În seara interculturală, am avut ocazia de a cânta în fața tuturor, fără microfoane, fără pregătiri, fără ținută, totul natural. A fost mai mult decât frumos. A fost unul dintre cele mai prețioase momente pe care, cu siguranță, nu îl voi uita vreodată.
Zilele au zburat ca vântul, pentru că așa se întâmplă mereu când te bucuri prea tare de ceva. Tot ce este frumos își ia repede zborul, iar tocmai de asta fiecare clipă trebuie trăită din plin. Ultima seară a fost înecată în lacrimi de fericire pentru frumoasa experiență la care am avut cu toții norocul de a participa și lega prietenii, cu mici tulburări de tristețe din pricina despărțirii.
Din punctul meu de vedere, primul Erasmus+ a fost cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o vreodată, pentru care aș da timpul înapoi să mai trăiesc măcar un pic din acele emoții. Acele emoții sincere pe care nu le simți oriunde, în preajma oricui.
As continua la nesfârșit, cu cea mai mare plăcere, dar sunt sigură că și colegii mei își doresc să își exprime opinia, așa că voi încheia aici, cu speranța că și alți adolescenți îmi vor lua exemplul și vor profita din plin de ocazii de acest fel, care, uneori, pot fi unice in viață.