Corina HAGIU
O amintire din copilărie, fascinația pentru Chopin și un pian par a fi elementele unui puzzle care alcătuiesc pionii principali ai scurtului roman scris de Eric-Emmanuel Schmitt. Cartea a apărut în 2018, la Editions Albin Michel, Paris, și a fost tradusă de Doru Mareș, în limba română, la Humanitas Fiction, în 2019. Romanul face parte din seria dedicată autorului și a fost bestseller Gaudeaumus. Eric-Emmanuel Schmitt a scris acest roman autobiografic pentru a prezenta o întâmplare din copilărie, care i-a trezit pasiunea pentru muzică, pentru clasici și, în special, pentru Chopin. Păstrând trează emoția din copilărie a melodiei cântate de mătușa Aimee, tânărul de douăzeci de ani își caută profesor de pian și ajunge la doamna Pylinska, o poloneză ajunsă în Paris, în urma situației nesigure din țara natală. Pylinska reprezintă simbolul artistului desăvârșit care predă muzică după propriile reguli intransigente. În același timp, reprezintă și simbolul puterii și al singurătății. Lecțiile pe care urmează să le ia se anunță a fi diferite de așteptările pe care le are tânărul student, profesoara poloneză predându-i, inițial, lecții private despre viață, artă și iubire, și abia odată înțelese acestea, începe să discute despre muzică, despre Chopin.
Orele încep prin înlocuirea cântatului la pian în timpul liber cu învățarea ascultării liniștii, contemplarea naturii, înțelegerea propriului „Eu”, metodă neînțeleasă de tânărul învățăcel, dar care îl ajută să descopere sensibilitatea necesară creării și modelării. La un moment dat, scriitorul Schmitt dezvăluie deprinderile învățate în timpul orelor de pian și mărturisește că scrie „mângâind florile de câmp, fără a le mișca picăturile de rouă. Scriu făcând cerculețe în apă, pentru a pândi amplificarea undelor și dispariția lor. Scriu ca un copac în bătaia vântului, cu trunchiul inteligenței rămânând neclintit și frunzișul sensibilității fremătând”.
Cartea este o întâlnire a literaturii cu muzica. Scriitorul nu doar revine la un moment din copilărie, ci transformă creația într-o veritabilă lucrare, menită să situeze lectorul la granița dintre realitate și oniric, să îi ofere lecții de muzică, dezvăluind informații subtile despre artiști, precum și despre actul de creație artistică. Doamna Pylinska și secretul lui Chopin este un bildungsroman, un roman al formării, al descoperirii de sine prin intermediul muzicii, o amintire din copilărie care se transformă într-un ideal, un laitmotiv al existenței tânărului student. Interesat de un instrument pe care nu îl cunoaște, studentul își dorește să ajungă să îi descopere tainele, transformând, astfel, romanul într-unul inițiatic, care te poartă la începuturile vârstei de copil. Micul visător nu realizează că, de fapt, nu poate pătrunde tainele lui Chopin și nu poate atinge perfecțiunea fără autocunoaștere.
Tânărul atinge perfecțiunea interpretării chopiniene la pian o singură dată, ceea ce îl determină să se mulțumească cu abilitățile dobândite și să se îndrepte către adevăratul său Eu, literatura. A început a scrie gândindu-se la ceea ce l-au învățat profesoara de pian și muzica lui Chopin, să scrie cu pianul închis, să se adreseze intim, să nu treacă de cercul de prieteni, pentru că „un creator nu compune pentru mase, ci se adresează unui individ anume. Chopin rămâne o singurătate care stă la taifas cu altă singurătate. Fă ca el. Nu scrie făcând zgomot, te rog, ci mai degrabă făcând liniște. Concentrează-te asupra celui vizat, invită-l să pătrundă în nuanțe. Cele mai frumoase sunete ale unui text nu sunt cele puternice, ci acelea tandre” (p. 117).
Iată cum scurtul roman Doamna Pylinska și secretul lui Chopin te invită la lectură în linște, melancolic, într-o atmosferă caldă și intimă, asemenea unui sunet al pianului care se aude printre atâtea alte sunete. Se pare că, în cele din urmă, secretul lui Chopin este singurătatea intimității cu care compune, cu capacul ridicat, pentru a ajunge fiecare sunet către exterior, dându-se pe sine în semn de jertfă și prețuire.
Cartea poate fi comandată aici: Libris