Dora Pavel, 2020, Bastian, Iași, Polirom, 229 p.
Alina ROINIȚĂ
Cine se gândește, atunci când face o confesiune, care este impactul pe care îl poate produce asupra celeilalte persoane? Mai mult, cine ar crede că o confesiune poate scoate la suprafață cele mai adânci trăiri ale celui căruia i se confesează? Romanul Bastian, de Dora Pavel, apărut de curând în colecția „Fiction Ltd.“ a Editurii Polirom, prezintă întocmai cum se transferă o astfel de confesiune, prin sentimentul vinovăției. Sau așa credem la început. Având în centrul său un „recunoscut” avocat care se trezește cu mărturisirea unei crime, romanul înfățișează o zbatere psihologică, în care confesiunea reprezintă un declanșator pentru dezlănțuirea propriilor gânduri, care prind vlagă și determină cele mai controversate acțiuni. Cartea Dorei Pavel a fost comparată de Giovanni Magliocco „cu thrillerele abisale și metafizice ale lui Joyce Carol Oates, Patrick McGrath ori Ian McEwan, înglobând o formă de neurogotic”.
Bastian Carp, tânărul pe care îl cunoaștem în prima parte a cărții, este un avocat de succes, foarte abil și mult iubit de tatăl său. Mai mult, are aceeași vârstă cu fratele său, Gregor Carp. Trecerile între cei doi ridică semne de întrebare cititorului la un moment dat, însă jocurile pe care le construiește Dora Pavel sunt foarte iscusite, întrucât, încă de la începutul cărții, cititorul își poate adresa întrebările: Sunt cumva ambele personaje unul singur? sau Sunt ambele personaje reale în istorisirea redată? Ca într-o piesă de teatru, pe tot parcursul cărții, ele se retrag pe rând, lăsându-l pe celălalt în față.
Confuzia se întețește și mai mult atunci când cel care hotărăște să ia vina crimei din confesiunea pe care a primit-o asupra lui este Gregor. Mai mult, el încearcă prin toate mijloacele să fie condamnat, așadar se autodenunță la poliție, ca să-și ispășească vinovăția pe care a preluat-o ca fiind a lui pentru o ucidere din culpă pe care nu a comis-o el, ci tatăl lui, chirurgul Leon Carp, cel care îi mărturisise crima lui Bastian. În fapt, alta este vinovăția pe care Gregor o poartă, iar aceasta e atât de veche încât îl bântuie încă de la naștere. Eliberarea de sentimentul vinovăției este o căutare adâncă a personajului central al cărții. Portretul lui Gregor Carp se poate reliefa într-unul al căutării de sine, Dora Pavel construind o imagine a omului care trăiește într-o zbatere lăuntrică fără final, care nu poate fi îndepărtată decât prin ispășirea unei pedepse, care să-i înlăture sentimentul de vinovăție. Gregor devine, așadar, imaginea unui „condamnat la nesalvare” (p. 65), care trăiește în cele mai tensionate momente ale trecutului, unde prezentul nu-și poate aduce contribuția separat de acesta. Pentru Gregor, inclusiv „iubirea pălește în fața vinovăției” (p. 74). Temerile cu care poate trăi un personaj, cum ar fi fuga acuzatului de ceva ce nu a săvârșit, se pot transforma într-o plăcere de a fi acuzat în cazul personajului nostru, într-o căutare a libertății în fața vinovăției. Într-un final, el va fi eliberat și amendat pentru că a dus în eroare organele de justiție cu crima pe care și-a asumat-o ca fiind a lui, însă care nu era.
Sub o notă cel puțin melancolică, autoarea reconstruiește momente-cheie în evoluția personajului nostru, din copilărie până în prezent; momente care, într-un fel sau altul, au contribuit la zidirea unui individ care se învârte în mijlocul unei vieți pustiite, singuratice, urmărite de vinovăție. Sub semnul unor stări de tristețe și apatie, destinul unui personaj se răsfrânge într-o realitate care este mai degrabă una ficțională. Iar spre finalul cărții, se poate observa și mai bine forța uimitoare a scriitoarei de a da sens incursiunilor metafizice, fiindcă protagonistul romanului, Gregor Carp, este bântuit de o vină dintr-un trecut aproape necunoscut lui, de la nașterea sa. Cine este Bastian așadar? Aceasta va rămâne de descoperit cititorului. O poveste reconstruită treaptă cu treaptă, într-o agonie ce se tot dezlănțuie, până în finalul cărții, unde se va putea afla cheia întregii lecturi.
Învăluit de mister, profund, cu note apăsătoare și chiar depresive pe alocuri, romanul Dorei Pavel constituie o imagine a unui interior bântuit de vinovăție, o luptă continuă în a scăpa de acest sentiment, dar și o reprezentare a celor mai ascunse gânduri care l-au determinat pe protagonist să se afunde într-atâta învinuire. Mai mult de-atât, romanul arată o analiză permanentă a unui tânăr care nu uită nicicând să se uite înspre sine. Sentimentele cele mai profunde care îl bântuie pe tot parcursul vieții au rămas aceleași care îl țin blocat în acel sanatoriu al minții, încă din copilărie, într-o suferință și zbatere aproape continue.
Cartea poate fi comandată aici: Editura Polirom