Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din noul volum semnat de Aurora Liiceanu, Efectul de undă, disponibil pe www.polirom.ro și în librării.
Admirator al lui John Singer Sargent, cunoscutul scriitor britanic Julian Barnes s-a dus să vadă o expoziție a artistului american la National Portrait Gallery. Portretul unui bărbat cu haină roșie i-a plăcut atît de mult, încît a vrut să afle cine a fost el și de ce a ales Sargent să-l imortalizeze. Așa s-a născut o minunată carte, care a ajuns bestseller. Pornind de la această poveste, Aurora Liiceanu arată cum în viața unora dintre noi există mici întîmplări aparent lipsite de importanță, dar care ajung să schimbe destine. Autoarea ne face cunoștință cu Samuel-Jean Pozzi, cel care l-a fascinat pe Julian Barnes, un medic eminent, un om cu o personalitate excepțională și cu un destin pe măsură, și îi pune în paralel povestea cu cea a celebrei actrițe Sarah Bernhardt. Deși aveau firi foarte diferite, cei doi au trăit o poveste de dragoste, care s-a transformat cu timpul într-o prietenie pe viață. Pe lîngă ei, sînt puși sub lupă, între alții, Henry James, pictorul Sargent, grupul Bloomsbury, cu complicatele relații dintre Vanessa Bell, soțul ei, Duncan Grant și iubiții acestuia, dar și reginele rivale în frumusețe Elizabeth Arden și Helena Rubinstein.
Din cuprins: Mistere și aventuri • Ekphrasis: de la imagine la cuvînt și înapoi • Puterea culorilor • Secrete de familie și nu numai • Seducătorul doctor Pozzi • O relație rară: prietenia între două persoane atît de diferite • Memoria colectivă
Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.
De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sînge. O aventură indiană (2018), Tînăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020), Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020) și Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat (2020).
FRAGMENT
„Similaritate și disimilaritate
împreună, un mister, personalități complexe
Oare ce asemănări și ce deosebiri sunt între personalitățile lui Sarah Bernhardt și Samuel Pozzi, doi oameni care au avut o relație atât de profundă, sinceră și îndelungată? Să nu uităm că ea a început printr‑o puternică atracție sexuală în tinerețe și s‑a schimbat într‑o prietenie rar întâlnită. Mai ales că implică o femeie și un bărbat. Acest lucru nu prea se întâmplă.
Să analizăm biografiile lor, între care vom găsi similarități și disimilarități.
Sarah nu a fost dorită, mama ei, o curtezană cunoscută, nu avea timp să crească un copil. De altfel, Sarah povestește în autobiografie cât de mult călătorea mama ei, lăsand‑o în grija bonei. Pentru o curtezană, procupată să cucerească bărbați bogați și să le mențină treaz interesul pentru ea, un copil era un ghinion. Un obstacol în calea libertății ei.
Pozzi, dimpotrivă, a fost un copil crescut ca un mic prinț, primit cu dragoste de toată familia, fiind ultimul fiu al unui pastor protestant dintr‑o familie de fermieri din Bergerac.
Am arătat că încă din copilărie lui Sarah îi plăcea să fie în atenția celor din jurul ei și să fie autoritară cu colegele. Și mai târziu și‑a afirmat această nevoie de a fi în centrul atenției, caracterul ei fiind discutat în ziare. Se voia cea mai mare actriță de teatru franceză și unele colege o considerau invidioasă și geloasă.
Pozzi era diferit de Sarah, era discret, nu bârfea, nu dădea credință zvonurilor, nici nu făcea confidențe despre viața lui intimă. Oricum, el rămâne un personaj necunoscut în ce privește acest aspect al vieții lui. Iar dacă avem în vedere personalitatea sa excepțională, seriozitatea profesională, interesele artistice, diversitatea preocupărilor, suntem prudenți în a face supoziții, mai ales că nu a avut reacții ostile din partea iubitelor și nici nu a fost implicat în scandaluri amoroase.
Lui Sarah, în schimb, îi plăcea să scandalizeze.
Julian Barnes afirmă că și Pozzi, și Sarah Bernhardt aveau un temperament pasional, dar aveau în comun și alte trăsături de personalitate, și anume „un grad scăzut de posesivitate sau un grad înalt de dorință de schimbare și acțiune. Bernhardt știa cum să flateze egoul masculin în timp ce cultiva rivalități îndrăznețe; de asemenea, știa cum să scoată lucrurile la iveală când era necesar. Amândoi erau avizi să aibă iubire, să fie fi iubiți“.
Pentru a justifica simpatia reciprocă a celor doi s‑au făcut speculații cu privire la afinitatea dintre protestanți și evrei, grupuri minoritare în raport cu catolicii francezi: Pozzi era protestant, iar Sarah era evreică. Un biograf al lui Pozzi a susținut chiar că acesta avea o „sensibilitate evreiască“ și că „avea mulți prieteni evrei… el trebuia să se căsătorească cu o evreică“. Nu s‑a căsătorit cu o evreică, dar Sarah și Emma Fischoff erau evreice.”
