Livia Drobotă
Aslı Erdoğan, 2019, Orașul în mantie purpurie, traducere de Gabriella Eftimie, Iași, Polirom, 208 p.
„Rio de Janeiro, favelas, morros, Santa Teresa, arșiță, atracție, exuberanță, artificii, cel mai frumos loc din lume, moarte”. Și încă o dată. Pe repeat. „Rio de Janeiro, favelas, Santa Teresa…”
Se aude vocea lui Özgür, „gringa” (străina) așa cum o numesc localnicii, tânăra protagonistă care părăsește confortul din Turcia pentru orașul de la Tropice sau este vocea din capul cititorului, ademenit de orașul morții?
„Orașul în mantie purpurie”, cartea scriitoarei de origine turcă Aslı Erdoğan, are frumusețea de a rămâne alături de cititori mult timp după finalizarea lecturii. De această dată, Rio de Janeiro, orașul brazilian situat pe coasta Atlanticului, renumit pentru Plaja Copacabana, Statuia lui Hristos și Carnavalul de la Rio, ajunge să fie cunoscut de cititorii lui Asli Erdogan într-o manieră intimă, personală. Prin lirismul descrierilor și construcția narațiunii, autoarea creează un cadru vivant al vieții de la Tropice, fascinant și crud de dureros, deopotrivă.
Asli Erdogan, autoare a opt cărți traduse în douăzeci de limbi, editorialistă, apărătoare a drepturilor omului, fostă deținută politic și fiziciană, locuiește în prezent în exil în Germania. Alegerea orașului Rio de Janeiro ca loc de desfășurare a acțiunii romanului nu este deloc întâmplătoare. A început să studieze pentru un doctorat în fizică la Rio, însă după un an a luat decizia de a renunța la cercetarea sa. Ulterior, se dedică antropologiei și petrece o perioadă de timp în America de Sud, apoi revine la Istanbul și scrie romanul „Mandarinul miraculos”. Cartea care îi aduce însă recunoaștere la nivel internațional este „Orașul în mantie purpurie”, apărută în 1998 și publicată de Polirom în limba română în 2019. Este evidentă legătura scriitoarei cu tumultul orașului, ceea ce conferă cărții un farmec deosebit și autenticitate.
Un călător pe străzile din Rio
Un roman – portret al orașului, de care te atașezi din primele rânduri prin delicatețea stilului, dar și prin trările celor două personaje feminine, Özgür, și alter egoul său, Ö. Özgür, o tănără educată și cu un viitor promițător ia decizia curajoasă de a părăsi orașul melancolic de pe Bosfor pentru a descoperi o altă lume și, implicit, pentru a se descoperi pe sine prin expunerea la o altă cultură, fundamental diferită de societatea conservatoare în care s-a născut. Deși după un timp, vibrația orașului, împușcăturile din favelas, traficul de droguri, căldura înăbușitoare, foamea și sărăcia îi provoacă lui Ozgur o oboseală psihică care o face adesea să nu mai distingă realitatea de iluzii, ea nu vrea să părăsească orașul contrastelor care a prins-o în capcanele lui și în care a descoperit plăcerea de a trăi.
Singura cale de supraviețuire este scrierea unui roman.
„Orașul ăsta mă omoară. În fiecare zi, în fiecare minut și secundă, profită de ocazie ca să stoarcă încet, dar sigur, viața din mine. Și asta se întâmplă metodic și organizat . Încet o să-mi ia tot ce am. A pus stăpânire pe mine, și pe corp, și pe suflet. Trebuie să-l amputez, să-l extrag din mine cu forța. Sper că am reușit să descriu cum mă simt. Ah, da, și mai am puțin și termin un roman. Orașul în mantie purpurie.” (pag. 42).
Özgür își găsește refugiul în actul scrierii și în creionarea alter egoului său. Ö. Özgür este imaginea ei în oglindă, care se luptă, de asemenea, să supraviețuiască în orașul nemilos. Poveștile celor două personaje se întrepătrund, iar prin vocea lui Ö. Özgür descoperim subtilități ale trăilor lui Özgür, care nu sunt prezente în narațiunea cadru.
„Orașul în mantie purpurie” este un roman în roman, construit cu minuoțizitate și având o tehnică stilistică elaborată. Lectura este una plăcută și cursivă, cartea putând fi considerată un „city novel”, un ghid turistic nealterat al orașului Rio de Janeiro, dar și un ghid al căutării de sine. O recomand cu mare căldură!
Cartea poate fi comandată aici: Libris